Va reveni oare Maia Sandu la funcția de prim-ministru? Analiză IPN

La data de 8 mai, majoritatea parlamentară mai-mai să dispară. Fracțiunea PDM au părăsit-o încă patru deputați. Coaliția socialiștilor și a democraților a rămas doar cu 54 de deputați. Dacă mai pleacă încă patru – iar aceasta este posibil, dacă ținem seama de componența fracțiunii democraților – Guvernul Chicu va fi lipsit de sprijinul parlamentar garantat. În fața opoziției se pot deschide posibilități de a reveni la cârma puterii executive…
---

Să vedem, cine a plecat

Din fracțiunea PDM au plecat acei, despre care nici zvonuri nu se auzeau. S-au detașat Oleg Sîrbu, Elena Bacalu, Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc. Primii doi erau, după cum se vorbea prin culoare, „oameni de-ai lui Filip”. Ivanov și Vitiuc, în trecutul nu prea îndepărtat - membri ai Partidului Comuniștilor, ca și Dodon cu Greceanâi, și mulți alți actuali socialiști, se înscriau perfect în logica coaliției PSRM-PDM. Fracțiunea democrată s-a risipit de la sine. Ea, pur și simplu, s-a risipit.

Lucrul acesta l-a recunoscut și președintele PDM Pavel Filip. Ieșind pe 8 mai în fața jurnaliștilor, el a menționat: au plecat acei, care figurau printre cei care erau printre principalii adepți ai coaliției democraților și socialiștilor.

Dar sunt și dintre cei, care au fost împotrivă. După ședința din 4 mai, care a durat șase ore, lucrul acesta nu mai constituie un secret. Ei erau candidații potențiali la plecare. Pavel Filip a subliniat: PDM este supus unor presiuni fără de precedent. Iar aceasta înseamnă, că sciziunea fracțiunii ține doar de timp.

Idealurile și adversarii

Democrații în frunte cu Pavel Filip sunt gata să opună acestei presiuni doar noile idealuri de partid – „munca sinceră pentru binele țării, al cetățenilor și al valorilor europene”. Doar că oponenții coaliției de guvernare trag cu precizie din toate tunurile anume asupra capacității PDM de a traduce aceste idealuri în viață.

O salvă ordinară a lansat la 8 mai „Pro-Moldova”. Șeful grupului parlamentar Andrian Candu a desfășurat un briefing de presă, la care a insistat: actualul Guvern nu face față lucrurilor și trebuie să plece. Acesta, conform spuselor deputatului, luptă foarte prost cu pandemia, este incapabil să protejeze întreprinzătorii și salariații de consecințele acesteia, adoptă legi neconstituționale (după hotărârea Curții Constituționale din 7 mai nu mai ai ce discuta), nu respectă și nu apreciază sprijinul europenilor.

Andrian Candu, de fapt, a făcut praf din idealurile PDM, iar apoi s-a adresat direct foștilor colegi de partid – i-a invitat să părăsească „mocirla roșie” și să formeze împreună cu celelalte fracțiuni parlamentare și grupuri un Guvern nou, „de calitate”.

Trei scenarii ale președintelui

Este semnificativ faptul că probabilitatea sciziunii de mai departe a fracțiunii parlamentare a PDM o recunoaște și președintele. El a calculat deja și scenariile ulterioare ale evoluției evenimentelor politice. Igor Dodon le-a descris într-o ediție a emisiunii „Președintele răspunde”. La 8 mai, de asemenea.

După cum este convins Igor Dodon, asemenea scenarii sunt trei. Primul: majoritatea parlamentară va rezista totuși. Ce-i drept, președintele nu a precizat în ce fel. Dumnealui a declarat că democrații trebuie să decidă ei înșiși, cum trebuie să procedeze. Adică, socialiștii nu intenționează să-și ajute aliații, pentru ei contează propria unitate. Și președintele a subliniat, că acum rândurile PSRM sunt consolidate ca niciodată.

Scenariul al doilea: fracțiunea PDM o vor părăsi încă vreo câțiva deputați și Guvernul Chicu va deveni minoritar. El va trebui să poarte negocieri cu fiecare fracțiune parlamentară asupra fiecărui proiect de lege în parte. Președintele nu vede probleme într-o astfel de evoluție a evenimentelor, el a menționat că Guvernul a mai lucrat într-un astfel de regim – din noiembrie și până în martie, iar aceasta înseamnă că și acum va putea lucra astfel.

Scenariul al treilea: după dispariția majorității parlamentare, opoziția va exprima vot de neîncredere Guvernului Chicu, îl va demisiona și va încerca să formeze propriul Cabinet de Miniștri. Igor Dodon este sigur că în acest caz vor fi posibile două variante ale evoluției evenimentelor: prima – trei fracțiuni parlamentare și un grup se vor înțelege și vor numi un nou Guvern; a doua – nu se vor înțelege și Parlamentul urmează să fie dizolvat pentru a desfășura alegeri parlamentare anticipate.

Președintele consideră aceste două variante ca fiind avantajoase pentru socialiști. Prima, pentru că Maia Sandu va fi impusă să se așeze la masa tratativelor cu acei, pe care adepții săi îi consideră că nici nu le poți întinde mâna. Aceasta, este sigur Igor Dodon, o va lipsi de șansa de a acumula un număr suficient de voturi la alegerile prezidențiale și liderul informal al PSRM o va depăși pe principala sa adversară chiar din primul tur.

Varianta a doua – alegerile parlamentare anticipate – Igor Dodon a numit-o „mai corectă”. De aceea, a explicat președintele, pentru că atunci Parlamentul nu-și va pierde legitimitatea, adică nu va înceta să corespundă așteptărilor cetățenilor, care nu ar fi dorit o coaliție PAS-PPDA-„Șor”-„Pro-Moldova”, este sigur Igor Dodon.

Șansele celor de dreapta

Nici Maia Sandu, nici Andrei Năstase nu au făcut niciun fel de declarații publice până în seara zilei de 8 mai. Deși acum, anume lor le aparține pasul decisiv în determinarea evoluției ulterioare a evenimentelor în țară. Lor le-a revenit șansa de a-și relua conducerea puterii executive. Dar și pentru a depăși contradicțiile, care au demolat blocul ACUM: în ceea ce privește faptul – cine dintre acești doi lideri – Sandu sau Năstase – va candida la funcția de Președinte.

Desigur, nu este o sarcină ușoară. Igor Dodon își intimidează principalii săi adversari cu perspectiva de a pierde încrederea alegătorilor din cauza alianței cu democrații. Dar și alianța cu PDM încă mai trebuie constituită. Pavel Filip consideră că partidele Maiei Sandu și al lui Andrei Năstase se bucură de mai puțin sprijin în societate decât Partidul Socialiștilor, iar democrații au nevoie de un aliat puternic, de o locomotivă, care îi va ajuta PDM să se mențină la suprafața politică. Totodată, pentru crearea unei noi majorități parlamentare vor fi necesare voturile grupului „Pro-Moldova”, ale Partidului „Șor” și ale deputaților independenți, iar un astfel de parteneriat urmează să fie explicat susținătorilor. Plus la aceasta, noul Guvern va trebui să muncească atât de eficient încât, spre alegerile prezidențiale, candidatul de dreapta să aibă șanse reale la victorie.

Patru argumente, de ce

Într-o astfel de situație, tăcerea Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase nu miră deloc. Va mira, dacă ea ar deveni prea de durată. Și iată de ce.

Primul. Cele mai mari două partide de dreapta din Moldova se bucură de întreaga susținere a României și a „establishment”-ului european.

Al doilea. Chiar de la începutul anului Maia Sandu forțează crearea unui front „pentru lupta cu Dodon”.

Al treilea. Nimeni dintre aliații potențiali situativi ai PAS și ai PPDA nu este pentru aceste partide un concurent electoral real.

Al patrulea. La alegerile parlamentare anticipate, în condițiile unei crize cu mai multe trepte, cele mai mari șanse le are acela, care posedă resurse administrative, are acces la banii publici și dirijează finanțarea externă.

Astfel că Maia Sandu și Andrei Năstase au în față două căi. Prima – să ia situația sub propriul control, să inițieze negocieri cu Pavel Filip și să încheie un armistițiu temporar cu deputații Șor și Candu. Cea de a doua cale constă în a lăsa situația să evolueze de la sine și să acționeze, ca mai înainte, exclusiv cu instrumente parlamentare.

În primul caz, Maia Sandu ar putea reveni  la funcția de prim-ministru, iar Andrei Năstase  - să participe la cursa prezidențială. În cel de al doilea caz – Igor Dodon ar beneficia de șanse mari de a obține cel de al doilea mandat prezidențial, iar Partidul Socialiștilor – de a-și menține cele mai favorabile poziții în politica moldovenească.

Natalia Uzun, IPN

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE