„În privința publicării, practic, concomitente a strategiei președintelui Clubului de la Izborsk cu anunțarea intenției expertului moldovean al frontului imperial rusesc de a participa la alegerile prezidențiale ... Coincidență? Nu cred!...”
---
Acrobațiile propagandistice
În ajunul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie a început balul propagandiștilor. Aceștia ne conving că nu e bine să credem în existența obiectivă a lucrurilor pe care le vedem cu proprii ochi. Nu, adevărul ni-l pot servit doar ei, propagandiștii. Bunăoară, ei ne îndeamnă să nu credem că în pungile pe care le-am văzut mișunând în preajma unui cunoscut politician din Republica Moldova ar fi bani. Ce am putea spune la asta? Să admitem că propagandiștii au dreptate, dar ce atitudine ar trebui să aibă cetățenii față de cele spuse (min.0.38 – 0.46) de către politicianul respectiv despre finanțarea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) de către gigantul rusesc Gazprom, care achita câte $700-800 mii pe lună pentru întreținerea PSRM? La astfel de întrebări propagandiștii evită să răspundă. E vorba de un simplu jocul de șah...
În astfel de circumstanțe, cetățenii sunt în drept să-și pună următoarea întrebare – dacă un politician anume acceptă banii Gazprom-ului, de ce nu ar accepta și banii oligarhilor? Doar sursa primară a banilor, în ambele cazuri, este cetățeanul moldovean. În cazul Gazprom-ului, cetățeanul moldovean sărac achită pentru gaze rusești un preț de cel puțin 2 ori mai mare decât cetățeanul european foarte bogat. Deci, gigantul rusesc are de unde plăti pentru activitatea PSRM, care-i creează astfel de condiții favorabile. În cazul oligarhilor, banii sunt pur și simplu furați de la moldoveni prin diferite scheme, cum a fost frauda bancară și nu numai. În ambele cazuri important este că fraudele au rădăcini patriotice, adică se fac din banii moldovenilor, nu ai americanilor sau europenilor lipsiți de spiritualitate.
În campania electorală, pentru a-i absolvi pe politicienii șmecheri de necesitatea de a răspunde la eventuale întrebări incomode ale oponenților, propagandiștii le recomandă să nu participe la dezbateri. De oponenții politici ai șmecherilor se va ocupa mașina propagandistică lansată la turații maxime prin intermediul faimosului media-holding, unei mulțimi de site-uri și bloguri anonime, trolli etc. Important este ca această mașină propagandistică să-i convingă pe cetățeni că oponenții reprezintă interese străine celor naționale, de ultimele preocupându-se doar cei finanțați de Gazprom. O mostră excelentă în acest sens este activitatea propagandistului care în postările sale confirmă fără ezitarea că reprezintă filiala moldovenească a frontul imperial rusesc, adică faimosul Club de la Izborsk.
Recomandările președintelui Clubului de la Isborsk
În ajunul campaniilor electorale se fac tot felul de strategii. Pentru a înțelege mai bine ce urmăresc de fapt candidații este important să înțelegem care sunt afilierile lor internaționale. Astfel, unul dintre politicienii care și-au anunțat candidatura pentru viitoarele alegerile prezidențiale se regăsește printre experții Clubului de la Izborsk. În acest sens, este curios că chiar a doua zi după anunțarea participării sale la alegerile prezidențiale, președintele Clubului de la Izborsk, Alexandr Prohanov, publică un material strategic, intitulat: De la Tiraspol la Vladivistok, care poate și trebuie să fie interpretat ca suport pentru elaborarea strategiei electorale a expertului moldovean al Clubului de la Izborsk:
- geopolitica viitorului presupune lărgirea statului eurasiatic de la Tiraspol la Vladivostok, ea presupune alipirea Transnistriei prin coridorul ucrainean, care se întinde de la Odessa spre Mariupol și Donețk;
- includerea acestor teritorii în componența Rusiei va însemna realizarea planului Marei Novorossii, parte a Marei Rusii, aceasta însemnă unirea Transnistriei dragi inimii ruse. Acesta este modelul celor care gândesc profund, geostrategic;
- nimeni încă nu a anunțat conceptul statului de la Tiraspol la Vladivostok, deși nu există dubii că acest concept se discută în liniștea birourilor Cartierului General al armatei, pe coridoarele administrației prezidențiale, în Consiliul de Securitate și la Ministerul Afacerilor Externe;
- dacă acest model tainic, invizibil pentru ochii lumii, va începe să fie realizat, atunci Putin își va recăpăta reputația mistică de re-unificator al pământurilor rusești și va reocupa locul de frunte în istoria rusă, de unde a început să fie eliminat treptat, după insuccese din Donbass etc.
