Vârsta de pensionare – un nou motiv de dispute între opoziție și guvernare

Revenirea la graficul anterior de majorare a vârstei de pensionare este o necesite impusă de realitățile economice și demografice. O spune deputatul PAS, Dan Perciun, potrivit căruia lipsa de angajați în câmpul muncii a creat o discrepanță majoră între numărul persoanelor care contribuie la fondul de asigurări sociale și numărul persoanelor întreținute. De cealaltă parte, socialistul Vladimir Odnostalko critică guvernarea pentru graba în care a fost promovat acest proiect, sugerând că documentul ar fi fost agreat cu partenerii externi ai țării în schimbul creditului acordat de FMI, notează IPN.

Deputatul PAS, Dan Perciun, spune că nu este vorba despre o majorare a vârstei de pensionare, ci despre o revenire la reforma pensiilor votată încă de Guvernul Filip. Potrivit lui Perciun, Republica Moldova nu-și mai permite să ia bani din bugetul de stat pentru a acoperi insuficiența de fonduri din bugetul asigurărilor sociale.

„Fondul de asigurări sociale este unul deficitar. Noi subvenționăm în fiecare an acest fond de la bugetul de stat și acoperim gaura care se creează, pentru că din contribuțiile celor care muncesc nu se acumulează suficienți bani pentru a plăti pensiile. Noi luăm din alte surse, care ar putea fi redirecționate spre alte cheltuieli, cum ar fi majorarea salariilor, cheltuieli pentru îmbunătățirea calității educației, medicină. Am pierdut un milion de cetățeni care au plecat să lucreze peste hotare, în condițiile în care  ne confruntăm cu o scădere a natalității, am ajuns în situația în care avem mai puțin de un salariat pentru fiecare pensionar. În ultimii ani, am pierdut 140 de mii de oameni care contribuiau la fondul asigurărilor sociale, iar numărul pensionarilor a rămas aproximativ același”, a spus Dan Perciun, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

De cealaltă parte, socialiștii califică decizia de a reveni la vârsta majorată de pensionare drept un genocid social. Deputații PSRM acuză guvernarea că ar fi ignorat total vocea cetățenilor când a promovat acest proiect, documentul nefiind supus dezbaterilor publice.

„Proiectul a fost înregistrat luni și joi el deja era dezbătut în plenul Parlamentului și aprobat în prima lectură. Această rapiditate trezește mari suspiciuni. Subiectul n-a fost dezbătut cu Asociația Pensionarilor, cu sindicatele și patronatele. Știm că guvernarea urmează să ia un credit de la Fondul Monetar Internațional, 564 milioane de dolari, este o sumă foarte mare, în 2017 și guvernarea PDM a luat un astfel de credit și condiția principală atunci era majorarea vârstei de pensionare. La 1 ianuarie 60 de mii de persoane, femei și bărbați, urmau să se pensioneze. Guvernarea i-a privat pe acești oameni de dreptul de a se pensiona”, a spus deputatul Blocului PCRM-PSRM, Vladimir Odnostalko.

De la 1 ianuarie 2022, vârsta standard de pensionare pentru bărbați va fi de 63 de ani. Pentru femei vârsta de pensionare la 1 ianuarie 2022 va fi de 59 de ani și 6 luni și va crește cu 6 luni în fiecare an până în 2028

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.