„Totul depinde de ceea ce își doresc cu adevărat membrii formațiunii: un nou început sau încremenirea în proiectul lui Igor Dodon. Cu alte cuvinte, dilema PSRM este: reformarea și izbăvirea de persoanele care au subminat consensul național și au scindat societatea vs. autoizolare alături de cei care reprezintă frontul imperialist rusesc în Republica Moldova...”
---

Congresul cutezătorilor sau al celor învinși

Consiliul republican al Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a decis convocarea congresului formațiunii în cadrul căruia urmează, după 4 ani, să-l realeagă pe Igor Dodon în funcția de președinte. Deși este mai mult decât stranie decizia Consiliului republican, totuși ea este utilă, punând în evidență lipsa democrației interne în PSRM. În primul rând, delegații la congres ar putea avea altă părere, înaintând candidaturi de alternativă celei a lui Igor Dodon la șefia formațiunii. În al doilea rând, nu e clar de ce delegații la congres ar trebui să-l realeagă la cârma formațiunii pe politicanul proaspăt înfrânt într-o competiție electorală pentru funcția supremă în stat. Doar Igor Dodon a avut la dispoziție întreaga putere, aparatul de stat și o abundență de resurse financiare, mediatice, umane – propagandiști, trolli etc. În al treilea rând, impunerea a priori a unor decizii poate dinamita formațiunea cu o istorie de aproximativ un sfert de veac, care a trecut prin diferite încercări și conflicte interne, cum a fost, de exemplu, cazul disputei dintre fondatorul formațiunii, Valentin Krîlov și Igor Dodon, ales în funcția de președinte la 18 decembrie 2011, în cadrul celui de la X-lea congres al formațiunii.

Republica Moldova are nevoie de un sistem de partide robust, reînnoit, iar eventuala revenire a lui Igor Dodon la cârma PSRM nu contribuie în niciun fel la depășirea fazei de rătăcire, precum nu poate contribui nici la consolidarea formațiunii. Dimpotrivă, realegerea lui Igor Dodon i-ar putea crea formațiunii probleme în raporturile sale, deopotrivă, cu parteneri interi și cu cei externi. De fapt, PSRM nu mai are parteneri și aliați printre forțele politice din Republica Moldova. Iar cauza constă anume în comportamentul lui Igor Dodon, care de cele mai multe ori nu se ține de cuvânt sau își înșelă partenerii. Iată doar câteva cazuri în care Igor Dodon și-a manifestat atitudinea inadecvată față de partenerii săi politici:

• a jurat că nu va părăsi Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), care l-a lansat în politica mare, dar și-a încălcat jurământul peste numai o jumătate de an;
• i-a promis asistență Partidului Nostru (PN) și liderului acestuia, Renato Usatîi, în schimbul suportului electoral în al doilea tur de scrutin la prezidențialele din 2016, dar când s-a văzut cu sacii în căruță – în funcția de șef al statului, a uitat de promisiunile făcute. Ba mai mult, l-a denigrat public pe Usatîi, numindu-l balabol, când acesta din urmă i-a cerut onorarea promisiunilor. De aceea, la recentele alegeri prezidențiale, Usatîi s-a văzut nevoit să demonstreze opiniei publice cine, totuși, e balabol;
• a întreținut relații secrete cu coordonatorul executiv al guvernării din Republica Moldova – Vlad Plahotniuc, care a influențat hotărârea Curții Constituționale de revenire la alegerea directă a șefului statului și i-a acordat suportul pentru a fi ales, în 2016, în funcția respectivă, iar ulterior l-a jucat pe la spate, afirmând că a făcut o partidă de șah politic;
• a invitat partidele politice parlamentare la dialog, iar după ce a fost refuzat a declarat că invitația sa a fost doar o capcană în care i-a atras pe potențialii parteneri. 

În exterior, de-a lungul mandatului prezidențial, Igor Dodon s-a aflat în izolare cvasitotală. Politica lui externă a avut o singură destinație, efectuând zeci de vizite – o dată sau de două ori pe lună, la Moscova. În condițiile sancțiunilor impuse Rusiei de comunitatea internațională, Igor Dodon i-a făcut servicii președintelui Putin, fiind singurul șef de stat, care i-a fost alături la parada din 2017. Cu toate acestea, la sfârșit de mandat nu mai este primit nici măcar de președintele rus. Mai mult, politicienii influenți, dar și ex-consilieri ai președintelui Putin sau lideri de opinie din Rusia îl caracterizează în termeni foarte negativi, peiorativi, pe Igor Dodon, termeni care provoacă incomodități la o eventuală reproducere publică.

Contribuția PSRM la stabilitatea politică

Înfrângerea lui Igor Dodon la recentele alegeri prezidențiale a fost precedată de isterizarea și învrăjbirea cetățenilor de-a lungul campaniei electorale. Cea mai elocventă dovada, în acest sens, este hotărârea Judecătoriei Chișinău, care a constatat că pliantele staff-ului electoral al lui Igor Dodon despre contracandidatul  Maia Sandu, au fost defăimătoare. Contează și modalitatea în care a fost jignită Diaspora moldovenească, pe care Igor Dodon a numit-o electorat paralel, fiind vorba despre aproximativ 1/3 din cetățenii, care îi asigură acestei țări menținerea pe linia de plutire și evitarea colapsului statalității.

De fapt, Igor Dodon îi datorează mult diasporei, dar altei, nu celei moldovenești. Este vorba despre diaspora siriană, care în 2016 a contribuit la alegerea sa în funcția de președinte, evident, cu concursul lui Vlad Plahotniuc. Așadar, fără suportul diasporii siriene și a lui Vlad Plahotniuc se dovedește că Igor Dodon nu mai poate deveni șef al statului. De aceea, membrii PSRM trebuie să se întrebe – la ce bun mai poate servi realegerea lui Igor Dodon în funcția de președinte al formațiunii? Pretext pentru preluarea funcției respective ar fi exact ceea ce a subminat în campania sa electorală – necesitatea asigurării stabilității politice. În acest sens, el afirmă că: “În prezent în Republica Moldova sunt doi lideri politici: Igor Dodon cu PSRM pe stânga și Maia Sandu cu PAS pe dreapta. Dacă ne dorim o stabilitate, atunci aceste două puteri politice trebuie să conlucreze. Eu nu văd o problemă. Trebuie să ne întâlnim, să fim mai maturi din punct de vedere politic, să discutăm. Alegerile au trecut, să uităm de ura din perioada electorală. Trebuie să ne gândim ce facem mai departe cu Parlamentul, cu anticipatele în 2021”. Este curios că Igor Dodon nici măcar nu se întreabă, dacă mai dispune de credibilitate pentru a fi acceptat în calitate de partener în vederea restabilirii mult râvnitei stabilități politice?

Cele expuse mai sus despre modalitatea cu care și-a tratat partenerii politici și contracandidatul la alegerile prezidențiale arată clar că Igor Dodon nu mai are niciun dram de credibilitate. Asta spre deosebire de PSRM, care mai dispune de un suport destul de puternic din partea cetățenilor, care trebuie cumva valorificat după înfrângerea lui Igor Dodon. În astfel de circumstanțe, la preconizatul congres, formațiunea ar trebui să adopte decizii judicioase, cum ar fi, de exemplu:

• alegerea la cârma formațiunii a unui lider, care nu poate fi asociat în niciun fel cu faptele reprobabile, menționate mai sus, ale lui Igor Dodon. Probabil, în acest sens, primarul de Chișinău Ion Ceban ar fi un candidat potrivit. Este de menționat că Ion Ceban a reușit să cucerească municipalitate acum un an, iar recent nu a mai putut să-l ajute pe Igor Dodon să obțină majoritatea de voturi în municipiu, unde se regăsește aproximativ ¼ din alegătorii țării. Acest fapt ne vorbește elocvent despre povara pe care o reprezintă Dodon pentru formațiune;
• revizuirea programului politic al PSRM, pentru revenirea la stabilitatea politică din țară. În acest sens, ar fi binevenită revenirea formațiunii la doctrina socialistă modernă, urmată de asocierea la Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților din Europa;
• restabilirea consensului național, proclamat în 2005 în Declarația Parlamentului cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene, ar putea readuce formațiunea în topul vieții politice din țară, transformând-o într-un potențial aliat râvnit de toate formațiunile politice sănătoase. Realegerea lui Igor Dodon în fruntea formațiunii face imposibilă această perspectivă, fiindcă el și câțiva apropiați de ai săi au subminat parteneriatul în 2014, atunci când au adoptat actualul program politic al PSRM.   

Concluzii

PSRM se află de mai mult timp în criză. Dovadă servește, în acest sens, faptul că, deocamdată, cea mai puternică formațiune din Republica Moldova nu-și poate informa adecvat nici măcar proprii membri despre activitatea sa. De exemplu, nu e clar nici măcar al câtelea la număr va fi preconizatul congres de la sfârșitul anului, la care Igor Dodon ar urma să fie reales la cârma formațiunii. Pe de o parte, aflăm că la Consiliul republican din 16 iunie 2018 a fost adoptată decizia privind convocarea celui de al XVI-lea congres al formațiunii înaintea alegerilor parlamentare, scopul fiind – adoptarea un nou program politic. Alegerile parlamentare au avut loc acum 2 ani, iar programul politic nu a mai fost revizuit, fiind în vigoare cel adoptat în 2014.

Pe de altă parte, același Consiliu republican al PSRM a decis, la 17 noiembrie 2020, „să fie convocat în ședință Congresul XVI al PSRM până la sfârșitul anului”. Astfel deducem că decizia Consiliului republican de acum mai bine de 2 ani nu a fost îndeplinită. Mai mult, nu este clar dacă a avut loc al XV-lea congres al formațiunii, fiindcă nu există absolut nicio informație despre desfășurarea acestuia. În general, după preluarea PSRM de către Igor Dodon și apropiații săi, opinia publică a fost informată doar despre desfășurarea congreselor de la al X-a până la al XIV. De aceea, înaintea organizării preconizatului a doua oară congres sub numărul al XVI-lea, membrii PSRM ar trebui să se lămurească ce s-a întâmplat cu cel de al XV-lea și, în general, dacă acesta din urmă chiar a avut loc. Este greu de imaginat că cea mai bogată formațiune din țară nu e capabilă se-și respecte obligațiunile statutare și propriile decizii. Despre acesta ar trebui să fie informat Ministerul Justiției și Agenția Servicii Publice. 

Aducerea în ordine a documentelor statutare ale PSRM ar trebui să fie însoțită de pedepsirea, conform statutului, a conducerii de vârf a formațiunii, care nu a fost în stare să asigure buna funcționare a acesteia. Este necesară clarificarea unei probleme principiale: dacă nu cumva conducerea formațiunii s-a efectuat ilegal, de cel care s-a autodeclarat lider informal – Igor Dodon. Dacă e așa, atunci ultimul, în mod principial, nu ar trebuie să fie admis să candideze pentru șefia PSRM. Este o nepotrivire ca actualii lideri ai formațiunii să pretindă că pot conduce țara, în situația când aceștia nu pot administra corect propria formațiune.

Nu încape îndoială, este problema internă a PSRM cum intenționează să procedeze în privința realegerii lui Igor Dodon la cârma formațiunii. Dar este important ca forul PSRM să ia atitudine față de activitatea acestuia în perioada de la preluarea conducerii formațiunii în 2011. Doar el a devenit un adevărat renegat, care s-a dezis, de fapt, de doctrina marxistă pe care a îmbrățișase public, în aprilie 2010, apoi de cea socialistă, atunci când a aderat la frontul imperialist rusesc, a cărui filială a constituit-o în Republica Moldova. Din acest punct de vedere, locul lui Igor Dodon este alături de un alt renegat din politica moldovenească – Iurie Roșca, care din lider al mișcării de renaștere națională a devenit ideologul dughinismului din Republica Moldova, parte componentă a frontului imperialist rusesc, a cărei filială este condusă de propagandistul PSRM.

Cu bagajul politic menționat, ar fi o greșeală strategică realegerea lui Igor Dodon la cârma PSRM. Totul depinde de ceea ce își doresc cu adevărat membrii formațiunii: un nou început sau încremenirea în proiectul lui Igor Dodon. Cu alte cuvinte, dilema PSRM este: reformarea și izbăvirea de persoanele care au subminat consensul național și au scindat societatea vs. autoizolarea alături de cei care reprezintă frontul imperialist rusesc în Republica Moldova.