„Cu așa lideri, ca cei doi reprezentanți ai mișcării unioniste, aceasta nu mai are nevoie de inamici. Pur și simplu, nu mai e nevoie nici măcar de Igor Dodon în funcția de președinte al Republicii Moldova pentru a amenința mișcarea unionistă cu interzicerea prin lege a partidelor respective...”
---
Pedepsirea nevinovaților și glorificarea... celui învins
Sărăcia și guvernarea precară a țării de către o elită putred de coruptă are două efecte vizibile – creșterea continuă a valului emigrației și a numărului cetățenilor ce își doresc unirea cu România. Din acest punct de vedere, mișcarea unionistă din Republica Moldova are un potențial în creștere permanentă, atestat de toate sondajele de opinie, care arată că procentajului adepților unirii ar depăși 1/3 din numărul moldovenilor.
Ceea ce își dorește un număr atât de mare de cetățeni nu poate scăpa de atenția politicienilor. Aceștia din urmă râvnesc valorificarea potențialului respectiv. Există însă o problemă – numărul mare de politicieni care se declară capabili să realizeze actul unirii. Doi dintre aceștia – Octavian Țîcu și Dorin Chirtoacă, au participat la recentele alegeri prezidențiale, lăsându-și susținătorii cu ochii în soare pentru o perioadă indefinită. Rezultatele sunt următoarele: Octavian Țîcu, liderul Partidului Unității Naționale (PUN), a obținut la aceste alegeri 2% din voturile alegătorilor; iar Dorin Chirtoacă, liderul Mișcării Politice Unirea (MPU), constituită din patru formațiuni unioniste, a reușit să obțină 1,2% din voturi.
În acest context, trebuie menționat faptul că înaintea scrutinului prezidențial Dorin Chirtoacă a anunțat că se va retrage din politică, dacă la alegerile prezidențiale va acumula un număr de voturi mai mic decât la alegerile municipale din octombrie 2019. Pentru că a reușit această performanță, nu are decât să-și onoreze promisiunea. Mai interesantă însă este situația liderului PUN, Octavian Țîcu. Acesta a convocat ședința Consiliului Politic Republican al formațiunii, care i-a aprobat raportul de activitate și a demis vicepreședinți, pe care i-a înlocuit cu alții. Dificil de înțeles – de ce după un rezultat dezastruos de doar 2%, liderul formațiunii care s-a învrednicit de această performanță rămâne în funcție, iar vicepreședinții sunt demiși?
Pentru opinia publică ar fi de mare interes să citească raportul de activitate a liderului PUN și argumentele care justifică demisia vicepreședinților și nu a președintelui formațiunii, care a obținut un scor derizoriu. În lipsa documentelor respective nu ne rămâne decât să presupunem că Octavian Țîcu, bun cunoscător al mentalității lui Homo Moldovanus Sovieticus, și-a utilizat cunoștințele în domeniu pentru a proceda conform faimoasei zicale sovietice, care reflectă manifestarea mentalității ce conduce la pedepsirea nevinovaților și glorificarea... învinșilor.
Premise pentru transformarea PUN în PUMN
După ce și-au văzut lungul nasului, s-ar părea că cei doi lideri ar fi trebuit să-și pună cenușă pe creștet, cerându-și scuze de la alegătorii unioniști. Dar n-a fost să fie așa. Uitând de elementarele norme ale decenței, ei s-au încăierat într-o dispută publică. Profitând-se de scorul său superior în raport cu cel al lui Dorin Chirtoacă, Octavial Țîcu și-a etalat public superioritatea: „PUN s-a impus ca cel mai important partid unionist din Republica Moldova, acumulând un număr dublu de voturi față de Blocul Unirea (2% față de 1,2%), care este format din patru partide unioniste. Adresez un apel colegial partidelor din blocul UNIREA să renunțe la atacurile împotriva PUN, să se retragă din politică și să ne susțină de pe alte platforme. Nu mai scindați unioniștii, altfel nu veți fi înțeleși!”
De cealaltă parte, reacția lui Dorin Chirtoacă nu s-a lăsat așteptată mult, acesta i-a amintit lui Octavian Țîcu: „a ajuns in Parlament pe spatele celor pe care i-a părăsit (Blocul ACUM), iar după i-a atacat si i-a murdărit continuu, mai mult de un an de zile, aruncând în spațiul public fraze inepte de tipul “o femeie nu poate fi președinte al Republicii Moldova”, astăzi, se plasează deasupra tuturor, coborând de fapt, în același glod, în care a ajuns Dodon”.
Evident, o astfel de polemica publică devine deja agasantă. Liderii certăreți se acuză de mai mult timp în detrimentul mișcării unioniste, iar adevărul e că ambii au dreptate! Este adevărat că liderul blocului UNIREA și al Partidului Liberal (PL) – Dorin Chirtoacă, ar trebui să-și asume „responsabilitatea pentru demnitarii corupți ca Drăguțanu, Grozavu etc...”. Dar e nevoie de o mică precizare. Asumarea, de fapt, ar trebui s-o facă președintele de onoare al PL, Mihai Ghimpu, care a participant sau a fost martor al multor tranzacții marcate de corupție. Culmea este că în actualele circumstanțe Mihai Ghimpu își revendică calitatea de unionist, uitând că atunci când deținea funcția de președinte interimar al Republicii Moldova afirmă cu totul altceva – niciodată nu va avea loc unirea Moldovei cu România!
Pe de altă parte, Dorin Chirtoacă este în drept să-i amintească orgoliosului pretendent la rolul de lider al mișcării unioniste, Octavian Țîcu: „PL l-a făcut ministru!”, iar pe spatele blocului ACUM a ajuns deputat. Totuși, cel mai import lucru este că înainte de a pretinde la rolul de lider al mișcării unioniste, at fi bine ca liderul PUN să-și învingă reflexele de boxer. Altminteri, există riscul ca partidele unioniste să ajungă într-un fel de arhipelag KULAK, administrat de boxerul Octavian Țîcu. Dacă s-ar întâmpla așa ceva, atunci ar fi necesară și modificarea denumirii Partidului Unității Naționale (PUN) în Partidul Unității Mișcării Naționale (PUMN).
Concluzii
Recentele alegeri prezidențiale au demonstrat cu prisosință că mentalitate de Homo Moldovanus Sovietucul rămâne invincibilă pe plaiurile mioritice basarabene.
Cu așa lideri, ca cei doi reprezentanți ai mișcării unioniste, aceasta nu mai are nevoie de inamici. Pur și simplu, nu mai e nevoie nici măcar de Igor Dodon în funcția de președinte al Republicii Moldova pentru a amenința mișcarea unionistă cu interzicerea prin lege a partidelor respective.
În circumstanțele menționate, deocamdată, alegătorilor unioniști nu le rămâne decât să urmărească realizarea intențiilor lui Octavian Țîcu de a unifica toate cele cinci partide din cadrul mișcării unioniste într-un fel de arhipelag KULAK, însoțită de modificarea inevitabilă a denumirii formațiunii din PUN în PUMN.
