Vicepremierul pe reintegrare va avea o întrevedere cu negociatorul din partea Tiraspolului

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, va avea joi o întrevedere cu  negociatorul din partea Tiraspolului, în contextul exercițiilor militare cu participarea grupului operativ al trupelor rusești care au loc în regiunea transnistreană. Informația a fost comunicată de premierul Natalia Gavrilița, într-o conferință de presă, transmite IPN.

Potrivit premierului, Moldova pledează pentru reluarea activității grupurilor de lucru care nu s-au întâlnit de ceva timp și pentru rezolvarea problemelor tehnice care apar. „Evident că suntem îngrijorați de situația în regiune. În același timp, chemăm din nou la maturitate, înțelegere și înțelepciune și pledăm pentru pace și stabilitate în regiunea noastră”. Cât privește situația tensionată de la granița ruso-ucraineană, Natalia Gavrilița speră că toate părțile se vor comporta așa încât să avem o regiune stabilă și liniștită.

Și vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, a remarcat că Republica Moldova pledează pentru continuarea dialogului cu autorităților din stânga Nistrului. În același timp, prezența GOTR pe teritoriul Republicii Moldova contravine obligațiilor internaționale ale Federației Ruse, legislației internaționale. Atât prezența per ansamblu, cât și aceste exerciții militare care au loc contravin legislației, nu sunt  acțiuni care ajută la calmarea situației regionale și, în acest sens, sunt contraproductive.

Acesta a mai spus că orice interacțiune între state, inclusiv între Rusia și Ucraina, speră că se va face prin metode pașnice, conform legislației internaționale. Republica Moldova consideră că orice stat are dreptul de a decide ce soluții să folosească pentru asigurarea propriei securități. „Evident ne îngrijorează aceste evoluții, și pe partea noastră ca stat, ca instituții de stat, ca Guvern, suntem pregătiți de a reacționa prompt și în interesul național la orice evoluție din regiune. Evident, noi nu putem prezice cum vor fi aceste evoluții în regiune, dar noi, ca Guvern, suntem gata de orice scenarii și prin acțiunile noastre vom apăra interesul național al Republicii Moldova și securitatea cetățenilor noștri”, a declarat Nicu Popescu. Speranța Moldovei este discuțiile dintre Federația Rusă și SUA, NATO, OSCE vor duce la o calmare a situației regionale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE