„De aceea, chiar dacă, eventual, Partidul Șor va fi declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, acesta va continua, cel mai probabil, să canibalizeze PSRM-ul prin intermediul așa-zisei Mișcări pentru Popor...”
---
Marșul comuno-socialist vs. cel șorist
În fiecare an, de 9 mai, comuno-socialiștii moldoveni organizează ceea ce ei numesc Marșul Victoriei. Anul curent, monopolul comuno-socialist asupra Marșului Victorie a fost distrus de către Partidul Șor, care a decis să organizeze un marș alternativ. Aceasta este manifestarea uneia dintre fazele competiției dintre cele două tabere politice pro-rusești din Republica Moldova. Competiția a început ceva mai demult cu canibalizarea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) de către cel șorist, care a recurs inițial la acțiuni de corupere a deputaților socialiști din Parlament, apoi a zeci de primari, iar recent și a celei mai mari părți a electoratului socialist din Găgăuzia.
După cum ne-am convins, competiția menționată este în plină desfășurare, avansând până la atentarea Partidul Șor și la monopolul comuno-socialist asupra marșurilor dedicate zilei Victoriei. În astfel de circumstanțe, pentru a-și proteja bagajul ideologic de atentatele șoriste, comuno-socialiștii moldoveni au recurs la ultima ratio – afișarea în cadrul marșului Victoriei a unui portret gigantic al tiranului comunist, Iosif Stalin, care este considerat artizanul victoriei în Marele război patriotic din 1941-1945. O mișcare bizară a comuno-socialiștilor, deloc periculoasă pentru intențiile șoriștilor, sensul căreia a fost să sublinieze că Stalin ar fi mai nemuritor decât întreg Regimentul nemuritor șorist.
Simboluri inventate pentru justificarea pretențiilor imperialiste
Întreaga lume civilizată, de 8 sau 9 mai, comemorează zecile de milioane de victime ale celui de al Doilea război mondial, care s-a desfășurat în câteva etape. Adevărul imposibil de contestat este că războiul a fost început, în septembrie 1939, de două regimuri totalitare – nazist și stalinist, având la bază Pactul Ribbentrop-Molotov și un protocol secret de împărțire a Europei de către cele două regimuri. Liderii comuno-socialiști și cei șoriști din Republica Moldova preferă să exploateze semi-adevăruri și falsuri despre război, omițând în mod deliberat comemorarea primei faze a celui de al Doilea război mondial, când regimurile menționate erau aliate. Prin marșurile Victoriei pe care le organizează, ei repetă în mod automat clișeele propagandistice de glorificare a Armatei roșii, dar și pretențiile putiniste de a recuceri zona de influență pe care și-a creat-o regimul stalinist după război. Simboluri ale acestor pretenții au devenit panglica Sf. Gheorghe, marșul Regimentului nemuritor și un șir de lozinci, precum “Можем повторить!” (Putem repeta!). Manifestarea pretențiilor o percepem plenar în ultimele 15 luni de agresiune militară împotriva Ucrainei.
Respectiv, competiția marșurilor comuno-socialiste și șoriste, în ziua de 9 mai, cu afișarea panglicilor Sf. Gheorghe, portretelor Regimentului nemuritor etc., este una bizară. Vorba e că în perioada sovietică, marșurile Victorii se organizau foarte rar. Astfel, în perioada 1945-1990, au fost organizate doar 4 de acestea, atitudinea față de război fiind de comemorare a unei mari tragedii. În aceeași perioadă sovietică, panglica Sf. Gheorghe niciodată nu a fost utilizată în calitate de simbol al victoriei, acest rol fiindu-i atribuit prima oară abia în anul 2005, de către regimul putinist, din considerentele menționate mai sus.
Astfel, putem concluziona că simbolurile utilizate de comuno-socialiști și șoriști au menirea să provoace controverse în societatea din Republica Moldova. Vorba e că nici cei mai fideli aliați ai regimului putinist – liderii republicilor post-sovietice din Asia Centrală și Belarus, nu consideră panglica Sf. Gheorghe drept simbol al victoriei în cel de al Doilea război mondial. De acest lucru s-a putut convinge oricine a urmărit secvențe de la parada militare din 9 mai 2023, din Piața Roșie, unde cei 6 președinți ai republicilor post-sovietice, invitați ai lui Vladimir Putin, nu au purtat deloc sau au purtat panglici în culorile drapelelor naționale, nicidecum panglica Sf. Gheorghe, care a devenit simbol al agresiunii împotriva Ucrainei.
Spada nazistă a fost forjată de URSS...
Atașamentul liderilor comuno-socialiști și șoriști față de simbolurile inventate de regimul putinist pentru justificarea ambițiilor imperialiste trebuie combătut nu doar prin interzicerea afișării simbolurilor respective, ci și prin reiterarea constantă a faptelor și documentelor istorice, care subliniază similitudinile dintre regimurile totalitare nazist și stalinist, crimele împotriva umanității și impun comemorarea a zecilor de milioane de victime comise de către acestea. Astfel de documente există din abundență, arătând cum regimurile menționate s-au susținut reciproc, iar apoi s-au încăierat pentru a-și afirma supremația, provocând un adevărat cataclism global. De exemplu, sunt fapte istorice cunoscute că:
- după Tratatul de la Rapallo (1922) dinte Germania și URSS, ultima a început s-o ajute pe prima, de o manieră secretă, să ocolească restricțiile impuse prin Tratatul de la Versailles. Scopul urmărit a fost restabilirea puterii militare a Germaniei, întrucât regimul bolșevic încă mai visa să provoace revoluția mondială, eventual și cu potențialului militar al Germaniei, care fusese umilită după Primul război mondial. Modalitatea realizării cooperării secrete este descrisă cu lux de amănunte în lucrarea „Spada nazistă a fost forjată în URSS”;
- Stalin a fost cel care a contribuit la accederea lui Hitler la putere prin impunerea interdicției pentru comuniștii germani să coopereze cu social-democrații în lupta lor politică împotriva partidului nazist. Potrivit lui Stalin “Social Democrația este suportul ideologic al capitalismului… Este imposibil să elimini capitalismul fără a elimina social-democrația din mișcarea muncitorească. Prin urmare, epoca morții capitalismului este în același timp epoca morții social-democrației în mișcarea clasei muncitoare” (ziarul Pravda nr.255 din 6-7 noiembrie 1927). Această teză stalinistă a devenit parte integrantă a Programul adoptat de Congresul VI al Kominternului din 1928, confirmând că “Social-democrația este principalul adversar al mișcării comuniste”. Deci, nu fascismul, ci anume Social-democrația era recunoscută drept principalul adversar al Cominternului. Respectiv, după alegerile legislative din 6 noiembrie 1932, la care partidele comunist și social-democrat germane au acumulat împreună o majoritate relativă de 37%, față de doar 33% ale partidului nazist, dar nu s-au putut coaliza din cauza interdicției cominterniste, cedând întâietatea lui Hitler, care a preluat guvernarea legal, cu toate consecințele dezastruoase;
- după semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov și a protocolului secret, în 1939, Armata Roșie, alături de cea hitleristă au organizat o paradă comună, care în Germania a fost numită Parada Victoriei asupra Poloniei;
- regimul stalinist și cel hitlerist, la distanță de mai puțin de o săptămână de la Parada Victoriei de la Brest, au semnat, pe 28 septembrie 1939, Tratatul germano-sovietic de prietenie și frontiere între URSS și Germania. Cu această ocazie șeful guvernului sovietic, Veceaslav Molotov afirma că „După semnarea tratatului de către guvernul german și cel sovietic au fost soluționate problemele apărute ca urmare a prăbușirii statului polonez și a fost creată o bază solidă pentru pacea durabilă în Europa de Est, pentru lichidarea premiselor unui război între Germania, pe de o parte, și Anglia și Franța, pe de altă parte. Prin urmare, ambele guverne (sovietic și nazist) își vor îndrepta eforturile comune, dacă va fi necesar, alături de alte puteri prietene, pentru a atinge acest scop cât mai curând posibil. Dacă, totuși, aceste eforturi ale ambelor guverne rămân nereușite, atunci se va stabili faptul că Anglia și Franța sunt responsabile pentru continuarea războiului, iar în cazul unei continuări a războiului, guvernele Germaniei și URSS se vor se consultă între ele cu privire la măsurile necesare”. Ulterior, la 25 decembrie 1939, însuși Stalin a confirmat printr-o telegramă adresată ministrul Afacerilor Externe al Germaniei von Ribbentrop că “prietenia popoarelor Germaniei și Uniunii Sovietice, fiind pecetluită cu sânge, are toate premisele să fie una durabilă”. Evident, era vorba de sângele poporului polonez.
- în consecință, un torent de eșaloane și nave maritime cu produse strategice sovietice – minereuri de tot felul, produse alimentare au fost îndreptat spre Germania nazistă pentru a-i asigura victoria în războiul împotriva Franței și Marii Britanii etc.
Concluzii
Cele menționate mai sus, evident, nu se înscriu în cadrul narativelor despre Marele Război pentru Apărarea Patriei din perioada 1941-1945, de aceea, sunt omise de propaganda comuno-socialistă și șoristă. La fel, sunt omise orice fel de informații referitoare la: a) rolul statelor din Alianța antihitleristă; b) rezistența britanicilor împotriva atacurilor aviației hitleriste, începute în timpul prieteniei sovieto-naziste, luptele din Africa de Nord; c) confruntarea maritimă a SUA în oceanul Pacific; d) imensul suport americano-britanic pentru URSS în cadrul Lend-Lease-ului, care la cursul actual valora aproape un trilion de dolari.
În context menționat este important a se sublinia aprecierea mareșalului Victoriei, Gheorghi Jucov, față de Lend-Lease, dată în 1962: „Acum se spune că aliații nu ne-au ajutat niciodată, dar nu se poate nega că americanii ne-au trimis atât de multe materiale, fără de care nu ne-am putut completa rezervele și nu am fi putut continua războiul… Americanii ne-au ajutat cu adevărat cu praf de pușcă și explozibili. Și cât de mult ne-au ajutat cu tablă de oțel! Cum am fi putut începe rapid să producem tancuri dacă nu ar fi ajutorul american cu oțel? Am primit 350 de mii de mașini și ce fel mașini! Fără ei, nu am fi avut nimic pentru a transporta artileria. În general, ne asigurau transportul în prima linie. Și benzină cu octan mare pentru MiG-uri. Acum ei (propagandiștii) reprezintă problema în așa fel încât am avut toate acestea din abundență”.
Așa cum s-a menționat, portretul gigantic al lui Stalin, afișat de comuno-socialiști la marșul Victoriei reprezintă ultima ratio în confruntarea cu adversarii șoriști de pe segmentul politic pro-rusesc din Republica Moldova. Este puțin probabil că acest gest le va fi de ajutor comuno-socialiștilor, ceea ce le mai lipsea acestora era să mai fie asociați cu stalinismul. Partidul Șor, oricum, este mai dinamic și mai ingenios. Asta în pofida faptului că liderul șoriștilor este condamnat deja la 15 ani de pușcărie pentru escrocherie, iar liderul socialist abia urmează să fie judecat. Primul, oricum, reușește să aibă acces la resurse financiare impunătoare pentru a corupe verigi importante ale PSRM. De aceea, chiar dacă, eventual, Partidul Șor va fi declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, acesta va continua, cel mai probabil, să canibalizeze PSRM-ul prin intermediul așa-zisei Mișcări pentru Popor.
Victor Pelin
Vezi și:
- Candidatul unic, oleacă independent… Op-Ed de Victor Pelin
- Perspectivele bătăliei blocului Pobeda. Op-Ed de Victor Pelin
- Desfășurarea recensământului 2024. Op-Ed de Victor Pelin
- Sindromul amneziei prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Impactul stabilirii datei alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Gorilele comuno-socialiste împotriva Victoriei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a patra încercare de revenire în politică a ex-premierului Vasile Tarlev. Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua victoriei asupra fascismului pe fundalul reanimării acestuia. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre referendumul constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Manipulare prin omisiune și mutarea accentelor. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri despre aniversarea a 15-a a evenimentelor din 7-8 aprilie 2009... Op-Ed de Victor Pelin
- Inflație de referendumuri. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri generate de actul terorist de la Moscova. Op-Ed de Victor Pelin
- Intriga alegerilor prezidențiale din Rusia. Op-Ed de Victor Pelin
- Guțul a eclipsat-o pe Vlah? Op-Ed de Victor Pelin
- De ce platforma Irinei Vlah riscă să nu se bucure de susținere? Op-Ed de Victor Pelin
- Miza alegerilor prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul coloanei a V-a și reacția societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Consecințele conferinței de la Yalta: eliberatori vs. ocupanți. Op-Ed de Victor Pelin
- Mostră de plagiat și manipulare prin omisiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine totuși a câștigat alegerile? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre autorul transformării utopiei în antiutopie. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre antisemitismul de stat... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre miracole și sărbătorile de iarnă... Op-Ed de Victor Pelin
- Cel mai îndelungat război al imperialismului sovietic. Op-Ed de Victor Pelin
- Originea cultului denunțurilor și turnătorilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Basmul taurului alb nu e cel mai plictisitor... Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea basarabenilor... Op-Ed de Victor Pelin
- Reanimarea reflexelor propagandistice. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre date memorabile și promisiuni neonorate... Op-Ed de Victor Pelin
- Pierderea și reafirmarea identității... Op-Ed de Victor Pelin
- În pragul veșniciei... Op-Ed de Victor Pelin
- Interpretarea sondajelor de către politicieni. Op-Ed de Victor Pelin
- Glorificarea victoriei sovieto-naziste. Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea impusă de două evenimente simbolice. Op-Ed de Victor Pelin
- Mulți chemați puțini aleși... Op-Ed de Victor Pelin
- Amenințări și intimidări de Ziua Independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Imposibilitatea comunismului cu față umană. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a doua încercarea de a intra în același râu. Op-Ed de Victor Pelin
- Criza găgăuză – revelator al decăderii morale. Op-Ed de Victor Pelin
- Inaugurarea guvernatoarei Plaiului de vis... Op-Ed de Victor Pelin
- Cartagina trebuie distrusă! Op-Ed de Victor Pelin
- Asul de ghindă și resuscitarea poveștii de succes. Op-Ed de Victor Pelin
- Forțarea ușilor deschise... Op-Ed de Victor Pelin
- Operațiunea militară specială civilă. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea hotărârii Curții Constituționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Preludiu electoral... Op-Ed de Victor Pelin
- Plaiul de vis al aventurierilor politici... Op-Ed de Victor Pelin
- Cui pe cui se scoate? Op-Ed de Victor Pelin
- Iarmarocul generozității comuno-socialiste. Op-Ed de Victor Pelin
- Fără MIR, pentru pace între națiuni, împotriva agresiunii... Op-Ed de Victor Pelin
- Tăcerea nuntașilor și decepția victimei lui Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Ecoul evenimentelor din 7 aprilie… Op-Ed de Victor Pelin
- Retorica justificatoare pentru o eventuală agresiune rusească. Op-Ed de Victor Pelin
- Capacitățile exagerate ale Maiei Sandu...Op-Ed de Victor Pelin
- Premonițiile lui Igor Dodon și efectele acestora. Op-Ed de Victor Pelin
- Comuniștii cheamă la teroare? Op-Ed de Victor Pelin
- Cât vom mai rămâne în mrejele falsurilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Acțiunile subversive – Rusia recidivează? Op-Ed de Victor Pelin
- Criticii guvernului Gavrilița... Op-Ed de Victor Pelin
- Apostolii războiului. Op-Ed de Victor Pelin
- A venit vremea Natașelor? Op-Ed de Victor Pelin
- Valorile tradiționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Lebăda neagră – ultima speranță... Op-Ed de Victor Pelin
- Regimul putinist declarat terorist. Op-Ed de Victor Pelin
- Scrisorile pierdute. Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa europeană a primarului Ion Ceban. Op-Ed de Victor Pelin
- Când se rânjesc dulăii, latră și cățeii... Op-Ed de Victor Pelin
- Potențialul devastator al ideilor puternice putiniste. Op-Ed de Victor Pelin
- Racul, broasca și o știucă... Op-Ed de Victor Pelin
- Europenizarea Găgăuziei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cooperarea cu NATO și completarea strategiei 3C. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre beneficiile ocupației... Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa geopolitică – miza opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Gaura de vierme și sfârșitul geopoliticii moldovenești... Op-Ed de Victor Pelin
- Semi-adevărurile mai periculoase decât minciunile... Op-Ed de Victor Pelin
- Strategia 3D – Disperare, Demagogie, Deja-vu. Op-Ed de Victor Pelin
- Natalia bate câmpii, bate tare cu măciuca-n Casa Mare. Op-Ed de Victor Pelin
- Guvernarea slabă contestată de opoziția discreditată și derutată. Op-Ed de Victor Pelin
- Sfârșitul tranziției post-sovietice. Op-Ed de Victor Pelin
- Atavismul mizantrop. Op-Ed de Victor Pelin
- Mai! Muncă! Pace? Op-Ed de Victor Pelin
- Febra primăverii și opiul pentru popor. Op-Ed de Victor Pelin
- La ce servesc sondajele de opinie? Op-Ed de Victor Pelin
- Războiul hibrid al guvernării și opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Invitație la agresiune... Op-Ed deVictor Pelin
- Maia Sandu și PAS – beneficiari ai operațiunii speciale... Op-Ed de Victor Pelin
- Kaa și maimuțele hipnotizate. Op-Ed de Victor Pelin
- Primăvară rusească sau arabă? Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia edifică noua ordine mondială...Op-Ed de Victor Pelin
- Crocodilul nu dă înapoi... Op-Ed de Victor Pelin
- Butoiul cu pulbere. Op-Ed de Victor Pelin
- Lumea multipolară după 15 ani de pretenții... Op-Ed de Victor Pelin
- Place sau nu place, țara se va reface...(Нравится, не нравится — а страна оправится). Op-Ed de Victor Pelin
- Socialiștii rătăciți în trei pini. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce i se permite lui Jupiter nu i se permite ... Op-Ed de VictorPelin
- Între ciocan și nicovală. Op-Ed de Victor Pelin
- Anul 2022 – an al crizelor geopolitice. Op-Ed de Victor Pelin
- „Congresul învingătorilor” sau Paralele între Igor Dodon și Mahatma Gandhi. Op-Ed de Victor Pelin
- Taina învăluită de mister... Op-Ed de Victor Pelin
- Revolta nuntașilor lui Ilan Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Sistemul de pensii și speculațiile politicienilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce e rău și ce e bine... Op-Ed de Victor Pelin
- Cum să combatem ura și prostia? Op-Ed de Victor Pelin
- Un an de președinție al Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Gerontocrația în acțiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Nu dăm țara străinilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Primul test electoral pentru noua guvernare. Op-Ed de Victor Pelin
- Năstase, Filip, Dodon... Op-Ed de Victor Pelin
- Cazurile Stoianoglo și Gațcan. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoșarii galbeni și brun-roșcații. Op-Ed de Victor Pelin
- Farmecul votului electronic. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova, moldoveni, moldovenesc? Op-Ed de Victor Pelin
- Lustrația. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea vremurilor bune... Op-Ed de Victor Pelin
- Într-un pas în politica externă... Op-Ed de Victor Pelin
- Graba – mama eșecului. Op-Ed de Victor Pelin
- Graba și grebla. Op-Ed de Victor Pelin
- Puterea și opoziția... Op-Ed de Victor Pelin
- Votul transnistrenilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Confuzii electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul dispariției Moldovei. Op-Ed de Victor Pelin
- Lipsa de discernământ. Op-Ed de Victor Pelin
- Reflecții futuriste. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoși electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Panegiricul lui Voronin. Op-Ed de Victor Pelin
- Geopolitica speculativă. Op-Ed de Victor Pelin
- Virajurile giruetelor politice. Op-Ed de Victor Pelin
- Asimilatorii și contestatarii moștenirii lui Plahotniuc. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova are viitor? Op-Ed de Victor Pelin
- Amnezia comuniștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine dezbină societatea? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre blocurile electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul comun al partidelor de stânga... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre aberații constituționale. Op-Ed de Victor Pelin
- Uzurparea puterii uzurpate… Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul războiului regional... Op-Ed de Victor Pelin
- Debusolarea socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Competiția lui Igor Dodon vs. Maia Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Enigma evenimentelor din 7 aprilie 2009. Op-Ed de Victor Pelin
- Zinaida Greceanîi „cu jalba în proțap” la Consiliul Europei. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și jocurile politice. Op-Ed de Victor Pelin
- De ce Maia Sandu e mai periculoasă decât Vlad Plahotniuc? Op-Ed de Victor Pelin
- Memoria instituțională a Președinției Republicii Moldova. Op-Ed de Victor Pelin
- Coaliția tupeiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Pașii spre Unire... Op-Ed de Victor Pelin
- Decretul buclucaș. Op-Ed de Victor Pelin
- Succesul eșecului... Op-Ed de Victor Pelin
- Balanța realizărilor președinților aleși prin vot general... Op-Ed de Victor Pelin
- Biserica Ortodoxă în pericol... Op-Ed de Victor Pelin
- PSRM, QUO VADIS? Op-Ed de Victor Pelin
- Confruntarea Mentorului cu Testorul. Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia confirmă calitatea înaltă a vinului moldovenesc. Op-Ed de Victor Pelin
- Catastiful Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Taburetka Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Întârzierea acțiunilor Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Rătăcirile și declinul socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Inevitabilitatea alegerilor anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Bumerangul. Op-Ed de Victor Pelin
- La Moscova, după directive... Op-Ed de Victor Pelin
- Moștenirea nefastă. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul oportunismul lui Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Pregătiri pentru alegerile anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Prestația electorală a unioniștilor Op-Ed de Victor Pelin
- Grimasele neo-păgânismului. Op-Ed de Victor Pelin
- Dilema socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Din înfrângere spre înfrângere până la victorie... Op-Ed de Victor Pelin
- Consensul național și dezbinarea societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul imperialist vs. ONG-uri. Op-Ed de Victor Pelin
- Păgânismul vs. valorile creștine. Op-Ed de Victor Pelin
- Renato Usatîi vs. Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Ana Guțu și cânii de pază. Op-Ed de Victor Pelin
- Splendoare și mizeria... propagandiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre lachei și fii de cățea. Op-Ed de Victor Pelin
- Candidați bifurcați. Op-Ed de Victor Pelin
- Discrepanța dintre vorbe și fapte. Op-Ed de Victor Pelin
- Coincidență? Nu cred! Op-Ed de Victor Pelin
- Fauna politică moldovenească, Op-Ed de Victor Pelin
- De departe trandafir, de aproape borș cu știr, Op-Ed de Victor Pelin
- „Cadoul poporului rus”, Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Comemorarea victimelor regimurilor totalitare. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și chip-izarea moldovenilor. Pamflet de Victor Pelin
- Politica externă echilibrată. Op-Ed de Victor Pelin
- Soluția: Anularea alegerilor prezidențiale! Op-Ed de Victor Pelin
- Paiul din ochiul Maiei… Op-Ed de Victor Pelin
- Un nou atac cu gaze, Op-Ed
- Renato Usatîi – Furgal-ul președintelui Dodon, Op-Ed
- Așteptându-l pe... Patriarhul Kirill, Op-Ed
- Schimbarea orientării președintelui Dodon, Op-Ed
- Unde-s banii, Ștefănică? Op-Ed