Victor Sterpu a devenit campion european Under 20 la judo

Judocanul Victor Sterpu a devenit campion european Under 20. În Finlanda, sportivul de 20 de ani a obținut cinci victorii în limitele categoriei de greutate 73 kg, transmite IPN.

Sterpu i-a învins pe cipriotul Dato Matsoukatov, cehul Adam Bydzovsky, portughezul Joao Fernando, rusul Makhmadbek Makhmadbekov și rusul David Gamosov.

Anterior, Adil Osmanov a cucerit medalia de argint în limitele categoriei de greutate 66 kg. La Europenele U20 din Finlanda au mai concurat Cătălin Marian și Petru Pelivan.