„În condițiile menționate, reglementarea transnistreană pare a fi un proces foarte util, chiar dacă e fără finalitate. Dimpotrivă, utilitatea procesului rezidă în lipsa finalității, care tocmai asigură beneficiile menționate pentru luptătorii frontului imperial.   ”
---
Timeo Danaos et dona ferentes!

La 2 septembrie, autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană (RMN) își sărbătorește cea de a 30-a aniversare de la autoproclamare în cadrul URSS. Atunci RMN avea pretenția de a deveni ultimul bastion al imperiului sovietic, dar un an mai târziu URSS s-a autodizolvat, iar RMN a rămas și există până în prezent. Pentru a-și justifica existența, liderii RMN și-au adjudecat rolul unui cap de pod al Rusiei în Balcani. Însă după căderea regimului lui Miloșevici,  în 2000, RMN a depus eforturi susținute pentru a deveni gaură neagră a Europei, unde elitele politice corupte din întreaga regiune făceau și continuă să învârtă afaceri dubioase.

Indiferent de rolul pe care și-l asuma RMN, aceasta a fost și continuă să fie susținută din punct de vedere militar, financiar și diplomatic de Federația Rusă. Aceeași soartă au împărtășit-o și regimurile separatiste din Ucraina și Georgia. De fapt, președintele rus, Vladimir Putin, recent, a introdus claritate în relațiile cu fostele republici sovietice. Toate acestea ar fi primit (min 0.30-0.60) “cadouri din partea poporului rus”. Numai că aceste daruri își au rostul lor, care se manifestă la timpul potrivit, fie prin regimuri separatiste, fie prin rebeliuni inspirate și susținute de “omuleți verzi”.

Trebuie să-i fim recunoscători președintelui rus pentru sinceritatea sa dezarmantă – enclavele separatiste sunt și vor rămâne ancore pentru menținerea ex-republicilor sovietice în sfera rusească de influență. Deci, nu ar trebui să mai existe niciun fel de iluzii, “cadourile poporului rus” ori trebuie acceptate, așa cum Troia a acceptat cadoul grecilor, ori cadourile vor fi luate înapoi cu forța, cum s-a întâmplat în cazul Georgiei, în 2008, și în cazul Ucrainei, în 2014.

De fapt, așa-zisa Primăvara Rusească din 2014 urma să se soldeze cu anexarea de către Rusia nu doar a Crimeii, ci și a întregii Novorossia – teritoriile de sud-est ale Ucrainei, inclusiv Transnistria. Deci, trebuie să fie clar pentru oricine că și Republica Moldova a primit un “cadou de la poporul rus”. În astfel de circumstanțe, așa cum Rusia pretinde că este moștenitoarea Bizanțului, e potrivit ca țara noastră să țină cont de sfatul preotului Laocoon: Teme-te de greci, chiar și când îți aduc daruri! Fie că e vorba despre proiecte federaliste sau de autonomii cu largi împuterniciri pentru teritoriile făcute cadou.

Lecțiile însușite de președintele Dodon

Cu excepția președintelui Nicolae Timofti, toți ceilalți șefi de stat ai Republicii Moldova s-au aventurat să soluționeze conflictul transnistrean, restabilind integritatea teritorială a țării. Evident, niciunul nu a reușit, reușind doar să facă cedări care au fortificat regimul separatist al RMN. De ce s-a întâmplat așa? Fiindcă nu aveau cum să știe că teritoriul RMN este “cadoul poporului rus” pentru moldoveni și trebuie acceptat doar în calitate de subiect al eventualei federații, care să asigure controlul Rusiei asupra întregii Republici Moldova.

Din perspectiva elucidată mai sus, ajungem la concluzia că actualul șef al statului, Igor Dodon, este privilegiat. El a aflat despre existența “cadouuil poporului rus” pentru moldoveni chiar în timpul exercitării mandatului său prezidențial. Astfel, fie și spre sfârșit de mandat, a putut trage concluziile de rigoare și face rectificări în atitudinile sale referitoare la reglementarea transnistreană și reintegrarea țării. Acest lucru a ieșit în evidență la 26 august, când șeful statului și-a prezentat Raportului de activitate pentru mandatul de 4 ani, din perioada 2016 - 2020. Referindu-se la succesele politicii sale de reintegrare a țării, președintele Dodon a menționat doar 8 întâlniri cu omologul său de la Tiraspol, Vadim Krasnoseliskii, întâlniri care ar fi avut drept scop principal simplul dialog între cei doi. E de remarcat că președintele Dodon s-a referit și la niște rezultate concrete de soluționare a unor probleme curente ale populației din zona de securitate, dar el nu are nicio contribuție la ele. Problemele respective au fost soluționate în cadrul negocierilor în format 5+2 și revin în totalitate diplomației oligarhice (pag.260), promovate în perioada 2016-2019 de coordonatorul guvernării, Vlad Plahotniuc, cu care președintele Dodon doar a jucat șah politic.

Sigur, modestia îl înnobilează pe președintelui Dodon. Domnia sa ar fi putut să le reamintească cetățenilor că discuțiile cu Krasnoseliskii, la care se referă în Raport, urmau să se soldeze cu ajungerea la un compromis referitor la proiectul de reglementare politică. Anume asta promisese Igor Dodon în campania electorală din 2016. De fapt, e foarte bine că nu s-a ajuns la realizarea promisiunii menționate, deși președintele Dodon avea ce raporta în acest sens:

• elaborarea și prezentarea, în cadrul Conferinței Internaționale de Securitate de la München, a “Pachetul comprehensiv pentru Moldova”, care prevedea federalizarea Republicii Moldova;
• cooperarea cu reprezentantul Kremlinului, Dmitrii Kozak, precum și cu coordonatorul guvernării Republicii Moldova, Vlad Plahotniuc, la elaborarea proiectului de reglementare transnistreană – unul secret, autentic, în care se iau în considerare doleanțele Federației Ruse, iar altul pentru publicului larg, în care nu se referă explicit la federalizare pentru a nu stârni revolta cetățenilor  (vezi min. 3.30 – 4.00).

Evident, după declarațiile președintelui Putin privind “cadourile poporului rus” e mai bine ca succesele politicii președintelui Dodon privind reintegrarea țării să fie trecute cumva în umbră. Mai ales că recentele evenimente din Belarus pun în evidență tot arsenalul de cadouri, precum pregătirea intervenției forțelor speciale rusești, trimiterea emisarilor Bisericii Ortodoxe pentru a-i înlocuii pe clericii ce se îndoiesc de legitimitatea lui Lukașenco etc. Toate acestea se fac pentru menținerea Belarusului sub influența a Rusiei.

Evident, președintele Dodon și fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) din Parlament cunosc foarte bine lucrurile menționate. Ba mai mult, le susțin, dat fiind că șeful statului este expert al Clubului de Isborsk, care consolidează frontul imperialist rusesc, iar deputații fracțiunii PSRM reprezintă filiala Clubului în Republica Moldova. În acest context, în aprilie 2019, toți deputații fracțiunii PSRM au efectuat o vizită la Moscova, unde se presupune că au fost consacrați în adepți ai Clubul de la Isborsk. Așadar, în astfel de circumstanțe este recomandabilă discreția și modestia în etalarea succeselor, pentru a nu stârni asocieri nedorite.

Concluzii   

Un vechi proverb afirmă: calul de dar nu se caută în dinți. Dacă teritoriul Transnistriei este ”cadou al poporului rus” pentru moldoveni, atunci autoritățile noastre îl acceptă ca atare. La urma urmei, dacă nu reușesc să reintegreze RMN, cel puțin, o pot utiliza pe post de gaură neagră pentru a se îmbogăți prin tot felul de afaceri cu electricitatea, traficul de țigări etc. Sigur, asta ne costă ca societate, mai cu seamă că datoria RNM de aproximativ $7 miliarde pentru consumul de gaze poate fi pusă pe umerii Republicii Moldova, dar beneficiile elitelor sunt incontestabile.

Un alt exemplu de beneficiu pentru elitele politice moldovene este că cetățenii din RNM pot fi motivați financiar pentru a participa la alegerile din Republica Moldova, având chiar capacitatea să încline balanța în favoarea anumitor forțe politice. Este cazul deputaților aleși în cadrul diplomației oligarhice, în circumscripțiile electorale de RMN care actualmente asigură existența majorității parlamentare și guvernarea PSRM.

La alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020 mecanismul menționat poate fi reactivat și chiar îmbunătățit, astfel încât susținătorii frontului imperial din PSRM ai Clubul de la Isborsk să nu se îndoiască de utilitatea “cadoului poporului rus” pentru moldoveni. 

În condițiile menționate, reglementarea transnistreană pare a fi un proces foarte util, chiar dacă e fără finalitate. Dimpotrivă, utilitatea procesului rezidă în lipsa finalității, care tocmai asigură beneficiile menționate pentru luptătorii frontului imperial.