Valeria Biagiotti: Principiile și valorile europene sunt o constantă a istoriei țării noastre de mai bine de 60 ani

Italia a susținut încă din start semnarea Acordului de Asociere și Liber Schimb dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Mai mult ca atât, a fost semnată o declarație comună, bilaterală între Italia și Moldova pentru susținerea implementării acestui Acord cu UE. Declarația aparține Ambasadoarei Republicii Italiene în Republica Moldova, Valeria Biagiotti, care, într-un video-interviu acordat Agenției de Presă IPN, a mai precizat că Italia apreciază și susține alte state care vor să se alăture Uniunii Europene.

„După cum știți, Italia este unul dintre cele șase state fondatoare ale UE și a contribuit, punând umărul încă de la început, la semnarea diferitor acorduri și la construirea unei Europe Unite. Este suficient să ne gândim că anume la Roma în 1957 au fost semnate tratatele CEEA și Euratom. Principiile și valorile europene sunt prin urmare o constantă a istoriei țării noastre de mai bine de 60 de ani. Din acest motiv apreciem și susținem celelalte state care vor să ni se alăture”, a declarat Valeria Biagiotti.

Ambasadoarea a menționat că apartenența Italiei la Uniunea Europeană este o constantă a istoriei italiene de mai bine de șaizeci de ani, iar acest lucru caracterizează și relațiile strict bilaterale, inclusiv cu Republica Moldova. „Evident că sunt unele aspecte care fac astfel încât relațiile moldo-italiene să fie mai speciale, mai simple, în comparație cu celelalte state ale Uniunii Europene, inclusiv datorită prezenței numeroase a cetățenilor moldoveni pe teritoriul Italiei”, a notat șefa misiunii diplomatice a Italiei la Chișinău.

Referindu-se la acordurile bilaterale, Ambasadoarea a declarat că există deja de circa 16 ani un acord cu privire la conversiunea permiselor de conducere, care a fost semnat în 2003. Având în vedere evoluția în modelele permiselor de conducere, a fost necesară adoptarea unui nou acord de modificare a acordului existent. Potrivit Ambasadoarei, și partea italiană, la fel ca și partea moldovenească, a finalizat procedurile interne și, așa cum prevede respectivul acord, el va putea intra în vigoare începând cu ianuarie 2020.

Cât ține de acordurile bilaterale privind securitatea socială și recunoașterea documentelor de studii, Valeria Biagiotti a menționat că acestea sunt într-o etapă destul de avansată a negocierilor și ar urma să fie încheiate cât mai curând. „Atât din partea autorităților italiene, la fel ca și din partea autorităților moldovenești există acest interes de a semna aceste acorduri cât mai curând pentru a facilita viața moldovenilor care s-au stabilit în Italia, cât și a cetățenilor italieni care locuiesc în Republica Moldova. În ceea ce privește siguranța socială, țin să menționez că cetățenii moldoveni, care au muncit în Italia cu sau fără semnarea acestui acord, au deja dreptul la o pensie italiană, fie că decid să rămână în Italia, fie că decid să revină în patrie”, a mai spus ambasadoarea Italiei la Chișinău.

Video-interviul acordat Agenției de presă IPN de către Ambasadoarea Republicii Italiene în Republica Moldova, Valeria Biagiotti, face parte din ciclul „Relațiile Republicii Moldova cu partenerii de dezvoltare”, sprijinit de Fundația germană Hans Seiddel.