Vreau să ştiu DESPRE ALEGERI: alegeri nevalabile /nule /noi

Alegerile sunt considerate nevalabile dacă la primul tur de scrutin au participat mai puţin de o treime din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale. Hotărârea cu privire la declararea alegerilor nevalabile se adoptă de către Comisia Electorală Centrală în baza actelor prezentate de consiliile de circumscripţie. În turul doi de scrutin, alegerile se declară valabile, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri.

Dacă Curtea Constituţională stabileşte că, în procesul alegerilor şi sau la numărarea voturilor, au fost comise încălcări ale legislaţiei electorale care au influenţat rezultatele alegerilor, alegerile sunt declarate nule.

Dacă alegerile sunt declarate nevalabile sau nule, are loc votarea repetată. CEC dispune, în termen de două săptămâni de la declararea alegerilor nevalabile sau nule, efectuarea votării repetate în baza aceloraşi liste electorale, pentru aceiaşi candidaţi şi cu aceleaşi consilii şi birouri electorale.

Concurenţii electorali vinovaţi de frauda care a influenţat rezultatele alegerilor în întregime se exclud din alegeri, iar consiliile electorale şi birourile secţiilor de votare care au comis asemenea fraude se înlocuiesc.

Alegerile noi au loc dacă după votarea repetată, alegerile au fost declarate nevalabile sau nule.  Data alegerilor noi se stabileşte de către Parlament în termen de cel mult 30 de zile de la data alegerilor precedente, ordinare sau a votării repetate, în care nu a fost ales preşedintele, cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua alegerilor.
–––

Rubrica IPN Vreau să ştiu DESPRE ALEGERI vine să explice noţiuni, termene şi practici care ţin de procesul electoral prezidenţial.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE