Un tânăr a fost găsit mort după ce a consumat o cantitate mare de votcă

Un tânăr a fost găsit mort după ce a consumat o cantitate mare de votcă. Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Eufalia Negreaţă, a spus pentru Info-Prim Neo, că tânărul, de 24 de ani, locuitor al pr.Durleşti, a fost găsit mort într-o locuinţă de pe str.Columna după ce a băut o sticlă de votcă. Organismul tânărului n-a suportat cantitatea excesivă a substanţelor nocive din această băutură şi a cedat, spune Eufalia Negreaţă. Un alt bărbat, de 40 de ani, se afla la un pas de moarte din aceeaşi cauză. El a fost găsit, la ora 22:30, în comă alcoolică în sectorul Buiucani şi transportat de urgenţă la spitalul „Sfânta Treime”. Un sistem defect de încălzire a apei a cauzat electrocutarea unui minor, de 15 ani. Pe parcursul unei zile băiatul a fost electrocutat de două ori în timp ce atingea robinetul. La moment el se află internat la apitalul „Valentin Ignatenco”. Cu medicamente au încercat să se sinucidă două tinere, de 16 şi 17 ani, care au fost transportate la Centrul Mamei şi a Copilului. O altă fată, de 19 ani, a acuzat contuzia oaselor bazinului după ce a fost lovită pe str.Creangă de un microbuz de pe ruta 160. În ultima zi Serviciul de Urgenţă din capitală a înregistrat 750 de solicitări, inclusiv la 4 accidente cardio-vasculare, 47 cazuri de traumatism, 148 cazuri de viroze acute, dintre care 106 la copii.