Traficul pe strada Petru Rareș din capitală va fi suspendat pentru lucrări de reparație

Traficul rutier pe strada Petru Rareș din Chișinău va fi suspendat pentru a se executa lucrări de reparație a carosabilului.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei capitalei, autovehiculele nu vor avea acces pe strada Petru Rareș în perioada 15.08.2019-18.08.2019, transmite IPN.

Microbuzele de pe ruta 192 își vor modifica itinerariul în această perioadă. Acestea vor circula de pe str. Albișoara pe bd. Grigore Vieru, str. Constantin Tănase, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și în continuare pe traseul stabilit. Returul va avea ca rută str. Alexandr Pușkin pe str. Albișoara și în continuare pe traseul stabilit.