Traseismul deputaților este principala problemă legată de corupția politică, opinii

Traseismul politic, în special cel care are loc în Parlament, reprezintă una dintre principalele probleme legate de corupția politică din Republica Moldova. Pentru a combate acest fenomen, este necesar de a scăpa de „cumpărătorii” de deputați, pentru că, dacă nu există cerere, nu va fi nici ofertă. Alte aspecte ale corupției politice se referă la coruperea alegătorilor prin diverse metode, dar și nemijlocit la modul de finanțare a partidelor și reacția sau lipsa acesteia din partea instituțiilor publice care trebuie să intervină atunci când sunt identificate abateri. În aceste condiții vitrege, prin consolidarea partidelor, de la stânga la dreapta, este necesar să fie asigurat faptul că voința poporului este respectată. Opiniile au fost formulate de către experți, dar și reprezentanții mai multor partide în cadrul unei conferințe internaționale, organizate la Chișinău de către Transparency International Moldova, transmite IPN.

Directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, Igor Boțan, a declarat că, în principal, este vorba despre traseismul politic care se declanșează după alegerile parlamentare, atunci când se constituie așa-zise majorități, când se fac jocuri de culise. O problemă mai veche, dar cu rădăcini adânci, este corupția electorală, care se manifestă plenar prin așa-zisele fundații de caritate ce deservesc interesele partidelor politice. O altă problemă este legată de finanțarea partidelor și modalitatea în care autoritățile publice responsabile luptă cu ilegalitățile care se atestă. Igor Boțan susține că societatea a fost martoră la modificări inopinate ale legislației electorale care au avut drept scop crearea avantajelor pentru anumite partide politice. „Toate aceste probleme, abordarea lor de comun acord, poate contribui la faptul ca partidele politice, indiferent de locul pe care îl ocupă pe segmentul politic, să-și unească eforturile pentru a crea reguli comune pentru toți, care să fie respectate, iar astfel să permită Republicii Moldova să iasă din situația în care s-a pomenit”, a opiniat Igor Boțan.

Maia Sandu, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, susține că astăzi în țară corupția politică este enormă, iar lucrurile nu au început de astăzi sau de ieri, ci există o istorie în acest sens. Politiciana s-a referit la finanțarea partidelor politice, menționând că, deși procentul celor care fac donații pentru un partid este infim în comparație cu statele dezvoltate, acesta este unul important. Și aceasta pentru că oamenii încep să înțeleagă că astfel pot contribui la independența unui partid față de corupți. Lidera PAS a acuzat guvernarea că pune piedici în procesul de finanțare a partidelor din opoziție – funcționarii riscă să fie sancționați, iar oamenii de afaceri să se trezească cu organele de drept la ușă. PAS se menține cu ajutorul oamenilor liberi – pensionarii, cărora guvernarea nu le mai poate face ceva. Legea interzice diasporei să facă donații, pentru că guvernarea știe că cetățenii plecați în afara țării sunt informați și vor sprijini alte partide decât cele aflate la putere, a spus lidera PAS.

Maia Sandu mai menționează printre probleme migrația post-electorală, precizând că în Parlament trebuie să acceadă nu doar oameni integri, dar și rezistenți, curajoși, pentru că nu toți din cei care au trecut dintr-un partid în altul au fost motivați cu bani, ci au fost șantajați. De asemenea, este nevoie ca și organele de drept să nu admită ca persoanele care „cumpără” deputați să fie la libertate.

Elena Bodnarenco, deputată a Partidului Comuniștilor, susține că PCRM a fost cel care a creat CNA, preluând o practică a SUA de combatere a corupției. Partidul a fost cel care a dat posibilitatea opoziției să conducă instituții importante, printre care CEC, CCA etc. Chiar dacă au fost și anumite greșeli, dar majoritatea cetățenilor spun că perioada PCRM a fost mai reușită și mai efectivă, a menționat parlamentara. Deputata a mai spus că o încercare de consolidare a eforturilor, și care nu a fost rea, a fost atunci când mai multe partide s-au unit împotriva modificării sistemului electoral, inclusiv prin susținerea referendumului de anulare a sistemului electoral mixt.

Andrei Năstase, liderul Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, a declarat că atât fenomenul corupției, cât și impunitatea au devenit probleme internaționale și sunt necesare eforturi conjugate ale celor care luptă pentru state curate, fără corupție. Și aceste eforturi, trebuie conjugate și cu instituțiile europene, și cu cele de peste ocean.

Tudor Deliu, președinte al Partidului Liberal Democrat, a declarat că PLDM a fost cel mai afectat partid de traseism politic, pentru că a acces în Parlament cu 23 de deputați, iar acum a rămas cu doar cinci. Potrivit lui, liberal-democrații sunt cei care de nenumărate ori au solicitat în plenul Parlamentului audierea raportului procurorului general și a reprezentanților altor instituții de stat, însă acestea nu au fost susținute de către reprezentanții puterii. Din punct de vedere instituțional, există legi, strategii, procuratură, agenții, eficiența lor este egală aproape cu zero.

Valeriu Munteanu, vicepreședinte al Partidului Liberal, a declarat că formațiunea pe care o reprezintă este adepta unirii cu România, stat care este membru NATO și UE. În opinia sa, astfel s-ar rezolva multe probleme din cele abordate, însă, pentru că aceste lucruri nu se pot înfăptui prea curând, trebuie întreprinse acțiuni pentru a intensifica lupta pentru libertate și fără corupție.

Conferința internațională cu genericul: „Unificăm eforturile împotriva impunității și corupției politice” este organizată cu sprijinul financiar al National Endowment for Democracy. La eveniment au fost invitați reprezentanții a nouă partide, însă doar șapte au dat curs invitației.