Valentin Dolganiuc: Republica Moldova este un mare restanțier al timpului și al istoriei

Tot ce are astăzi Republica Moldova se datorează exclusiv românilor basarabeni, „care și azi păstrează aprinsă candela sfântă: independența, tricolorul și limba română”. Primul Parlament a aparținut poporului, a exprimat voința populară, care s-a materializat în votul pentru suveranitate, tricolor, imnul „Deșteaptă-te, române!”, independență și europenizare. Este opinia lui Valentin Dolganiuc, deputat în primul Parlament, solicitat de IPN să se expună asupra situației de astăzi din Republica Moldova, la 28 de ani de la proclamarea independenței.

În1990 a fost instituit primul Parlament ales în mod democratic. Valentin Dolganiuc afirmă că, fără să se conștientizeze, se repeta istoria de la 1918. Cei mai activi deputați erau persoanele cu conștiință românească, care realizau că acest teritoriu, Republica Moldova, poate fi salvat doar prin revenirea la spațiul național românesc. „Toate energiile au fost direcționate spre realizarea acestui obiectiv. Lupta se dădea pe viață și pe moarte. Imperiul era încă destul de puternic, iar deznaționalizarea criminală își spunea cuvântul”, își amintește ex-deputatul.

Potrivit lui Valentin Dolganiuc, cu părere de rău „istoria s-a repetat ca o farsă și imperiul rusesc a revenit dominant în Republica Moldova, iar primul act criminal a fost războiul de la Nistru, declanșat de către Rusia în 1992”. Potrivit deputatului primului Parlament, „cozile de topor, coloana a cincea a imperiului rus au fost puse în mișcare și au reușit să torpileze revenirea Basarabiei în „spațiul național al devenirii”, așa cum e specificat în declarația de independență”. „Mai mult decât atât, s-a reușit stoparea procesului de integrare euro-atlantică și păstrarea Republicii Moldova pe orbita Moscovei”, a spus Valentin Dolganiuc.

Potrivit ex-deputatului, Republica Moldova este un mare restanțier al timpului și al istoriei. Românii de la est de Prut și-au manifestat permanent revolta împotriva ocupației străine, mai ales a celei de după 1812. „Imperiul rus țarist a luat cu hapca Basarabia și a început să o deznaționalizeze la greu. La 1918, în acest teritoriu nu exista nicio școală cu predare în limba română, în biserici slujbele religioase se țineau exclusiv în limba rusă”.

Ulterior, susține Valentin Dolganiuc, „a venit clipa astrală a românilor și, la 27 martie 1918, Basarabia revine în teritoriul său național, firesc, cel românesc”. „Actul de mare curaj al membrilor Sfatului Țării a dus la dezvoltarea rapidă a Basarabiei, ridicarea nivelului intelectual al populației și participarea activă la dezvoltarea Țării. URSS, în mod criminal, ocupă din nou Basarabia la 1940 și 1944, punând stăpânire pentru o perioadă de jumătate de secol. Măcelul populației, foametea organizată, deportările și alte „instrumente” imperiale au decimat în jur de un milion de oameni.

Fostul parlamentar afirmă că în prezent se constată că Rusia a pus din nou stăpânire pe teritoriul național românesc de la est de Prut. „Deznaționalizarea continuă, imperiul criminal își face mendrele, populația pleacă ireversibil, întunericul se așterne peste Basarabia”.

---

La 27 august 1991, acum 28 de ani, Parlamentul Republicii Moldova adopta Declarația de Independență, document semnat de 278 de deputați. Acest act fondator este marcat în fiecare an ca Ziua Independenței. Declarația originală a ars în timpul protestelor din 2009 la Chișinău, dar a fost refăcută în 2010.

Vezi și:
Igor Dodon: Astăzi suntem mai pregătiți ca oricând pentru democrație, progres și viitor
Maia Sandu: Moldova este un stat tânăr, cu instituții fragile, care trebuie consolidate
Anatol Petrencu: După 27 august 1991, multă lume a crezut că 27 martie 1918 se va repeta
Zinaida Greceanîi: Prosperitatea cetățenilor trebuie să fie acel punct care să ne unească
Anatol Plugaru: Declararea independenței a fost pe neașteptate pentru mulți moldoveni
Pavel Filip: Republica Moldova încă mai rămâne o speranță că poate deveni țară autentică
Alexei Tulbure: Suntem o țară în care în ultimii 28 de ani schimbarea puterii nu a adus schimbare
Ilia Trombițki: Independența „a căzut” asupra poporului Moldovei în mod neașteptat
Nicolae Negru: Republica Moldova s-a transformat într-un „stat-azil” sau „stat de vacanță”
Ion Hadârcă: Marea Adunare Națională din 1989 a precedat Declarația de Independență
Alecu Reniţă: Republica Moldova a rămas dominată de Moscova și după independență
Cum se simt moldovenii și ce își doresc la cei 28 de ani de independență a țării
Independența Republicii Moldova a apărut pe fondul degradării economice a URSS, istoric
Nicolae Dabija: Gorbaciov a spus că independența Republicii Moldova nu va fi recunoscută