Aglomerația de pe segmentul unionist, Experții IPN

La congresul al VIII-lea extraordinar al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), din 9 septembrie 2018, pe lângă decizii importante, cu caracter organizatoric, a fost adoptată și o rezoluție în care se afirmă dezideratul unirii Republicii Moldova cu România ca pe o expresie firească a idealului membrilor săi. Este pentru prima oară când PLDM menționează dezideratul unirii în documentele sale oficiale. De fapt, după congresul menționat, formațiunea se manifestă ca un afluent ce se îndreaptă spre un posibil torent. A rămas doar ca alți vreo 8-9 afluenți să se regăsească uniți în acest eventual torent.


Primele semnale că se întreprind eforturi pentru consolidarea unui pol unionist au fost transmise chiar recent. La inițiativa Partidului Național Liberal (PNL) s-au întrunit 7 formațiuni politice pro-unire: PNL, Partidul Liberal Reformator (PLR), Partidul Popular din Republica Moldova (PPRM), Partidul Verde Ecologist (PEV), Partidul Acțiunea Democratică (PAD), Partidul “Democrația Acasă”, Partidul „Voința Poporului”. Dacă la aceste 7 partide unioniste mai adăugăm altele două, care au excelat prin absență – Partidul Unității Naționale (PUN) și Partidul Liberal (PL), avem în total 9 partide declarate unioniste de ceva mai mult timp. După recentul congres, PLDM devine a 10-a formațiune care îmbrățișează deschis dezideratul unionist. În acest context, datele statistice contează. Registrul ministerului Justiții arată că avem 45 de partide înregistrate conform legislației în vigoare. Din aceste 45 de partide doar o jumătate se manifestă periodic prin anumite acțiuni, adică sunt active. Dacă luăm în considerare că altele vreo 4-5 partide politice active simpatizează curentul unionist și chiar s-ar încadra în el, în anumite circumstanțe, am putea concluziona că peste jumătate din partidele politice active agreează, într-un fel sau altul, curentul unionist.

Trebuie menționat faptul că există temei pentru o concentrare atât de ridicată a partidelor pe segmentul unionist. Potrivit cercetării sociologice, efectuate acum doi ani de Magenta Consulting la comanda Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN), “28% din populația R. Moldova este total și mai degrabă de acord cu unirea statului cu România – acesta reprezentând nucleul dur al unioniștilor. Potrivit datelor furnizate de sondaj, ponderea respondenților de acord cu unirea R. Moldova cu România ar crește la 50-51%, dacă li s-ar sublinia că unirea ar aduce anumite beneficii, cum ar fi: evitarea controlului Rusiei asupra Republicii Moldova, educație mai bună în școli și universități, servicii medicale de calitate, justiție imparțială și corectă, luptă reală împotriva corupției”. În contextul manifestărilor tot mai pregnante a lunecării Republicii Moldova spre un autoritarism de esență ruso-turcească, opțiunea ar putea cunoaște o nouă creștere.  

Marea problemă e că, din varii motive, potențialul unionist e dificil de realizat. În ultimii doi ani, eforturi în vederea consolidării entităților unioniste s-au făcut, atât pe dimensiunea partinică, cât și pe cea civică. Pe dimensiunea politică s-a încercat identificarea unui candidat unionist comun la prezidențialele din octombrie – noiembrie 2016, lucru care nu s-a încununat cu succes. La fel, nu s-a încununat cu succes nici efortul identificării unui candidat unionist comun nici pentru alegerea primarului de Chișinău, în mai-iunie anul curent. Pe dimensiunea civică, lucrurile au rămas la fel de incerte. Foia de parcurs a unioniștilor de pe platforma Sfatul Țării II, adoptată la 27 martie 2016 și preconizată a fi realizată către Centenarul Unirii – 27 martie 2018, nu a mai fost supusă dezbaterilor publice în vederea estimării progreselor și eventualelor ajustări. De asemenea, efortul Mișcării “Acțiunea 2012” de a impulsiona cooperarea autorităților din România și Republica Moldova în vederea realizării dezideratului unirii către 2018 a rămas nevalorificat. Mai mult, Marșul Centenar ce urma să se încununeze la 1 septembrie 2018 cu un miting de amploare, în susținerea unirii, s-a transformat într-o manifestație de protest împotriva autorităților Republicii Moldova. Fără să fie desemnate clar perspectivele de mai departe ale mișcării unioniste.

Precizările de mai sus arată că pe segmentul unionist avem mai degrabă o aglomerație de forțe politice și mișcări civice, decât un torent capabil să-și croiască albia spre ieșire la Marea Unire. În acest context, este de remarcat că deocamdată singurele documente cu valoare autentică de program sunt cele venite din mediul academic românesc. Este vorba despre lucrarea Fondul Moldova – podul de investiții peste Prut, elaborat de FUMN în 2015, în vederea atragerii Republicii Moldova pe orbita economică a României. În aceeași ordine de idei, se înscrie și Foaia de parcurs a Reunificării României cu Republica Moldova, de asemenea, elaborată de expertul FUMN.

La o examinarea atentă, se poate afirma că ambele documente elaborate de FUMN ar putea servi drept platformă comună pentru partidele și mișcările civice unioniste, contribuind la consolidarea acestora în vederea realizării obiectivelor desemnate. Efortul comun al entităților unioniste i-ar scoate în prim plan și pe actorii valoroși din cadrul partidelor și mișcărilor civice unioniste în calitate de potențiali lideri cu perspective electorale clare. Altminteri, concentrarea acestor entități politico-civice pe segmentul unionist va produce impresia descurajatoare pentru cetățeni a unei aglomerații și nici într-un caz a consolidării eforturilor. Întrebarea care se ivește este – ar putea PLDM ca nouă entitate unionistă contribui la transformare aglomerației în torent? Răspunsul nu este evident.   

Experții IPN