Tiraspolul poate consuma doar atât cât îi livrează Moldovagaz

Cu o industrie și un sistem de încălzire puternic dependente de gaze, regiunea separatistă transnistreană are o singură soluție, să raționalizeze consumul, după ce concernul rus Gazprom a decis să livreze Republicii Moldova în noiembrie doar 51% din volumul de gaze contractat. Tiraspolul poate consuma doar atât cât îi livrează Moldovagaz, singurul proprietar al gazelor cumpărate de la Gazprom. Toate încercările Tiraspolului de până acum de a încheia un contract direct cu furnizorul rus au eșuat, scrie Radio Europa Liberă, citată de IPN.

Chiar dacă o parte din țevile care transportă gazele naturale în Republica Moldova trec prin regiunea transnistreană, un eventual consum direct din ele este practic imposibil. Așa-zisul ministru al economiei din stânga Nistrului, Serghei Obolonik, a explicat recent, într-o conferință de presă, că Transnistria nu poate lua singură gaze din țeavă pentru că nu este parte a contractului cu Gazprom.

Vladimir Iastrebceak, fost negociator-șef din partea Tiraspolului, a declarat, într-un interviu pentru Europa Liberă, că regiunea transnistreană nu preia samavolnic gaze și din alte motive, deși această opțiune există. „Unul dintre acestea este că, în asemenea situație, Moldovagaz ar putea ieși din tranzacție, adică să refuze livrările Gazpromului, iar Ucraina – tranzitarea gazului”, a precizat Iastrebceak.

„Moldovagaz nu va avea alt instrument să oprească o eventuală extragere nesancționată de gaze de către Transnistria decât să rezilieze contractul cu Gazprom, ceea ce ar însemna un colaps pentru regiunea transnistreană”, a confirmat, într-un comentariu pentru Europa Liberă, și expertul în energetică Sergiu Tofilat.

Gazul rusesc este livrat pe căi separate celor două maluri ale Nistrului, explică expertul în energetică Victor Parlicov, fost director al Agenției pentru Reglementare în Energetică. Malul drept primește gaze prin rețelele de transport din nordul țării, iar cel stâng – prin cele de sud, prin urmare regiunea transnistreană nu poate lua abuziv din volumele destinate malului drept. „Totodată, până în 2020, până la finalizarea gazoductului Turkish Stream, prin Moldova treceau volume semnificative de gaze prin tranzit, inclusiv prin regiunea transnistreană. Acum, Gazprom livrează spre Balcani prin Turkish Stream. Respectiv, tranzit prin gazoductul transbalcanic practic nu este”, afirmă Victor Parlicov.

Așa-zisul ministru al economiei, Serghei Obolonik, spunea că este pentru prima dată când regiunea se pomenește în situația în care „nu are fizic gaze naturale”, că volumele livrate nu acoperă nici măcar necesitățile sociale și că Transnistria se află „în pragul unei catastrofe umanitare”. În replică, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a spus că volumul livrat este suficient pentru a acoperi necesitățile sociale, inclusiv producerea energiei electrice pentru malul stâng. La rândul său, Ceban a reproșat administrației de la Tiraspol că nu achită pentru gazul consumat, acumulând datorii față de Moldovagaz.

Din totalul de 5,7 milioane de metri cubi de gaze pe zi livrate de Gazprom, pe malul stâng ajung 2,3 milioane de metri cubi, cu 1,6 milioane mai puțini decât în octombrie.

Radio Europa Liberă precizează că Tiraspolul nu plătește Gazpromului pentru gazele consumate. Banii colectați ca plată pentru consum ajung într-un fond special gestionat de administrația transnistreană din care sunt acoperite sumele lipsă pentru pensii și salarii, iar datoria acumulată de regiune este trecută pe conturile companiei moldovene Moldovagaz.

Primăria municipiului Chișinău organizează festivalul „Te salut, Chișinău!”, cu ocazia celor 590 de ani de la prima atestare documentară a orașului (17-19 iulie) /Strada pietonală „Eugen Doga” /ora 18:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /18-19 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /18-19 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Tiraspolul poate consuma doar atât cât îi livrează Moldovagaz

Cu o industrie și un sistem de încălzire puternic dependente de gaze, regiunea separatistă transnistreană are o singură soluție, să raționalizeze consumul, după ce concernul rus Gazprom a decis să livreze Republicii Moldova în noiembrie doar 51% din volumul de gaze contractat. Tiraspolul poate consuma doar atât cât îi livrează Moldovagaz, singurul proprietar al gazelor cumpărate de la Gazprom. Toate încercările Tiraspolului de până acum de a încheia un contract direct cu furnizorul rus au eșuat, scrie Radio Europa Liberă, citată de IPN.

