Țigări de contrabandă în valoare de 3,2 milioane de lei, ridicate

Țigări în valoare de peste 3,2 milioane de lei, care urmau să ajungă prin contrabandă în România, au fost ridicate, pe 1 august, în cadrul unei operațiuni desfășurate în preajma satului Șirăuți, raionul Briceni, acolo unde țigările erau îmbarcate în bărci gonflabile pentru a fi trecute peste Prut. O persoană, reținută în flagrant delict, este arestată preventiv. Pentru alte două, identificate și reținute pe 6 august, procurorii au cerut instanței aplicarea arestului.

Adjunctul procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Penale, Oleg Baciu, a declarat pentru IPN că printre persoanele reținute este și șeful sectorului de Poliție de Frontieră. Oamenii legii sunt în căutarea altor patru suspecți.

PCCOCS informează într-un comunicat de presă că acțiunea de contrabandă se desfășura de comun acord cu cetățeni ai României, la acest moment nestabiliți. În timpul operațiunii au fost reținute două bărci gonflabile, lanterne, stații radio, binoclu și unități de transport destinate săvârșirii infracțiunii.

Pentru reținerea persoanelor implicate, care nu s-au supus somațiilor legale, ofițerii au tras mai multe focuri de arma în aer. În diferite localități ale raionului Edineț, de unde sunt persoanele implicate în schema infracțională, simultan au fost efectuate 11 percheziții în locuințele, depozitele și autoturismele acestora.

Dacă vinovăția persoanelor reținute va fi demonstrată, aceștia riscă închisoare pe un termen de la trei la zece ani.

Țigările ridicate vor fi nimicite.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.