Un bloc cu patru etaje, conectat neautorizat la sistemul public de apă și canalizare

Specialiștii SA „Apă-Canal Chișinău” au depistat o conectare neautorizată a instalațiilor interne de apă la sistemul public de alimentare cu apă, precum și racordarea neautorizată la sistemul public de canalizare a unui bloc de locuit cu patru etaje și 12 apartamente din orașul Durlești. Proprietarul blocului este un agent economic, iar în urma controlului s-a constatat că acesta nu are încheiat contract cu furnizorul de apă, transmite IPN.

ACC precizează că serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice şi cuprinde totalitatea activităţilor reglementate, prin care se asigură satisfacerea nevoilor de utilitate şi interes public general ale consumatorilor.

În baza atribuțiilor legale, întreprinderea efectuează permanent controale inopinate pentru a verifica serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare din municipiul Chişinău.

În urma controlului din orașul Durlești, a fost întocmit actul de depistare a consumului fraudulos, conform căruia comisia de profil a întreprinderii a stabilit calculul volumului de apă în valoare totală de peste 100 de mii de lei.

Angajaţii operatorului au debranșat prin ruptură vizibilă obiectul respectiv. Pentru a beneficia în continuare de serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, agentul economic va trebui să achite cheltuielile de debranșare/branșare la rețeaua publică de apă și canalizare.

Furnizorul mai precizează că furtul de apă prezintă pericol pentru întreg procesul de alimentare cu apă a consumatorilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.