Una din sarcinile procurorului general este să curețe sistemul, Maia Sandu

Premierul Maia Sandu susţine că este important să fie un proces transparent de selectare a următorului procuror general. „Pe motiv că sistemul a fost unul corupt, abuzat, abuziv, e mai complicat să găsești persoane și integre, dar și buni manageri, și buni specialiști”. „Şi aceasta pentru că procurorul general are două sarcini imediate, destul de complicate: una este să lanseze reforma Procuraturii, să curețe sistemul, să-l facă funcțional, și doi – să producă rezultate pe cele mai mari dosare de corupție”, menţionează Maia Sandu.

„Așteptările în societate sunt enorme, foarte multă lume are aceste așteptări în raport cu noi, cu cei de la Guvern și ne întreabă: „De ce încă nu au fost arestați corupții?”, neînțelegând că Guvernul nu are un asemenea drept sau o asemenea responsabilitate, nu putem noi să mergem și să-i arestăm pe corupți. Este o instituție căreia i-au fost delegate aceste sarcini”, a declarat şefa executivului într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

Şefa cabinetului de miniştri a menţionat că, până la urmă, Legea Procuraturii se votează în Parlament. „Ca să putem să deschidem ușile pentru cineva care nu are cetățenia Republicii Moldova, ar trebui să schimbăm legea, evident, voturile deputaților din Blocul ACUM nu sunt suficiente, e nevoie și de votul Partidului Socialiștilor. Dacă nu vom reuși să-i convingem, atunci va rămâne prevederea actuală, care cere ca următorul procuror să fie în continuare cetățean al Republicii Moldova, dar oricum există suficient spațiu, mai ales că noi am deschis ușa și pentru oameni din societatea civilă, care nu neapărat au petrecut jumătate de viață în Procuratură”, susţine Maia Sandu.

Potrivit premierului, următorul procuror general va trebui foarte repede să prezinte rezultate pe corupția mare, dar în același timp să inițieze o reformă profundă a Procuraturii. „Pentru noi este o provocare serioasă să asigurăm condiții pentru un concurs adevărat și pentru selectarea unei persoane cât mai potrivite pentru această funcție. Cum am zis: persoană integră, cu reputație ireproșabilă. Acesta este primul și cel mai important criteriu – reputație ireproșabilă; o persoană profesionistă care știe cum să facă lucrurile, un bun manager, pentru că va trebui să administreze o instituție mare, și o persoană foarte curajoasă”, a mai spus şefa executivului.

Referindu-se la funcţionarii din justiție, Maia Sandu a spus că interesează cum și-au făcut lucrul şi dacă sunt oameni onești care nu au dat decizii abuzive, care nu s-au lăsat folosiți în jocuri politice, în jocuri economice, acești oameni vor rămâne în continuare. „În situația în care nu se va găsi suficientă forță pe interior de autocurățare, noi examinăm și posibilități de filtrare a judecătorilor, care s-ar putea întâmpla cu contribuția unei comisii de evaluare care să includă specialiști din afara țării și specialiști din țară și care să analizeze fiecare caz în parte – cine și ce decizii a luat, de exemplu, în ultimii doi ani. Și dacă se descoperă decizii abuzive, contrare legii, acești oameni vor trebui să părăsească sistemul”, a mai spus premierul.

Actele oficiale emise în Republica Moldova și Germania vor putea fi utilizate reciproc doar cu aplicarea apostilei, fără procedura de supralegalizare. Măsura intră în vigoare după ce Republica Federală Germania și-a retras rezerva formulată în 2007 la aderarea Republicii Moldova la Convenția de la Haga privind apostila, transmite IPN.

MAE precizează că decizia a fost luată în urma demersurilor întreprinse de vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, în cadrul întrevederii din 18-19 mai cu omologul său german, Johann David Wadephul.

Ministerul subliniază că noul regim va elimina necesitatea deplasărilor la mai multe instituții sau misiuni diplomatice pentru supralegalizarea documentelor, ceea ce va reduce atât timpul necesar, cât și costurile suportate de cetățeni. Regimul simplificat se va aplica pentru documente oficiale precum certificatele de naștere, căsătorie, divorț și deces, cazierele judiciare, diplomele de studii sau suplimentele la diplomă.

