Strategia de Securitate Naţională a României prevede direcţionarea eforturilor strategice pentru soluţionarea problemelor de securitate care afectează Balcanii de Vest şi vecinătatea estică a României

În calitatea sa de stat aflat într-o zonă de importanţă strategică pentru UE şi NATO, România trebuie să joace un rol de importanţă majoră în procesul de definire şi implementare a politicilor stabilizatoare, de cooperare şi asistenţă de securitate ale acestor organizaţii, în Europa de Sud-Est şi de Est, precum şi în Caucazul de Sud, Orientul Mijlociu şi Regiunea Caspică, se arată în proiectul Strategiei de Securitate Naţională a României (SSNR). În acest context, eforturile strategice vor fi direcţionate pentru soluţionarea problemelor de securitate care afectează încă Balcanii de Vest şi vecinătatea estică a României, în aşa fel încât cele două regiuni să poată intra treptat într-un proces efectiv de integrare europeană şi euro-atlantică. Soluţiile la problemele regionale trebuie să vină preponderent din cadrul regiunii. Este timpul ca statele sud-est europene, forţele politice din aceste ţări, organizaţiile guvernamentale, non-guvernamentale sau civice, conducătorii politici şi reprezentanţii diferitelor mişcări să-şi asume răspunderea directă pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă regiunea, în condiţiile în care comunitatea internaţională a făcut şi face eforturi majore. Aceasta impune - pentru factorii politici responsabili din zonă - o conştiinţă civică modernă şi matură, promovarea fermă a principiilor democratice, deplin respect pentru demnitatea umană, libertatea şi identitatea tuturor, preocupare activă pentru menţinerea stabilităţii frontierelor şi încetarea propagandei în favoarea violenţei etnice sau religioase şi separatismului. Obiectivul fundamental al acţiunii tuturor acestor factori trebuie să-l reprezinte securitatea democratică, justă şi egală pentru toţi, şi canalizarea eforturilor ce vizează prosperitatea oamenilor spre pregătirea integrării în Uniunea Europeană. Obiectivele României în regiune vizează consolidarea perspectivelor europene ale acestor state, eliminarea riscurilor legate de terorism, de crima organizată şi de trafic ilegal, şi edificarea stabilităţii durabile, bazate pe democraţie, prosperitate, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În atingerea acestor obiective, România va sprijini activ, în conformitate cu principiile dreptului internaţional, aplicarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate, a deciziilor şi recomandărilor OSCE şi ale Consiliului Europei şi va contribui eficient, amplificându-şi relaţiile cu statele din regiune, la înfăptuirea măsurilor şi programelor politice, economice şi de securitate în cadrul NATO şi UE. În ceea ce priveşte problematica soluţionării conflictelor îngheţate, România va folosi noua fereastră de oportunitate pentru menţinerea ei pe agenda politică a principalilor actori de securitate, va promova strategii politice şi diplomatice ofensive şi se va implica mai activ în funcţionarea mecanismelor care acţionează pentru soluţionarea prin mijloace paşnice a acestor conflicte. SSNR a fost publicată pe site-ul oficial al Preşedinţiei române, iar preşedintele României, Traian Basescu, a decis să pună în dezbatere publică proiectul Strategiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE