UE este gata să susțină Moldova pentru a ieși din criza gazelor, Josep Borrell

Uniunea Europeană este gata să susțină Moldova pentru a ieși din criza gazelor și un prim pas este sprijinul bugetar de 60 de milioane de euro, ajutor nerambursabil. Potrivit înaltului reprezentant al UE pentru afaceri externe, vicepreședintele Josep Borrell, acest sprijin va permite autorităților din Moldova să pună pe picioare o schemă de sprijin pentru persoanele cele mai vulnerabile, afectate de criza energetică care a apărut înaintea iernii. Declarațiile au fost făcute într-o conferință de presă comună cu premierul moldovean Natalia Gavrilița, la Bruxelles, după cea de-a șasea ședință a Consiliului de Asociere în temeiul Acordului de Asociere UE – Republica Moldova, transmite IPN.

Josep Borrell a spus că știe că cele 60 de milioane de euro nu vor rezolva problema gazelor în Moldova, dar e un prim pas pentru a construi un sistem de ajutor al celor vulnerabili. Potrivit oficialului, nu pot fi acoperite din surse europene diferența dintre nevoia actuală și prețul solicitat de Gazprom, dar, sunt și alte soluții, precum diversificarea mixului energetic în Moldova, creșterea diversificării surselor, creșterea independenței energetice. Aici UE e gata să ajute Republica Moldova.

Întrebat dacă UE va rămâne dezamăgită în cazul în care Republica Moldova va semna totuși un contract cu Gazprom, Josep Borrell a declarat că Moldova este un stat suveran, stăpân pe propriile hotărâri. Dacă Republica Moldova are posibilitatea de a negocia cu abordare pragmatică contractul cu Gazprom, UE nu are de ce să împiedice acest lucru. Problema energetică există și în alte state, chiar și din UE, dar în cazul Moldovei gazele naturale sunt folosite ca o armă politică.

În altă ordine de idei, oficialul european a apreciat importanța reformei sectorului justiției și a salutat primii pași făcuți în acest sens de guvernarea de la Chișinău. „ Aici calitatea este mai importantă decât viteza și întotdeauna recomandăm să căutați expertiză de la partenerii locali, precum și internaționali recunoscuți, pentru a reconstrui încrederea în sistemul de justiție”, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe, vicepreședintele Josep Borrell. De asemenea, oficialul a reafirmat angajamentul de a facilita un proces de soluționare cuprinzător, pașnic și de durată a conflictului transnistrean, pe baza respectării integrității teritoriale și suveranității Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute internațional, cu statut special pentru Transnistria.

La rândul său, prim-ministrul Natalia Gavrilița, a remarcat că suportul direct bugetar și asistența macrofinanciară oferită de Uniunea Europeană ajută Republica Moldova să mențină stabilitatea financiară. Ajutorul nerambursabil de 60 de milioane de euro este o sumă adițională la planul de recuperare economică, care va fi folosită pentru a compensa cetățenilor creșterea prețurilor la gaze.

Răspunzând la întrebările jurnaliștilor, Natalia Gavrilița a declarat că Republica Moldova este interesată să semneze un contract de procurare a gazelor pe termen lung, la un preț pe care și-l poate permite. Așteaptă de la partea rusă să aibă consultări bazate pe dimensiunea economică, pragmatică. Negocierile de la Sankt Petersburg înregistrează un anumit progrese, dar, în același timp, se caută și alternative pe termen lung.

Cât privește reglementarea conflictului transnistrean, Natalia Gavrilița a remarcat că apreciază poziția UE pe acest subiect, iar Moldova va lucra în continuare cu partenerii europeni pe platformele disponibile, precum este dialogul bilateral, dar și formatul 5+2 pentru a avansa în acest proces.

Natalia Gavrilița l-a invitat pe Josep Borrell să viziteze Republica Moldova împreuna cu colegii săi pentru a continua discuțiile de pe agenda comună.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE