Tatiana Zatîc: Practic 80% din persoanele decedate depășesc vârsta de 60 de ani

Un număr destul de mare, practic 80% din persoanele decedate din cauza COVID-19, depășesc vârsta de 60 de ani. Faptul că dintre cei decedați, majoritatea sunt persoane vârstnice, de 60-69 de ani, este unul îngrijorător. Statisticile arată că din cei peste 1500 de decedați, 1169 sunt persoane cu vârsta de peste 60 de ani. Despre aceasta a vorbit Tatiana Zatîc, șefă a Direcției politici în domeniul asistenței medicale primare, urgente și comunitare, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, la dezbaterile publice, organizate de HelpAge International Moldova.

Aceasta a menționat că nu există posibilitatea de a spune dacă a fost obținut rezultatul scontat în urma impunerii măsurii de izolare a persoanelor cu vârsta peste 63 ani, dar și-a exprimat certitudinea că prin aceste măsuri s-a reușit de a micșora probabilitatea unui număr de cazuri mai mare în rândul persoanelor vârstnice. „Drepturile omului rezultă din considerentul de a diminua impactul infecției asupra persoanelor vârstnice și aceste cifre ne arată că anume în rândul persoanelor vârstnice este impactul cel mai mare a maladiilor nontransmisibile. Anume maladiile nontransmisibile, fiind la persoanele vârstnice, se agravează mult mai repede pe fond de COVID și au un impact foarte serios asupra sănătății acestora”, a explicat Tatiana Zatîc.

Potrivit ei, primordial este dreptul la viață, iar această atitudine, considerată grijulie fată de persoanele vârstnice, are ca scop respectarea drepturilor acestora și excluderea cazurilor de îmbolnăvire și cele grave de infecție cu COVID-19. „Prioritatea este viața și nu cred că sunt careva obiecții din partea populației vârstnice referitor la această măsură. Nu cunosc dacă sunt careva studii în acest sens, dar percepția populației vârstnice ar putea fi mai mult studiată, pentru a vedea dacă a fost considerată de ea ca o discriminare. Cred că acele accente care s-au pus în această perioadă din partea sistemului de sănătate, anume prin adaptarea serviciilor la necesitățile populației, inclusiv celor vârstnici, în cadrul pandemiei, este cel mai important. Susținerea persoanelor tinere, a familiilor pentru populația vârstnică este importantă. Nu cred că este încălcare a unui drept a persoanelor vârstnice, ci este invers: o situație impusă de situația existentă pentru a proteja sănătatea și viața lor”, a spus specialista.

Tatiana Zatîc a venit și cu recomandări, în contextul pandemiei de COVID: distanțare socială pentru toată populația, spălatul pe mâini și cultura respiratorie. „Acestea sunt cele mai importante sarcini care stau în fața fiecărui membru al societății pentru a preveni îmbolnăvirile cu infecția de coronavirus de tip nou. Având în vedere care este problematica persoanelor vârstnice, recomandăm în continuare să fie precaute în contextul de contactare cu alte persoane, de a rămâne acasă când nu e ceva de urgență. Mizăm pe o conexiune bună între persoana vârstnică și medicul de familie pentru a comunica și a discuta toate problemele de sănătate, de a evita cazurile de discriminare pe motiv de insuficiență a accesului la servicii medicale. Ne dorim ca mai puțini vârstnici să fie afectați”, a încheiat aceasta.

Dezbaterile publice au fost organizate în cadrul proiectului „Integrarea îmbătrânirii active în politicile publice în Republica Moldova”, implementat de HelpAge International și Platforma pentru Îmbătrânire Activă, cu suportul Fundației Est-Europene, în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE