Jurnal personal din zona roșie de COVID-19, partea 1. Op-Ed de Ala Tocarciuc

„...Acum regret că nu am mers în spital din prima zi. Poate nu ajungeam la complicații severe. Atenție maximă aici! Nu trebuie pierdut timp! Tratamentul să fie început după protocol chiar dacă testul încă nu este venit. Vă tratați ca și cum ați avea COVID-19. E mai sigur așa!.. Sub nicio formă nu e de practicat autotratamentul! Nu rămâneți singur! Sub nici o formă! Să fie permanent cineva alături. Te poți sufoca în 5 minute și poți avea nevoie de ajutor...”
---


Luni 23 noiembrie nu prevestea nimic despre boală. Am fost la antrenament la sala de forță. Am făcut un antrenament destul de intensiv, consumat 850 kcal, ridicat greutăți, executat 120 abdomene. Tot cu mască în 5 straturi, KN95.

După antrenament, am avut un interviu cu o jurnalistă de la Jurnal TV despre pandemie. Printre altele am spus, că nu e bine să privim sistemul medical ca pe un tot întreg acum. În sistem avem mai multe componente și fiecare funcționează diferit.

Avem medicii, care sunt sub o presiune enormă, răspund de tratament, și au nevoie de ajutorul și susținerea noastră. Avem Ministerul Sănătății, care poartă o responsabilitate mai complexă, și care încă mai are multe rezerve. Am mai spus că ar fi bine să ajusteze tacticile. Niciodată nu este târziu să schimbi ceva spre bine.

Am lucrat pană târziu luni, scris Op-ED pentru IPN, pregătit de dezbateri publice. O zi obișnuită de viață.

Marți, 24 noiembrie, dezbateri publice la IPN. Trezită de dimineață, sănătoasă, cu dispoziție, fără niciun semn cât de mic de ceva. Petrecute dezbaterile cu bine. Totul cu mască în 5 straturi. Fără excepții. Era deja o regulă nescrisă de viață să port masca peste tot. După dezbateri am scris și știri! Pentru prima dată în viața mea am făcut meserie de jurnalist. Ziua trăită din plin și cu emoții pozitive.

După masă aveam programată o întrunire la Aquarelle cu un juriu pentru concursul Femeia Anului. Am ales cele mai bune femei din Moldova pentru diverse nominalizări. Tot cu KN95, fără excepții.

Seara, mergând spre casă în mașină am simțit un frig. Am fost fără prânz, și primul gând a fost despre foame. Ajunsă acasă, luat cină, terminat niște mărunțișuri, si la odihnă.

Dar frisoanele se intensificau. Spre miezul nopții se instalase o febră de 38 grade, cu cefalee și dureri enorme în tot corpul. Desigur că primul gând a fost despre COVID-19. E prea mult în jur acum.

Miercuri, 25 noiembrie, am chemat laboratorul la domiciliu să dau testul COVID-19. Până seara a venit pozitiv.

Două zile, miercuri și joi, 26 noiembrie au trecut cu febră 38 non stop, medicație la fiecare 4 ore, și progres negativ în evoluția bolii.

De remarcat, efectul sever al hypoxiei, care înseamnă o insuficiență de oxigen. Generează o stare de euforie, așa un fel de Happy Hypoxia. Ai o dispoziție bună, chiar veselă, care este determinată de insuficiența de oxigen la creier. Seamănă cu starea când un om îngheață, se simte fericit, dar de fapt el moare.

Durerile de mușchi, cap, articulații sunt insuportabile. Încetișor te transformi în legumă care se sufocă ca un pește pe uscat. Nu ajunge aer. Tu tragi aer în piept, dar acolo este ceva ce împiedică intrarea lui. Respirația mea ajunsese de la 12 respirații pe minut la 24. Aer oricum nu ajungea.

Vineri, 27 noiembrie, la orele 2 noaptea s-a produs un eveniment foarte nedorit. O micro-tromboză (un cheag de sânge) se formase în plămânul stâng, generase un șoc de durere și provocase un fenomen de dis-stresa pulmonară. Plămânii devin zăpăciți în așa situație și nu execută funcția lor naturală. Sufocarea creștea foarte repede, oxigenarea scădea la fel de rapid. A ajuns la 88-89. La așa nivel începi să pierzi controlul și cunoștința.

Salvarea mea a fost în trusa de medicamente avută acasă, or eu sunt farmacistă de profesie cu o experiență enormă în medicină ultra performantă. La 8 dimineață am aplicat terapia de salvare (puls terapia) în doze mari, sub ghidarea medicilor de la spitalul de urgență. La orele 9 am repetat terapia. A început peste o oră să se restabilească respirația.

Seara târziu, vineri, am putut să merg la spital să fac tomografie computerizată și niște analize. Tomografia a arătat tromboza pe stânga, a mai arătat un început de pneumonie vasculară în proporție de până la 10%, în proces de formare încă.

La acel moment, trecuse doar 72 ore de la debutul bolii! Un debut fulminant, fulgerător, foarte imprevizibil, la un om absolut sănătos! Așa mă consideram eu.

Sâmbătă și duminică au decurs stabil, cu tratament foarte complex, cu puteri mici de tot, cu respirație dificilă, oxigenare intermitentă, 90-96. Duminică seara a început o altă furtuna, numită bradikinină, avem noi așa receptori în corpul nostru, care a scăzut pulsul la 48-50 bătăi per minut. Parcă ești un cosmonaut. Poți sta numai culcat și respiri des și scurt. Asta a durat până marți dimineața. Apoi a pulsul a început singur să revină la 68-70. Acum scriu cu puls normal de 70 bătăi pe minut și oxigenare de 96.

Zilele 7-9 sunt zilele cele mai critice. Dacă le treci pe ele, deja încetișor te pornești spre însănătoșire și recuperare. Încă mai primesc doze mari de medicamente și zilnic de trei ori pe zi vorbesc cu medicii prin teleconferință.

Ce concluzii și recomandări aș face?

Tratamentul la domiciliu este o opțiune doar pentru cei care au cunoștințe în medicină și au un medic disponibil 24 din 24. Boala este foarte imprevizibilă și poate evolua rapid în diferite direcții. Acum regret că nu am mers în spital din prima zi. Poate nu ajungeam la complicații severe. Atenție maximă aici!

Nu trebuie pierdut timp! Tratamentul să fie început după protocol chiar dacă testul încă nu este venit. Vă tratați ca și cum ați avea COVID-19. E mai sigur așa!

Sub nicio formă nu e de practicat autotratamentul! Doar sub ghidare din partea unui medic bun să fie selectate medicamentele necesare, și urmărite efectele adverse, ajustare de tratament zilnic se cere. Eu am avut mare noroc de Sergiu Cobâletchii, fratele meu Vitalie Tocarciuc, colegii lui de la Spitalul de Urgență, care au urmărit non stop și corectat terapia rapid. Le datorez o viață!

Oxigenul sângelui se cere monitorizat permanent. Insuficiența de oxigen se instalează pe neobservate. Ai o stare de bine foarte amăgitoare, care poate aduce la sincope, adică pierdere de cunoștință.

Nu rămâneți singur! Sub nici o formă! Să fie permanent cineva alături. Te poți sufoca în 5 minute și poți avea nevoie de ajutor.

Medicamente anticoagulante sunt cruciale. Asta a fost una din probleme mari, să am stoc disponibil. Eu personal am adus din Turcia. Prietenii mei au adus din Transnistria si Ucraina. A fost foarte complicat pentru unii din ei primele zile fără terapie corectă. Dar și cu terapie corectă poți face complicație, cum s-a întâmplat în cazul meu. Boala este imprevizibilă, puțin studiată, totul este foarte individual pe plan de tratament.

Păstrarea energiei este crucială! Organismul are nevoie de putere și energie să lupte cu virusul. Numai culcat. 16 ore pe burtă, efort minim fizic, să compensăm nevoile de energie pentru organism. În special în primele zile, când nu poți deloc mânca nimic. Eu am luat primele gustări abea după 3 zile de boală. Nu poți mânca și nu ai putere deloc să o faci.

Partea luminoasă rămân Oamenii!

Am avut în aceste zile zeci de apeluri și sute de mesaje de susținere de la diverși oameni luminoși din multe țări, pe unde am prieteni. Părintele și Duhovnicul meu Pavel Borshevschii a venit cu multă susținere spirituală! Un mulțumesc deosebit! Familia mea și familia fratelui meu au fost alături permanent, chiar dacă unii de la distanță, că așa sunt timpurile acum. Diriginta mea de clasă, din școală din Florești, Doamna Elizaveta Pleșca m-a susținut enorm. Vecinii, prietenii, rudele apropiate, fiecare cum a putut a oferit suport și ajutor. Le sunt foarte recunoscătoare la toți!

Acest suport social a avut un impact major asupra stării emoționale! Nu există în lume așa cuvinte prin care să exprim întreaga recunoștință pentru toți oamenii cu suflet mare și pentru susținerea lor! Mă închin la toți până la Pământ! Sunteți extraordinari!

Azi trec de ziua 9 și sper mult să încep de mâine drumul spre recuperare. Testul ieri încă era pozitiv. Virusul mai este în organismul meu. Cumva supraviețuim împreună încă, fără a ne distruge reciproc.

În loc de epilog

În luna februarie, revenită din Elveția am făcut o formă ușoară a bolii. Cu pierdere de miros și gust, dar fără febră înaltă, și simptome așa vădite ca acum. Am ieșit ușor atunci. Am avut pe parcurs la ultimele 8 luni multiple contacte cu oameni infectați, unele chiar foarte apropiate și de durată, dar nu am luat boala. Aveam un fel de protecție celulară față de COVID-19.Speram că va dura și va ajunge până la vaccin. Protecția s-a terminat în noiembrie, după 9 luni aproape.

Am făcut vaccin antigripal, vaccin pneumococic, primeam periodic vitamine și profilactic antivirale, pe tot parcursul toamnei. Asta m-a salvat de pneumonie bacteriană acum. Nu am luat acum antibiotice. Sunt norocoasă cu asta. În rest, este o boală care atacă individual, găsește punctele slabe în organism, și se instalează rapid.

Deja știu că am avut contact direct, fără mască și am luat o încărcătură virală mare, fapt care a degenerat în formă severă de boală.

Este încă un drum lung spre recuperare, pe care sper să îl parcurg cu bine.

Vă doresc multă sănătate la toți și vă recomand să purtați măști sigure și să vă protejați de boală. Este important să rămânem pozitivi și sănătoși, să ne susținem reciproc în această perioadă complicată, care nici pe departe nu este încă depășită în țara noastră. Vă mulțumesc că sunteți în viața mea!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE