Trauma perspectivei europene, vecinătatea UE și ecourile cazului moldovenesc, Op-Ed

 

 

Urmărind e(in)voluțiile din Ucraina și Georgia, deducem că UE a învățat foarte puțin din cazul moldovenesc în privința efectelor tolerării elementelor oligarhice. De aceea, reajustarea factorului rusesc, similar modelului moldovenesc, capătă nuanțele unui scenariu tot mai real…

 

Dionis Cenușa
 

Intențiile Uniunii Europene de a integra vecinătatea sa estică într-un model normativ-instituțional funcțional, calitativ și democratic, acumulează noi surse de imprevizibilitate. Condițiile în care trebuie să opereze noua Comisie Europeană, condusă de Ursula Von de la Layen, începând cu 1 decembrie 2019, sunt fragile și ostile. Fragilitatea constă în clătinarea standardelor democratice din interiorul UE. Regimurile politice asemănătoare celor din Polonia, Ungaria, Bulgaria sau Malta slăbesc statul de drept la nivel național, dar și se legitimează prin afilierea la partide pan-europene. Ostilitatea contextului european pare inevitabilă din cauza elementelor de dezintegrare (“Brexit”), retorica naționalistă anti-europeană și competiția unor proiecte integraționiste găzduite de regimuri bazate pe „verticală a puterii” (IPN, 5 Noiembrie 2019). Aceste dosare vor concura pentru atenția Comisiei Europene cu chestiunile de ordin comercial (SUA), ambiental (“Acordul European Verde”) sau de securitate (aplicarea tehnologiei 5G) (Politico.eu, 29 Noiembrie 2019).

În interiorul vecinătății estice

Trei procese politice paralele, cu urmări incerte, impun o privire nuanțată asupra relațiilor UE cu țările euro-optimiste ale Parteneriatului Estic. Primul impuls cu efecte politice inevitabile constă în reconceptualizarea condițiilor de extindere a UE, care devalorizează puterea de atracție a perspectivei europene. Or, revizuirea mecanismului de extindere, sugerată de Franța la indicațiile președintelui Emmanuel Macron, poate traumatiza perspectiva europeană, convertind-o într-un obiectiv greu tangibil. Sporirea exigenței, ramificarea criteriilor de (re)evaluare și inserarea unui mecanism de descalificare și suspendare a negocierilor de aderare diversifică costurile politice pentru forțele pro-europene din Balcanii de Vest, dar și din Parteneriatul Estic (Euroactiv, Noiembrie 2019).

Al doilea proces derivă din facilitarea unui dialog constructiv cu Rusia, fără condiționarea unor acțiuni reparatorii în raport cu dreptul internațional și/sau arhitectura de securitate europeană. Din contra, cu sprijinul Franței, Rusia a revenit în forță în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, anterior exclusă pentru acțiunile sale contra Ucrainei (IPN, 7 Octombrie 2019). La fel, Parisul solicită radierea îngrijorărilor NATO legate de amenințările reale proliferate neîncetat de către factorul rusesc (Bloomberg, 28 Noiembrie 2019). Privită ca un gest de capitulare în fața agresiunilor rusești de ordin militar, informațional și anti-democratic, restabilirea dialogului cu Rusia deocamdată rămâne în exteriorul pereților instituțiilor UE. Cu o rezistență neutralizată de propriul apetit pentru gazele rusești, Germania denotă o abordare destul de permisivă față de bunăvoința “macroniană” vizavi de Rusia. Normalizarea relațiilor cu regimul lui Vladimir Putin, odată injectată și în circuitul sangvin al structurilor europene, aduce cu sine riscul trivializării discursului pro-european în țările asociate – Ucraina, Moldova și Georgia.

Al treilea conglomerat de procese originează din inconsistențele politice lăuntrice din vecinătatea estică pro-europeană a UE. Egoismul de partid și cel individual obstrucționează interesele strategice naționale, dar și prevalează asupra angajamentelor de integrare europeană în domeniul statului de drept.

Guvernanții ucraineni sub președinția lui Volodymyr Zelenesky luptă selectiv cu influențele oligarhice. Astfel, ex-președintele Petro Poroșenko este vizat în peste 10 dosare criminale, în timp ce Igor Kolomoisky, devalizator al Privatbank cu costuri pentru bugetul public de circa 5 miliarde USD, atacă nestingherit instituțiile statului, precum Banca Națională a Ucrainei (Intellinews, 28 Noiembrie 2019). Iar subestimarea planurile rusești în Donbas agravează pozițiile strategice ale Kievului, deja subminate de luptele politice din SUA (“traficul de influență trumpian proiectat în exterior”) și ignorate de către Franța (implementarea “Formulei Steinmeier”) și Germania (“Nord Stream 2”).

Tentativele de renovare a sistemului politic georgian consumă căile instituționale și ajungându-se la măsuri de soluționare a problemelor de guvernanță prin “puterea străzii” (Agenda.ge, 30 Noiembrie 2019). Protestele opoziției unite (circa 30 de partide politice) urmăresc spargerea legitimității regimului politic, dependent de oligarhul Bidzina Ivanshvili, prin democratizarea sistemului de vot pentru scrutinul din 2020 (GeorgiaToday, 29 Noiembrie 2019).

În Moldova, alianțele de guvernare se dezbină sub presiunea reformelor structurale, de altfel, compensate cu jonglarea activă a vectorilor geopolitici (3DCFTAs, 18 Noiembrie 2019). Ca rezultat, linearitatea reformelor necesare pentru a consolida instituțiile democratice și a le proteja de corupție politică se află în pericol (NewEasternEurope, 27 Noiembrie 2019).

Reajustările factorului rusesc în vecinătatea estică a UE

Prezența rusească se relansează în Europa de Est, chiar dacă o parte din regiune este antrenată în exerciții mai avansate de integrare europeană. De la faza incipientă de confruntare în raport cu agenda europeană (anii 2013-2014), îmbrățișată de Ucraina, Georgia și Moldova, Rusia trece într-o etapă de ajustare a intereselor sale la realitățile locale aflate într-o tranziție anevoioasă spre modelul european de funcționare. Penetrarea normelor europene, remodelarea fluxurilor comerciale și schimbările demografice sunt percepute de Rusia drept un moment oportun pentru a reintra în joc. Scopul nu pare a fi excluderea definitivă a elementului european, ci reajustarea pentru o coabitare cu acesta.

Acțiunile factorului rusesc în vecinătatea estică a UE produce cel puțin trei comportamente în interiorul elitelor politice, care cresc predispoziția față de Rusia sau predispun la diminuarea factorului rival – cel european:

- Intensificarea agresivității regiunilor separatiste (“Osetia de Sud”) în Georgia permite distragerea atenției georgienilor de la înrăutățirea climatului democratic. Totodată, guvernanții apropiați de oligarhul Ivanishvili folosesc insecuritatea provocată de Rusia pentru a domoli critica partenerilor europeni față de defectele statului de drept. Astfel, calitatea reformelor decade, iar energia publică este mișcată în direcția asigurării securității și ordinii publice, ceea ce poate stimula gândire autoritară, dacă rolul instituțiilor democratice descrește.

- Exploatarea aspirațiilor de pacificare în zonele expuse ingerințelor militare ruse caracterizează întocmai suprapunerea obiectivelor politice ale liderului ucrainean Volodymyr Zelensky cu strategia Rusiei de înghețare a conflictului în Donbas. Indirect, factorul rusesc devine util pentru noua forță politică ucraineană, dar și pentru europeni care prioritizează relațiile cu Moscova. În realitate, ambele sunt în pierdere din cauza cedărilor făcute părții ruse pentru “o pace cu orice preț”. Astfel, guvernanții ucraineni ruinează legitimitatea necesară pentru reformele asociate cu avansarea spre standardele europene. Totodată, actorii europeni validează superioritatea geopolitică a Rusiei și contribuie la subminarea autorității integrării europene în vecinătatea estică.

- Valorificarea crizelor politice, precum participarea Rusiei la tranziția pașnică a puterii în Moldova, a propulsat forțele pro-ruse la guvernare (3DCFTAs, 1 Septembrie 2019). Echilibrarea aspirațiilor europene preexistente în procesul decizional cu un interes deschis pentru interacțiunea cu exponenții integrării euroasiatice constituie o investiție semnificativă în promovarea ideii unei coabitări a celor doi vectori geopolitici. Exemplul moldovenesc poate inspira alte operațiuni similare ale Rusiei în regiune. Înainte de aceasta, guvernul minoritar bazat pe Socialiștii pro-ruși are nevoie de resurse interne și externe pentru a stabiliza bugetul (3DCFTA, 27 Noiembrie 2019), iar președintele Igor Dodon trebuie să câștige al doilea mandat în 2020.

Ecourile cazului moldovenesc

Situația din Moldova scoate în evidență punctele de cotitură politică ce pot impacta agenda europeană și care sunt aplicabile, într-o oarecare măsură, în alte țări din regiune. Mai exact, se observă o relație de cauzalitate între prezența factorului oligarhic, caracterul său destructiv pentru dinamica politică internă, “înălbirea” forțelor pro-ruse și, în final, echilibrarea benevolă a orientării geopolitice.

Elementul oligarhic constituie o dereglare a sistemului democratic, care neînlăturat produce efecte negative pentru alternanța puterii și vitalitatea instituțiilor. Regimul oligarhic a discreditat prezența UE în Moldova și poate face același lucru în Ucraina și Georgia, dacă nu devine obiectul condiționalității politice și a reformelor sectoriale, în particular în domeniul justiției. Discreditarea UE în cazul moldovenesc a rezultat din tolerarea forțelor politice, asociate atât cu influența oligarhică, cât și cu vectorul european, a căror imagine s-a degradat serios și în mod irecuperabil.

Pe fundalul unei dezamăgiri în forțele pro-europene vechi, sistemul politic are nevoie de timp pentru a genera noi partide politice, care să devină credibile pentru publicul de orientare mai occidentală, mai exigent față de reforme.

În asemenea circumstanțe de confuzie politică, forțele cu atitudine conservatoare față de reforme, apropiate de profilul politic dezirabil pentru Rusia, devin mai atractive pentru electorat. În consecință, deși integrarea europeană este păstrată în vigoare, aceasta este relativizată și echilibrată prin normalizarea relațiilor cu Rusia sau chiar cu vectorul euroasiatic.

În loc de concluzii…

Acțiunile UE, la fel ca și inacțiunile acesteia, în vecinătatea sa nu doar slăbește pozițiile sale și pe cele ale forțelor pro-europene, dar și reprezintă o invitație deschisă pentru actorii politici, cu obiective strategice contrare integrării europene. Traumatizarea perspectivei europene este un răspuns greșit la problema eficiența integrării europene, care poate avea costuri (geo)politice pe termen lung. Totodată, neangajarea în măsuri de prevenire a fortificării factorilor oligarhici în vecinătatea estică conține amenințări pentru durabilitatea sentimentelor pro-europene din societate. 

Urmărind e(in)voluțiile din Ucraina și Georgia, deducem că UE a învățat foarte puțin din cazul moldovenesc în privința efectelor tolerării elementelor oligarhice. De aceea, reajustarea factorului rusesc, similar modelului moldovenesc, capătă nuanțele unui scenariu tot mai real.


 
Dionis Cenușa
Dionis Cenușa este politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, absolvent al studiilor de masterat în Studii Politice Interdisciplinare la Colegiul Europei din Varșovia.
Domenii de cercetare: Politica Europeană de Vecinătate, relațiile UE-Moldova, politica externă a UE și Rusia, migrația și securitatea energetică.
Urmărește-l pe Dionis Cenușa în Twitter.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.