Guvern plenipotenţiar sau minoritar, alegeri anticipate, unirea cu România - soluţii anticriză. Dezbateri IPN

Crearea unui guvern minoritar, alegerile parlamentare anticipate, unirea cu România, sunt câteva dintre soluţiile pentru situaţia de criză din Republica Moldova, care au fost discutate astăzi, 18 decembrie, în cadrul dezbaterilor publice „Care este „răul cel mic” pentru Republica Moldova: majoritate parlamentară instabilă, guvern minoritar, alegeri anticipate, unirea, altceva?”, organizate de Agenţia de Presă IPN, în colaborare cu Radio Moldova. Dezbaterile au fost la ediţia XLVIX din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”.

Vitalia Pavlicenco, liderul Partidului Naţional Liberal a declarat în cadrul dezbaterilor publice că unirea este singura soluţie pentru actuala situaţie de profundă criză din Republica Moldova, iar în ţară nu există o majoritatea parlamentară. „Din perioada comuniştilor până acum lucrurile doar s-au înrăutăţit. Din păcate, Moldova este într-o parte a lumii, unde se află o armată rusească, care are grijă ca noi să nu ne deplasăm spre Europa sau spre România şi asta favorizează o corupţie absolut inimaginabilă. Acest nivel de corupţie a creat o situaţie când câteva clanuri politice, criminale controlează Republica Moldova şi fiecare clan se teme de celălalt să nu se pună unul pe celălalt la puşcărie, nu avem în general o majoritate parlamentară.”

„Ceea ce am făcut până acum noi, cetăţenii, pentru Republica Moldova, a fost doar să acceptăm soluţii ad-hoc, adică să alegem soluţia răului cel mai mic. Soluţia răului cel mai mic este o soluţie pe termen scurt, nu înlătură handicapurile majore, nu oferă soluţii de perspectivă. De când există Republica Moldova, noi ne bălăcim în astfel de situaţii când alegem răul cel mai mic, iar acesta se perpetuează”, a spus expertul permanent al proiectului, Igor Boţan, director executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă.

Mihai Petrache, preşedintele Partidului Uniunea Centristă din Moldova, este de părerea că pentru rezolvarea situaţiei de criză din ţară este nevoie de schimbarea radicală a sistemului de guvernare. „ Ceea ce avem noi astăzi este consecinţa aplicări de 20 de ani a unui sistem de guvernare defectuos, dezechilibrat care generează ineficienţă şi o iresponsabilitate colegială cvasitotală în sistemul de guvernare. Trebuie să lichidăm premisele care fac ca ţara să nu fie guvernată şi nimeni nu poartă răspundere pentru tot acest talmeş-balmeş, care domină în ţară şi generează corupţie, furt, cumătrism şi exclude manifestarea deplină a oricărei alte forţe politice care încearcă să promoveze o altă idee”. Petrache a spus că pledează pentru revenirea la alegerea directă a şefului statului.

Victor Alexeev, preşedintele organizaţiei din Republica Moldova a Partidul Social Democrat din România, s-a pronunţat împotriva alegerii şefului statului prin vot direct, pentru că aceasta ar duce la „turkmenizarea” statului, iar Republica Moldova fiind unica ţară cu regim parlamentar de guvernare din spaţiul CSI şi aşa trebuie să rămână. El a mai menţionat că alegerile anticipate nu ar fi o soluţie, întrucât ar fi un dezastru şi vor schimba complet vectorul de dezvoltare a Republicii Moldova. Alexeev a spus criza actuală se vafe vinovat Partidul Liberal Democrat din Moldova, iar Partidul Democrat este acela care îşi poate asuma responsabilitatea pentru guvernarea pro-europeană. „Suntem conştienţi de faptul că la momentul dat ne trebuie o guvernare pro-europeană. Republica Moldova, are la dispoziţie un an de zile maximum pentru a parcurge drumul european şi a face reformele pe care le cere comunitatea europeană”, a spus el.

Ilian Caşu, vicepreşedinte Partidului Politic Partidul Nostru consideră, dimpotrivă, că alegerile anticipate sunt o soluţie. „ Soluţia cea mai viabilă şi, cel mai important, cea mai democratică pentru criza politică care se adânceşte şi nu se atenuează, sunt alegerile parlamentare anticipate. Este inutil să vorbim despre guvern minoritar, l-am avut deja, majoritatea stabilă sau instabilă, aceste lucruri nu au nici valoare teoretică şi nici practică”.

Dezbaterile publice cu tema „Care este „răul cel mic” pentru Republica Moldova: majoritate parlamentară instabilă, guvern minoritar, alegeri anticipate, unirea, altceva?” sunt ediţia XLIX din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de Fundaţia Hanns Seidel.

  • igor boțan despre soluția rãului cel mai mic.mp3
  •     0