Chiar dacă o parte din țevile care transportă gazele naturale în Republica Moldova trec prin regiunea transnistreană, un eventual consum direct din ele este practic imposibil. Așa-zisul ministru al economiei din stânga Nistrului, Serghei Obolonik, a explicat recent, într-o conferință de presă, că Transnistria nu poate lua singură gaze din țeavă pentru că nu este parte a contractului cu Gazprom.

Vladimir Iastrebceak, fost negociator-șef din partea Tiraspolului, a declarat, într-un interviu pentru Europa Liberă, că regiunea transnistreană nu preia samavolnic gaze și din alte motive, deși această opțiune există. „Unul dintre acestea este că, în asemenea situație, Moldovagaz ar putea ieși din tranzacție, adică să refuze livrările Gazpromului, iar Ucraina – tranzitarea gazului”, a precizat Iastrebceak.

„Moldovagaz nu va avea alt instrument să oprească o eventuală extragere nesancționată de gaze de către Transnistria decât să rezilieze contractul cu Gazprom, ceea ce ar însemna un colaps pentru regiunea transnistreană”, a confirmat, într-un comentariu pentru Europa Liberă, și expertul în energetică Sergiu Tofilat.

Gazul rusesc este livrat pe căi separate celor două maluri ale Nistrului, explică expertul în energetică Victor Parlicov, fost director al Agenției pentru Reglementare în Energetică. Malul drept primește gaze prin rețelele de transport din nordul țării, iar cel stâng – prin cele de sud, prin urmare regiunea transnistreană nu poate lua abuziv din volumele destinate malului drept. „Totodată, până în 2020, până la finalizarea gazoductului Turkish Stream, prin Moldova treceau volume semnificative de gaze prin tranzit, inclusiv prin regiunea transnistreană. Acum, Gazprom livrează spre Balcani prin Turkish Stream. Respectiv, tranzit prin gazoductul transbalcanic practic nu este”, afirmă Victor Parlicov.

Așa-zisul ministru al economiei, Serghei Obolonik, spunea că este pentru prima dată când regiunea se pomenește în situația în care „nu are fizic gaze naturale”, că volumele livrate nu acoperă nici măcar necesitățile sociale și că Transnistria se află „în pragul unei catastrofe umanitare”. În replică, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a spus că volumul livrat este suficient pentru a acoperi necesitățile sociale, inclusiv producerea energiei electrice pentru malul stâng. La rândul său, Ceban a reproșat administrației de la Tiraspol că nu achită pentru gazul consumat, acumulând datorii față de Moldovagaz.

Din totalul de 5,7 milioane de metri cubi de gaze pe zi livrate de Gazprom, pe malul stâng ajung 2,3 milioane de metri cubi, cu 1,6 milioane mai puțini decât în octombrie.

Radio Europa Liberă precizează că Tiraspolul nu plătește Gazpromului pentru gazele consumate. Banii colectați ca plată pentru consum ajung într-un fond special gestionat de administrația transnistreană din care sunt acoperite sumele lipsă pentru pensii și salarii, iar datoria acumulată de regiune este trecută pe conturile companiei moldovene Moldovagaz.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a declarat că modificările privind competențele autonomiei găgăuze în organizarea alegerilor nu reprezintă o atingere adusă statutului acesteia. „Găgăuzia nu are dușmani în Moldova”, a declarat Tănase în emisiunea „Teritoria Svobodî” cu Lilia Burakovski, transmite IPN.

Alexandru Tănase a mai afirmat că Comratul este „manipulat cu obrăznicie”. „Îmi pare foarte rău că, după 30 de ani, acolo nu sunt reprezentate normal alte partide politice, iar politicienii cu orientare pro-moscovită controlează situația din autonomie”, a precizat fostul președinte al Curții Constituționale.

În opinia sa, aceasta este o restanță a Chișinăului, pentru care țara va plăti un preț mare din cauza ignorării situației din regiune.

El a menționat că, cel mai probabil, vor fi operate modificări legislative, potrivit cărora Chișinăul va desemna el însuși organele electorale care vor organiza alegerile în Găgăuzia – la data stabilită de Adunarea Populară.

„Găgăuzia nu are niciun dușman în Republica Moldova. Nu există niciun politician – nici măcar cel mai marginal – care să spună că autonomia trebuie lichidată sau că anumite competențe trebuie reduse”, a conchis fostul președinte al Curții Constituționale.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025