„Dacă pentru a-și îndeplini exemplar atribuțiile de șef al statului are nevoie de modificarea Constituției, atunci e mai bine să nu candideze, fiindcă oricum nu va reuși. E puțin probabil să avem norocul să-l vedem pe domnul Dodon mai curând în calitate de deputat, șef al fracțiunii PSRM, dar șanse există, oricum”
---

Atribuțiile constituționale și nemulțumirile președinților aleși

Potrivit prevederilor constituționale, președintele Republicii Moldova este șeful statului, însemnând că se află în vârful ierarhiei instituțiilor politice. Într-o republică parlamentară, cum e Moldova, atribuțiile președintelui sunt mai mult protocolare. Atât în domeniul politicii externe, cât și în domeniul securității, președintele validează, de fapt, deciziile adoptate de Guvern sau Parlament. Alte atribuții ale președintelui, prevăzute de legea supremă, sunt mai degrabă pur tehnice sau onorifice. De ce atunci avem atâta agitație în jurul alegerilor prezidențiale? Fiindcă actualmente atribuțiile prezidențiale sunt văzute ca fiind temporare, urmând să fie modificate.

De fapt, într-o republică parlamentară un șef de stat cumsecade este, în primul rând, o autoritate morală care mediază între instituțiile statului și are la îndemână toate tribunele pentru a se adresa direct cetățenilor, pentru a le vorbi despre starea națiunii. Evident, dacă are viziuni și idei pe care le poate împărtăși cu poporul suveran, ultimul căpătând argumente pentru a presa clasa politică să guverneze în interesul public. Când ne gândim la un președinte de republică parlamentară, care ne-ar servi drept exemplu, ne amintim de Vaclav Havel. În Republica Moldova sunt destule personalități care ne-ar onora să ajungă în funcția supremă, dar ele sunt dedicate domeniului lor de creație și activitate.

În cei aproape 30 de ani de independență statală, cetățenii moldoveni au ales direct trei șefi ai statului – Mircea Snegur, Petru Lucinschi și Igor Dodon. Toți aceștia s-au plâns că le lipsesc împuternicirile necesare pentru a face bine țării și poporului, pledând neobosit pentru adoptarea sau modificarea Constituției, în sensul transformării Moldovei în republică prezidențială. De exemplu, mânat de bunele intenții, președintele Dodon și-a propus să facă ceea ce nu i se cuvine unui președinte într-o republică parlamentară. El a refuzat ostentativ să-și asume rolul de mediator între instituții și forțe politice, preferând să rămână exponent al intereselor unui partid – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), al cărui președinte a fost. În acest sens, a fost nevoie de intervenția Curții Constituționale (CC), care a stabilit că Președintele Republicii trebuie să facă dovada imparțialității și neutralității sale politice, echidistanței sale față de toate grupurile parlamentare... (el) nu poate fi membru al unui partid politic și nu poate promova sub nicio formă interesele unui partid politic. Trist de constatat, dar asta nu a ajutat, șeful statului a ignorat cu nonșalanță hotărârea CC, declarându-se lider informal al PSRM. Și în ajunul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020, actualul șef al statului insistă pe necesitatea împuternicirilor suplimentare, anunțând constituirea unei comisii pentru reforma constituțională.

Ce am așteptat și ce ne-a raportat președintele Dodon?  

Înaintea campaniei electorale prezidențiale, șeful statului Igor Dodon și-a publicat raportul de activitate pentru perioada 2016-2020. Ne-am fi așteptat ca acest raport să se refere la realizările președintelui în domeniile în care are atribuții prevăzute de legea supremă. De fapt, ni s-a prezentat ceva similar unui raport de statistică contabilă – numărul de tot felul de întâlniri sau numărul de acte pe care, oricum, avea obligația să le semneze etc. Din raport am putut desprinde că președintele Dodon are simțul umorului, știe a-și trata zeflemitor concetățenii. De exemplu, neavând de raportat vreun succes în politica externă, domnia s-a îi bucură pe susținătorii integrării europene că Acordul de Asociere cu UE nu va fi anulat, iar pe adepții integrării eurasiatice că – rămânem în continuare membri ai CSI. Și care este aportul domnului președinte la acesta stare de fapt? Probabil, trebuie să înțelegem că domnia sa a contribuit la menținerea status-ului quo! O mare realizare, care ne îndreaptă spre o politica externă echilibrată.

Evident, cele mai multe succese au fost raportate în domeniile în care președintele nu are nicio atribuție – social, economic și infrastructural. Publicându-și raportul de activitate, șeful statului a dorit să ne convingă că, de fapt, în activitatea sa a substituit Parlamentul, Guvernul și primăriile, care fără inițiativele sale prețioase nu ar fi fost capabile să realizeze ceva. În mod normal, inițiativele legislative raportate s-ar potrivi să le lase pe seama fracțiunii parlamentare a PSRM. O bună parte din realizările concrete ar fi trebuit să i le atribuie ex-coordonatorului guvernării, Vlad Plahotniuc – prima casă, drumuri bine etc., care acesta chiar le-a inițiat. Și mult lăudata indexare a pensiilor, de fapt, nu este inițiativa domnului Dodon, ci o realizare destul de veche a Guvernului lui Ion Sturza. Adevărul e că acel guvern indexa pensiile o dată pe an, iar președintele Dodon a propus ca acest lucru să se facă de două ori pe an. Însă indexarea, oricum, se face pornind de la posibilitățile bugetare.

Despre contribuția președintelui Dodon la proiectul drumuri bine cunoaște orice locuitor al capitalei. Partea de revers a medaliei o vedem atunci când ne întrebăm la ce bun avem nevoie de primarul socialist Ion Ceban, dacă tot președintele țării se vede nevoit să vină cu inițiative privind repararea sau renovarea străzilor? Din cele spuse se vede că raportul de activitatea a președintelui Dodon ar fi o excelentă sursă de inspirație pentru remarci ironice și chiar sarcastice.

După ce ne convingem că de toate reușește să se preocupe președintele Dodon, ne trezim că, totuși, domnia sa a scăpat un domeniu în care nu a raportat vreun succes – drepturile omului. Mda, a fost mare jale la acest capitol în perioada mandatului său. Cu meticulozitatea sa de contabil ar și putut să ne raporteze: câți concetățeni au fost supuși torturii și relelor tratamente; câte dosare a pierdut țara noastră la CEDO; câte dosare mai sunt pe rol; câți bani din buget s-au cheltuit pentru achitarea despăgubirilor celor nedreptățiți de justiția moldovenească etc? A propos, la acest capitol șeful statului chiar are atribuții. Din raportul său de activitatea desprindem că peste 40% din judecătorii din țară au fost numiți chiar de președintele Dodon. Dar, din păcate, încrederea în justiția moldovenească rămâne acolo unde a fost – la genunchiul broaștei. 

Pentru că zilele acestea s-au împlinit doi ani de la expulzarea celor 7 profesori turci din Republica Moldova, acest caz chiar merită să fie tratat ca unul emblematic pentru întregul mandatul prezidențial. Vorba e că aportul celor 7 profesori la ridicarea prestigiului țării noastre în lume e mai valoros decât întreaga activitatea cinematografică, descrisă în raportul președintelui Dodon. Cu toate acestea, cei 7 profesori au fost răpiți de forțele de ordine și transmiși autorităților turcești pentru a fi condamnați, practic, imediat. Nimeni nu a fost pedepsit pentru asta. Șeful statului ar fi putut interveni atunci, dar n-a făcut-o de dragul grant-ului de câteva milioane de dolari pe care administrația președintelui Erdogan i l-a oferit pentru repararea edificiului președinției Republicii Moldova. De aceea, în raportul șefului statului găsim doar expresii generale despre relația Republicii Moldova cu Turcia, dar nimic despre tranzacționarea cetățenilor acesteia din urmă. Singura instituție moldovenească care s-a implicat în apărarea profesorilor turci alături de simplii cetățeni și elevi a fost Avocatul Poporului. Avem ce merităm!

Concluzii

Până la începutul campaniei electorale prezidențiale a rămas mai puțin de o lună. Deocamdată, aspiranții la funcția supremă în stat constituie grupuri de inițiativă și colectează semnături pentru a fi înregistrați în calitate de candidați. Din cauza infecției COVID-19, se pare că de această dată vom avea mai puțini candidați ca de obicei. Evident, contează calitatea candidaților și nu cantitatea acestora. De aceea, e timpul potrivit să reflectăm despre ce fel de președinte ar fi bine să ne alegem. Sigur, suntem în așteptarea ofertelor electorale ale candidaților. Înțelegem că aceștia trebuie să fi persoane integre, iar promisiunile lor trebuie să se încadreze în limitele atribuțiilor constituționale. Altminteri, va continua situația când avem rapoarte frumoase, dar rămânem cu oalele sparte.

Într-adevăr, referindu-ne la raportul de activitate a șefului statului pentru perioada 2016-2020, am putea spune că, dacă-l examinăm fugitiv, atunci ne lăsăm copleșiți de volumul acestuia sau de multitudinea de cifre, iar dacă ne apucăm să-l citim, începem să ne întrebăm – ce are coada vacii cu ștampila primăriei? De fapt, cel mai bine caracterizează calitatea raportului menționat proverbul – de departe trandafir, de aproape borș cu știr.

Vestea bună e că președinte Igor Dodon încă nu și-a anunțat decizia de a candida pentru un nou mandat. E un semn încurajator, deocamdată. Ne-am convins că, oricum, domnia sa îndeplinește de-a valma atribuțiile Parlamentului, Guvernului și Primăriei, și atunci de ce nu s-ar ocupa de ceea ce știe mai bine? Dacă pentru a-și îndeplini exemplar atribuțiile de șef al statului are nevoie de modificarea Constituției, atunci e mai bine să nu candideze, fiindcă oricum nu va reuși. E puțin probabil să avem norocul să-l vedem pe domnul Dodon mai curând în calitate de deputat, șef al fracțiunii PSRM, dar șanse există, oricum.