Convenția de la Haga privind Apostila a intrat în vigoare pentru Republica Moldova pe 16 martie 2007. Odată cu aplicarea acesteia și în relațiile cu Germania, Republica Moldova va beneficia de același regim simplificat de recunoaștere a actelor oficiale în raport cu toate cele 130 de state și entități părți la convenție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Una din sarcinile procurorului general este să curețe sistemul, Maia Sandu

Premierul Maia Sandu susţine că este important să fie un proces transparent de selectare a următorului procuror general. „Pe motiv că sistemul a fost unul corupt, abuzat, abuziv, e mai complicat să găsești persoane și integre, dar și buni manageri, și buni specialiști”. „Şi aceasta pentru că procurorul general are două sarcini imediate, destul de complicate: una este să lanseze reforma Procuraturii, să curețe sistemul, să-l facă funcțional, și doi – să producă rezultate pe cele mai mari dosare de corupție”, menţionează Maia Sandu.

„Așteptările în societate sunt enorme, foarte multă lume are aceste așteptări în raport cu noi, cu cei de la Guvern și ne întreabă: „De ce încă nu au fost arestați corupții?”, neînțelegând că Guvernul nu are un asemenea drept sau o asemenea responsabilitate, nu putem noi să mergem și să-i arestăm pe corupți. Este o instituție căreia i-au fost delegate aceste sarcini”, a declarat şefa executivului într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

Şefa cabinetului de miniştri a menţionat că, până la urmă, Legea Procuraturii se votează în Parlament. „Ca să putem să deschidem ușile pentru cineva care nu are cetățenia Republicii Moldova, ar trebui să schimbăm legea, evident, voturile deputaților din Blocul ACUM nu sunt suficiente, e nevoie și de votul Partidului Socialiștilor. Dacă nu vom reuși să-i convingem, atunci va rămâne prevederea actuală, care cere ca următorul procuror să fie în continuare cetățean al Republicii Moldova, dar oricum există suficient spațiu, mai ales că noi am deschis ușa și pentru oameni din societatea civilă, care nu neapărat au petrecut jumătate de viață în Procuratură”, susţine Maia Sandu.

Potrivit premierului, următorul procuror general va trebui foarte repede să prezinte rezultate pe corupția mare, dar în același timp să inițieze o reformă profundă a Procuraturii. „Pentru noi este o provocare serioasă să asigurăm condiții pentru un concurs adevărat și pentru selectarea unei persoane cât mai potrivite pentru această funcție. Cum am zis: persoană integră, cu reputație ireproșabilă. Acesta este primul și cel mai important criteriu – reputație ireproșabilă; o persoană profesionistă care știe cum să facă lucrurile, un bun manager, pentru că va trebui să administreze o instituție mare, și o persoană foarte curajoasă”, a mai spus şefa executivului.

Referindu-se la funcţionarii din justiție, Maia Sandu a spus că interesează cum și-au făcut lucrul şi dacă sunt oameni onești care nu au dat decizii abuzive, care nu s-au lăsat folosiți în jocuri politice, în jocuri economice, acești oameni vor rămâne în continuare. „În situația în care nu se va găsi suficientă forță pe interior de autocurățare, noi examinăm și posibilități de filtrare a judecătorilor, care s-ar putea întâmpla cu contribuția unei comisii de evaluare care să includă specialiști din afara țării și specialiști din țară și care să analizeze fiecare caz în parte – cine și ce decizii a luat, de exemplu, în ultimii doi ani. Și dacă se descoperă decizii abuzive, contrare legii, acești oameni vor trebui să părăsească sistemul”, a mai spus premierul.

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, care a precizat că există un interes sporit pentru astfel de programe, inclusiv din partea cetățenilor ucraineni afectați de război, transmite IPN.

Vladimir Bolea a precizat că noile reglementări vor permite eliberarea livretelor de marinar în baza studiilor efectuate în Republica Moldova, în instituții autorizate.

Ministrul a declarat pentru presă că, în prezent, nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova, însă autoritățile lucrează la transpunerea legislației europene și la elaborarea cadrului legal necesar pentru dezvoltarea acestui segment.

Potrivit lui, statul și Agenția Navală ar putea obține venituri importante atât de la navele care vor naviga sub pavilion moldovenesc, cât și de la instituțiile de pregătire a marinarilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025