Igor Dodon: PSRM şi PPPN vor reprezenta următoarea guvernare

Următoarea guvernare a Republicii Moldova va fi una de centru-stânga, iar Partidul Socialiştilor din Republica Moldova şi Partidul Politic Partidul Nostru o vor reprezenta. Declaraţia aparţine preşedintelui PSRM, Igor Dodon, şi a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune „N4”, transmite IPN.

Totodată, Igor Dodon a precizat că formaţiunea pe care o conduce nu va fuziona cu PPPN. „Suntem două partide separate. Noi suntem de stânga, PPPN este un partid de centru. Von colabora doar ca să guvernăm împreună”, a spus socialistul.

Liderul socialist a precizat că acum scopul de bază al PSRM şi PPPN este declanşarea alegerilor anticipate, iar acest lucru poate fi obţinut doar odată cu demisia preşedintelui. „Dacă după expirarea mandatului lui Timofti alianţa de la guvernare nu va putea să aleagă din a doua încercare preşedintele, atunci cel târziu în august 2016 urmează să aibă loc alegeri anticipate. Noi nu putem să aşteptăm încă un an ca să se fure ce a mai rămas. Dacă în trei luni a fost posibil să se fure 6 miliarde de lei de la Banca Naţională, vă închipuiţi cât vor mai fura timp de un an”, a declarat preşedintele PSRM.

Dodon a spus în cadrul emisiunii că nu renunţă la ideea denunţării Acordului de asociere cu UE. „Semnarea acestui acord a fost o greşeală pentru Republica Moldova. Dacă ne vor împiedica să-l denunţăm, cel puţin vom revizui unele prevederi din el pentru a reabilita bunele relaţii cu Federaţia Rusă”, a dezvăluit liderul socialist din planurile sale.

Igor Dodon susţine că principalul pericol pentru Republica Moldova îl reprezintă unirea cu România. „S-a ajuns ca la nivel de ministere să se discute despre unirea cu România. Dacă se va continua într-un astfel de ritm, peste câţiva ani Republica Moldova va dispărea ca stat. Socialiştii vor lupta pentru statalitatea noastră. Şansa Republicii Moldova este de a adera la Uniunea euro-asiatică”, a spus Igor Dodon.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.