Vlad Filat a fost eliberat la solicitarea penitenciarului și a avocaților

La patru ani de la reținere, fostul premier Vlad Filat a fost eliberat condiționat, înainte de termen, prin decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, care a admis demersul penitenciarului și parțial demersul avocaților, transmite IPN.

Instanța a admis „demersul penitenciarului privind liberarea condiționată de la executarea pedepsei închisorii stabilită condamnatului Vladimir Filat”. Prin aceeași decizie, „a admis parțial cererea avocaților privind liberarea de la executarea pedepselor stabilite condamnatului Vladimir Filat prin sentința Judecătoriei Buiucani, municipiul Chișinău, din 27.06.2016”.

Termenul de pedeapsă neexecutat este de doi ani, 11 luni și trei zile.

Prin aceeași decizie, Vlad Filat este „liberat condiționat, înainte de termen, de la executarea pedepselor: privarea de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de cinci ani și retragerea distincției de stat Ordinul Republicii”, stabilite prin sentința Judecătoriei Buiucani în iunie 2016.

Vlad Filat este obligat să nu schimbe domiciliul fără acordul organului de supraveghere a modului de executare a pedepsei.

Încheierea Judecătoriei poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Decizia a fost pronunțată de judecătorul Victor Rațoi.

Vezi și:
Eliberarea lui Vlad Filat îi trezește suspiciuni de ilegalitate ministrului justiției
Șeful Procuraturii Anticorupție, despre eliberarea ex-premierului Vlad Filat
Ex-premierul Vlad Filat, eliberat din detenție