Victor Pelin
Vezi și:
- Candidatul unic, oleacă independent… Op-Ed de Victor Pelin
- Perspectivele bătăliei blocului Pobeda. Op-Ed de Victor Pelin
- Desfășurarea recensământului 2024. Op-Ed de Victor Pelin
- Sindromul amneziei prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Impactul stabilirii datei alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Gorilele comuno-socialiste împotriva Victoriei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a patra încercare de revenire în politică a ex-premierului Vasile Tarlev. Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua victoriei asupra fascismului pe fundalul reanimării acestuia. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre referendumul constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Manipulare prin omisiune și mutarea accentelor. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri despre aniversarea a 15-a a evenimentelor din 7-8 aprilie 2009... Op-Ed de Victor Pelin
- Inflație de referendumuri. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri generate de actul terorist de la Moscova. Op-Ed de Victor Pelin
- Intriga alegerilor prezidențiale din Rusia. Op-Ed de Victor Pelin
- Guțul a eclipsat-o pe Vlah? Op-Ed de Victor Pelin
- De ce platforma Irinei Vlah riscă să nu se bucure de susținere? Op-Ed de Victor Pelin
- Miza alegerilor prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul coloanei a V-a și reacția societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Consecințele conferinței de la Yalta: eliberatori vs. ocupanți. Op-Ed de Victor Pelin
- Mostră de plagiat și manipulare prin omisiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine totuși a câștigat alegerile? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre autorul transformării utopiei în antiutopie. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre antisemitismul de stat... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre miracole și sărbătorile de iarnă... Op-Ed de Victor Pelin
- Cel mai îndelungat război al imperialismului sovietic. Op-Ed de Victor Pelin
- Originea cultului denunțurilor și turnătorilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Basmul taurului alb nu e cel mai plictisitor... Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea basarabenilor... Op-Ed de Victor Pelin
- Reanimarea reflexelor propagandistice. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre date memorabile și promisiuni neonorate... Op-Ed de Victor Pelin
- Pierderea și reafirmarea identității... Op-Ed de Victor Pelin
- În pragul veșniciei... Op-Ed de Victor Pelin
- Interpretarea sondajelor de către politicieni. Op-Ed de Victor Pelin
- Glorificarea victoriei sovieto-naziste. Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea impusă de două evenimente simbolice. Op-Ed de Victor Pelin
- Mulți chemați puțini aleși... Op-Ed de Victor Pelin
- Amenințări și intimidări de Ziua Independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Imposibilitatea comunismului cu față umană. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a doua încercarea de a intra în același râu. Op-Ed de Victor Pelin
- Criza găgăuză – revelator al decăderii morale. Op-Ed de Victor Pelin
- Inaugurarea guvernatoarei Plaiului de vis... Op-Ed de Victor Pelin
- Cartagina trebuie distrusă! Op-Ed de Victor Pelin
- Asul de ghindă și resuscitarea poveștii de succes. Op-Ed de Victor Pelin
- Forțarea ușilor deschise... Op-Ed de Victor Pelin
- Operațiunea militară specială civilă. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea hotărârii Curții Constituționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Preludiu electoral... Op-Ed de Victor Pelin
- Plaiul de vis al aventurierilor politici... Op-Ed de Victor Pelin
- Cui pe cui se scoate? Op-Ed de Victor Pelin
- Ultima ratio. Op-Ed de Victor Pelin
- Iarmarocul generozității comuno-socialiste. Op-Ed de Victor Pelin
- Fără MIR, pentru pace între națiuni, împotriva agresiunii... Op-Ed de Victor Pelin
- Tăcerea nuntașilor și decepția victimei lui Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Ecoul evenimentelor din 7 aprilie… Op-Ed de Victor Pelin
- Retorica justificatoare pentru o eventuală agresiune rusească. Op-Ed de Victor Pelin
- Capacitățile exagerate ale Maiei Sandu...Op-Ed de Victor Pelin
- Premonițiile lui Igor Dodon și efectele acestora. Op-Ed de Victor Pelin
- Comuniștii cheamă la teroare? Op-Ed de Victor Pelin
- Cât vom mai rămâne în mrejele falsurilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Acțiunile subversive – Rusia recidivează? Op-Ed de Victor Pelin
- Criticii guvernului Gavrilița... Op-Ed de Victor Pelin
- Apostolii războiului. Op-Ed de Victor Pelin
- A venit vremea Natașelor? Op-Ed de Victor Pelin
- Valorile tradiționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Lebăda neagră – ultima speranță... Op-Ed de Victor Pelin
- Regimul putinist declarat terorist. Op-Ed de Victor Pelin
- Scrisorile pierdute. Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa europeană a primarului Ion Ceban. Op-Ed de Victor Pelin
- Când se rânjesc dulăii, latră și cățeii... Op-Ed de Victor Pelin
- Potențialul devastator al ideilor puternice putiniste. Op-Ed de Victor Pelin
- Racul, broasca și o știucă... Op-Ed de Victor Pelin
- Europenizarea Găgăuziei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cooperarea cu NATO și completarea strategiei 3C. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre beneficiile ocupației... Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa geopolitică – miza opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Gaura de vierme și sfârșitul geopoliticii moldovenești... Op-Ed de Victor Pelin
- Semi-adevărurile mai periculoase decât minciunile... Op-Ed de Victor Pelin
- Strategia 3D – Disperare, Demagogie, Deja-vu. Op-Ed de Victor Pelin
- Natalia bate câmpii, bate tare cu măciuca-n Casa Mare. Op-Ed de Victor Pelin
- Guvernarea slabă contestată de opoziția discreditată și derutată. Op-Ed de Victor Pelin
- Sfârșitul tranziției post-sovietice. Op-Ed de Victor Pelin
- Atavismul mizantrop. Op-Ed de Victor Pelin
- Mai! Muncă! Pace? Op-Ed de Victor Pelin
- Febra primăverii și opiul pentru popor. Op-Ed de Victor Pelin
- La ce servesc sondajele de opinie? Op-Ed de Victor Pelin
- Războiul hibrid al guvernării și opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Invitație la agresiune... Op-Ed deVictor Pelin
- Maia Sandu și PAS – beneficiari ai operațiunii speciale... Op-Ed de Victor Pelin
- Kaa și maimuțele hipnotizate. Op-Ed de Victor Pelin
- Primăvară rusească sau arabă? Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia edifică noua ordine mondială...Op-Ed de Victor Pelin
- Crocodilul nu dă înapoi... Op-Ed de Victor Pelin
- Butoiul cu pulbere. Op-Ed de Victor Pelin
- Lumea multipolară după 15 ani de pretenții... Op-Ed de Victor Pelin
- Place sau nu place, țara se va reface...(Нравится, не нравится — а страна оправится). Op-Ed de Victor Pelin
- Socialiștii rătăciți în trei pini. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce i se permite lui Jupiter nu i se permite ... Op-Ed de VictorPelin
- Între ciocan și nicovală. Op-Ed de Victor Pelin
- Anul 2022 – an al crizelor geopolitice. Op-Ed de Victor Pelin
- „Congresul învingătorilor” sau Paralele între Igor Dodon și Mahatma Gandhi. Op-Ed de Victor Pelin
- Taina învăluită de mister... Op-Ed de Victor Pelin
- Revolta nuntașilor lui Ilan Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Sistemul de pensii și speculațiile politicienilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce e rău și ce e bine... Op-Ed de Victor Pelin
- Cum să combatem ura și prostia? Op-Ed de Victor Pelin
- Un an de președinție al Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Gerontocrația în acțiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Nu dăm țara străinilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Primul test electoral pentru noua guvernare. Op-Ed de Victor Pelin
- Năstase, Filip, Dodon... Op-Ed de Victor Pelin
- Cazurile Stoianoglo și Gațcan. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoșarii galbeni și brun-roșcații. Op-Ed de Victor Pelin
- Farmecul votului electronic. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova, moldoveni, moldovenesc? Op-Ed de Victor Pelin
- Lustrația. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea vremurilor bune... Op-Ed de Victor Pelin
- Într-un pas în politica externă... Op-Ed de Victor Pelin
- Graba – mama eșecului. Op-Ed de Victor Pelin
- Graba și grebla. Op-Ed de Victor Pelin
- Puterea și opoziția... Op-Ed de Victor Pelin
- Votul transnistrenilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Confuzii electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul dispariției Moldovei. Op-Ed de Victor Pelin
- Lipsa de discernământ. Op-Ed de Victor Pelin
- Reflecții futuriste. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoși electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Panegiricul lui Voronin. Op-Ed de Victor Pelin
- Geopolitica speculativă. Op-Ed de Victor Pelin
- Virajurile giruetelor politice. Op-Ed de Victor Pelin
- Asimilatorii și contestatarii moștenirii lui Plahotniuc. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova are viitor? Op-Ed de Victor Pelin
- Amnezia comuniștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine dezbină societatea? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre blocurile electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul comun al partidelor de stânga... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre aberații constituționale. Op-Ed de Victor Pelin
- Uzurparea puterii uzurpate… Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul războiului regional... Op-Ed de Victor Pelin
- Debusolarea socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Competiția lui Igor Dodon vs. Maia Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Enigma evenimentelor din 7 aprilie 2009. Op-Ed de Victor Pelin
- Zinaida Greceanîi „cu jalba în proțap” la Consiliul Europei. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și jocurile politice. Op-Ed de Victor Pelin
- De ce Maia Sandu e mai periculoasă decât Vlad Plahotniuc? Op-Ed de Victor Pelin
- Memoria instituțională a Președinției Republicii Moldova. Op-Ed de Victor Pelin
- Coaliția tupeiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Pașii spre Unire... Op-Ed de Victor Pelin
- Decretul buclucaș. Op-Ed de Victor Pelin
- Succesul eșecului... Op-Ed de Victor Pelin
- Balanța realizărilor președinților aleși prin vot general... Op-Ed de Victor Pelin
- Biserica Ortodoxă în pericol... Op-Ed de Victor Pelin
- PSRM, QUO VADIS? Op-Ed de Victor Pelin
- Confruntarea Mentorului cu Testorul. Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia confirmă calitatea înaltă a vinului moldovenesc. Op-Ed de Victor Pelin
- Catastiful Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Taburetka Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Întârzierea acțiunilor Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Rătăcirile și declinul socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Inevitabilitatea alegerilor anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Bumerangul. Op-Ed de Victor Pelin
- La Moscova, după directive... Op-Ed de Victor Pelin
- Moștenirea nefastă. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul oportunismul lui Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Pregătiri pentru alegerile anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Grimasele neo-păgânismului. Op-Ed de Victor Pelin
- Dilema socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Din înfrângere spre înfrângere până la victorie... Op-Ed de Victor Pelin
- Consensul național și dezbinarea societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul imperialist vs. ONG-uri. Op-Ed de Victor Pelin
- Păgânismul vs. valorile creștine. Op-Ed de Victor Pelin
- Renato Usatîi vs. Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Ana Guțu și cânii de pază. Op-Ed de Victor Pelin
- Splendoare și mizeria... propagandiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre lachei și fii de cățea. Op-Ed de Victor Pelin
- Candidați bifurcați. Op-Ed de Victor Pelin
- Discrepanța dintre vorbe și fapte. Op-Ed de Victor Pelin
- Coincidență? Nu cred! Op-Ed de Victor Pelin
- Fauna politică moldovenească, Op-Ed de Victor Pelin
- De departe trandafir, de aproape borș cu știr, Op-Ed de Victor Pelin
- „Cadoul poporului rus”, Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Comemorarea victimelor regimurilor totalitare. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și chip-izarea moldovenilor. Pamflet de Victor Pelin
- Politica externă echilibrată. Op-Ed de Victor Pelin
- Soluția: Anularea alegerilor prezidențiale! Op-Ed de Victor Pelin
- Paiul din ochiul Maiei… Op-Ed de Victor Pelin
- Un nou atac cu gaze, Op-Ed
- Renato Usatîi – Furgal-ul președintelui Dodon, Op-Ed
- Așteptându-l pe... Patriarhul Kirill, Op-Ed
- Schimbarea orientării președintelui Dodon, Op-Ed
- Unde-s banii, Ștefănică? Op-Ed