USB: Problema tarifelor la roaming între România și Moldova este una politică

Tarifele pentru convorbirile dintre România și Republica Moldova sunt foarte mari, nejustificate, iar acest fapt împiedică crearea spațiului comunicațional unic dintre cele două state românești, a declarat într-o conferință de presă la IPN liderul Partidul Politic Uniunea Salvați Basarabia, Valeriu Munteanu. Acesta consideră că problema tarifelor la roaming este una politică.

Potrivit lui Valeriu Munteanu, de mai mulți ani Guvernul de la Chișinău simulează discuții cu România privind scăderea tarifelor la roaming, iar acest fapt reprezintă „o mare înșelătorie”. Valeriu Munteanu spune că „se dă impresia că se lucrează, că părțile ar trebui să se pună de acord, că și România ar trebui să cedeze ceva”, pe când „reducerea tarifelor la roaming dintre cele două state românești depinde în exclusivitate de Guvernul de la Chișinău”. Potrivit liderului USB, problema este politică, și nu economică sau de alt gen, și nu ar trebui ani pentru soluționarea ei.

Alexandru Bostan, membru al Biroului permanent al USB, a afirmat că operatorii din spațiul economic european își aplică reciproc tarife naționale la roaming. Și operatorii din România aplică același regim favorabil operatorilor din Republica Moldova. În opinia sa, ar fi fost normal ca și operatorii din Republica Moldova să acorde un tratament similar operatorilor din România. Potrivit lui Alexandru Bostan, pentru un apel din Republica Moldova într-o rețea mobilă din România moldovenii plătesc un preț de câteva ori mai mic față de un apel efectuat din România către Republica Moldova.

Secretarul general al USB, Ilie Crețu, a declarat la că în România își fac studiile peste 20 de mii de tineri. Numărul celor care muncesc este de câteva zeci de mii. De asemenea, câteva mii de moldoveni zilnic fie își perfectează acte românești, fie depun dosarul pentru redobândirea cetățeniei române. La fel, altele câteva mii tranzitează zilnic România spre alte state ale UE. „Anual se constată mii de cazuri în care moldovenii care se află pentru câteva zile în România scot sume mari de bani pentru serviciul de convorbiri în roaming”, a spus Ilie Crețu.

USB îi cere premierului Maia Sandu să se implice personal în problema reducerii tarifelor de roaming dintre Republica Moldova cu România.

  • Valeriu Munteanu despre tarifele pentru roaming dintre Moldova si Romania
  •     0