Acest manifest nu poate să nu fie acceptat în calitate de ghid de acțiune pentru membrii și experții Clubului de la Izborsk, precum și pentru filiala moldovenească a clubului. Sigur, scopurile declarate vor fi camuflate, dar în niciun caz ignorate, iar atenția opiniei publice, deocamdată, va fi îndreptată, ca de obicei, spre speculații privind pericolele ce emană din partea SUA, UE, dar mai ales din partea rețelei lui George Soros. De fapt, de ce ne-ar mira că frontul imperial rusesc revendică înapoi cadoul poporului rus?
Concluzii și recomandări
Ce ar trebui să facă propagandiștii afiliați Clubului de la Izbosk pentru a ne convinge că în sacoșele cu care operează politicienii moldoveni nu sunt bani, ci altceva? Probabil, ar trebui să se adreseze după ajutor serviciilor secrete belaruse, care pot imposibilul, inclusiv receptarea convorbirile criptate între cancelariile europene. Dacă au reușit ele o astfel de performanță, ar fi de necrezut că nu au și informații clasificate despre conținutul sacoșelor cu care se împart politicienii moldoveni. Doar asta e informație strategică pentru a-i ține cu sârma în nas. Dacă-l rugăm, bunăvoința președintelui Lucașenko ne este asigurată, mai cu seamă că președintele moldovean a recunoscut realegerea omologului său belarus. Cum se zice – cere și ți se va da!
În privința publicării, practic, concomitente a strategiei președintelui Clubului de la Izborsk cu anunțarea intenție expertului moldovean al frontului imperial rusesc de a participa la alegerile prezidențiale ... Coincidență? Nu cred!
Victor Pelin
Vezi și:
- Glorificarea victoriei sovieto-naziste. Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea impusă de două evenimente simbolice. Op-Ed de Victor Pelin
- Mulți chemați puțini aleși... Op-Ed de Victor Pelin
- Amenințări și intimidări de Ziua Independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Imposibilitatea comunismului cu față umană. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a doua încercarea de a intra în același râu. Op-Ed de Victor Pelin
- Criza găgăuză – revelator al decăderii morale. Op-Ed de Victor Pelin
- Inaugurarea guvernatoarei Plaiului de vis... Op-Ed de Victor Pelin
- Cartagina trebuie distrusă! Op-Ed de Victor Pelin
- Asul de ghindă și resuscitarea poveștii de succes. Op-Ed de Victor Pelin
- Forțarea ușilor deschise... Op-Ed de Victor Pelin
- Operațiunea militară specială civilă. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea hotărârii Curții Constituționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Preludiu electoral... Op-Ed de Victor Pelin
- Plaiul de vis al aventurierilor politici... Op-Ed de Victor Pelin
- Cui pe cui se scoate? Op-Ed de Victor Pelin
- Ultima ratio. Op-Ed de Victor Pelin
- Iarmarocul generozității comuno-socialiste. Op-Ed de Victor Pelin
- Fără MIR, pentru pace între națiuni, împotriva agresiunii... Op-Ed de Victor Pelin
- Tăcerea nuntașilor și decepția victimei lui Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Ecoul evenimentelor din 7 aprilie… Op-Ed de Victor Pelin
- Retorica justificatoare pentru o eventuală agresiune rusească. Op-Ed de Victor Pelin
- Capacitățile exagerate ale Maiei Sandu...Op-Ed de Victor Pelin
- Premonițiile lui Igor Dodon și efectele acestora. Op-Ed de Victor Pelin
- Comuniștii cheamă la teroare? Op-Ed de Victor Pelin
- Cât vom mai rămâne în mrejele falsurilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Acțiunile subversive – Rusia recidivează? Op-Ed de Victor Pelin
- Criticii guvernului Gavrilița... Op-Ed de Victor Pelin
- Apostolii războiului. Op-Ed de Victor Pelin
- A venit vremea Natașelor? Op-Ed de Victor Pelin
- Valorile tradiționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Lebăda neagră – ultima speranță... Op-Ed de Victor Pelin
- Regimul putinist declarat terorist. Op-Ed de Victor Pelin
- Scrisorile pierdute. Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa europeană a primarului Ion Ceban. Op-Ed de Victor Pelin
- Când se rânjesc dulăii, latră și cățeii... Op-Ed de Victor Pelin
- Potențialul devastator al ideilor puternice putiniste. Op-Ed de Victor Pelin
- Racul, broasca și o știucă... Op-Ed de Victor Pelin
- Europenizarea Găgăuziei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cooperarea cu NATO și completarea strategiei 3C. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre beneficiile ocupației... Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa geopolitică – miza opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Gaura de vierme și sfârșitul geopoliticii moldovenești... Op-Ed de Victor Pelin
- Semi-adevărurile mai periculoase decât minciunile... Op-Ed de Victor Pelin
- Strategia 3D – Disperare, Demagogie, Deja-vu. Op-Ed de Victor Pelin
- Natalia bate câmpii, bate tare cu măciuca-n Casa Mare. Op-Ed de Victor Pelin
- Guvernarea slabă contestată de opoziția discreditată și derutată. Op-Ed de Victor Pelin
- Sfârșitul tranziției post-sovietice. Op-Ed de Victor Pelin
- Atavismul mizantrop. Op-Ed de Victor Pelin
- Mai! Muncă! Pace? Op-Ed de Victor Pelin
- Febra primăverii și opiul pentru popor. Op-Ed de Victor Pelin
- La ce servesc sondajele de opinie? Op-Ed de Victor Pelin
- Războiul hibrid al guvernării și opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Invitație la agresiune... Op-Ed deVictor Pelin
- Maia Sandu și PAS – beneficiari ai operațiunii speciale... Op-Ed de Victor Pelin
- Kaa și maimuțele hipnotizate. Op-Ed de Victor Pelin
- Primăvară rusească sau arabă? Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia edifică noua ordine mondială...Op-Ed de Victor Pelin
- Crocodilul nu dă înapoi... Op-Ed de Victor Pelin
- Butoiul cu pulbere. Op-Ed de Victor Pelin
- Lumea multipolară după 15 ani de pretenții... Op-Ed de Victor Pelin
- Place sau nu place, țara se va reface...(Нравится, не нравится — а страна оправится). Op-Ed de Victor Pelin
- Socialiștii rătăciți în trei pini. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce i se permite lui Jupiter nu i se permite ... Op-Ed de VictorPelin
- Între ciocan și nicovală. Op-Ed de Victor Pelin
- Anul 2022 – an al crizelor geopolitice. Op-Ed de Victor Pelin
- „Congresul învingătorilor” sau Paralele între Igor Dodon și Mahatma Gandhi. Op-Ed de Victor Pelin
- Taina învăluită de mister... Op-Ed de Victor Pelin
- Revolta nuntașilor lui Ilan Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Sistemul de pensii și speculațiile politicienilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce e rău și ce e bine... Op-Ed de Victor Pelin
- Cum să combatem ura și prostia? Op-Ed de Victor Pelin
- Un an de președinție al Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Gerontocrația în acțiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Nu dăm țara străinilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Primul test electoral pentru noua guvernare. Op-Ed de Victor Pelin
- Năstase, Filip, Dodon... Op-Ed de Victor Pelin
- Cazurile Stoianoglo și Gațcan. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoșarii galbeni și brun-roșcații. Op-Ed de Victor Pelin
- Farmecul votului electronic. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova, moldoveni, moldovenesc? Op-Ed de Victor Pelin
- Lustrația. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea vremurilor bune... Op-Ed de Victor Pelin
- Într-un pas în politica externă... Op-Ed de Victor Pelin
- Graba – mama eșecului. Op-Ed de Victor Pelin
- Graba și grebla. Op-Ed de Victor Pelin
- Puterea și opoziția... Op-Ed de Victor Pelin
- Votul transnistrenilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Confuzii electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul dispariției Moldovei. Op-Ed de Victor Pelin
- Lipsa de discernământ. Op-Ed de Victor Pelin
- Reflecții futuriste. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoși electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Panegiricul lui Voronin. Op-Ed de Victor Pelin
- Geopolitica speculativă. Op-Ed de Victor Pelin
- Virajurile giruetelor politice. Op-Ed de Victor Pelin
- Asimilatorii și contestatarii moștenirii lui Plahotniuc. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova are viitor? Op-Ed de Victor Pelin
- Amnezia comuniștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine dezbină societatea? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre blocurile electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul comun al partidelor de stânga... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre aberații constituționale. Op-Ed de Victor Pelin
- Uzurparea puterii uzurpate… Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul războiului regional... Op-Ed de Victor Pelin
- Debusolarea socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Competiția lui Igor Dodon vs. Maia Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Enigma evenimentelor din 7 aprilie 2009. Op-Ed de Victor Pelin
- Zinaida Greceanîi „cu jalba în proțap” la Consiliul Europei. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și jocurile politice. Op-Ed de Victor Pelin
- De ce Maia Sandu e mai periculoasă decât Vlad Plahotniuc? Op-Ed de Victor Pelin
- Memoria instituțională a Președinției Republicii Moldova. Op-Ed de Victor Pelin
- Coaliția tupeiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Pașii spre Unire... Op-Ed de Victor Pelin
- Decretul buclucaș. Op-Ed de Victor Pelin
- Succesul eșecului... Op-Ed de Victor Pelin
- Balanța realizărilor președinților aleși prin vot general... Op-Ed de Victor Pelin
- Biserica Ortodoxă în pericol... Op-Ed de Victor Pelin
- PSRM, QUO VADIS? Op-Ed de Victor Pelin
- Confruntarea Mentorului cu Testorul. Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia confirmă calitatea înaltă a vinului moldovenesc. Op-Ed de Victor Pelin
- Catastiful Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Taburetka Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Întârzierea acțiunilor Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Rătăcirile și declinul socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Inevitabilitatea alegerilor anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Bumerangul. Op-Ed de Victor Pelin
- La Moscova, după directive... Op-Ed de Victor Pelin
- Moștenirea nefastă. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul oportunismul lui Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Pregătiri pentru alegerile anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Prestația electorală a unioniștilor Op-Ed de Victor Pelin
- Grimasele neo-păgânismului. Op-Ed de Victor Pelin
- Dilema socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Din înfrângere spre înfrângere până la victorie... Op-Ed de Victor Pelin
- Consensul național și dezbinarea societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul imperialist vs. ONG-uri. Op-Ed de Victor Pelin
- Păgânismul vs. valorile creștine. Op-Ed de Victor Pelin
- Renato Usatîi vs. Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Ana Guțu și cânii de pază. Op-Ed de Victor Pelin
- Splendoare și mizeria... propagandiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre lachei și fii de cățea. Op-Ed de Victor Pelin
- Candidați bifurcați. Op-Ed de Victor Pelin
- Discrepanța dintre vorbe și fapte. Op-Ed de Victor Pelin
- Fauna politică moldovenească, Op-Ed de Victor Pelin
- De departe trandafir, de aproape borș cu știr, Op-Ed de Victor Pelin
- „Cadoul poporului rus”, Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Comemorarea victimelor regimurilor totalitare. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și chip-izarea moldovenilor. Pamflet de Victor Pelin
- Politica externă echilibrată. Op-Ed de Victor Pelin
- Soluția: Anularea alegerilor prezidențiale! Op-Ed de Victor Pelin
- Paiul din ochiul Maiei… Op-Ed de Victor Pelin
- Un nou atac cu gaze, Op-Ed
- Renato Usatîi – Furgal-ul președintelui Dodon, Op-Ed
- Așteptându-l pe... Patriarhul Kirill, Op-Ed
- Schimbarea orientării președintelui Dodon, Op-Ed
- Unde-s banii, Ștefănică? Op-Ed