Peste 1300 de solicitanți și-au procurat locuințe în cadrul programului Prima Casă

Peste o mie de familii și peste trei sute de tineri necăsătoriți și-au procurat locuință în cadrul programului guvernamental Prima Casă. Datele sunt făcute publice de către Guvern la aproape un an de la lansarea inițiativei, transmite IPN.

Premierul Pavel Filip a menționat pe marginea rezultatelor obținute până acum că programul Prima Casă a depășit așteptările Guvernului. Este mult mai eficient decât s-a crezut la prima etapă. Băncile au început să concureze între ele și oferă dobânzi mai joase decât se presupunea.

Prin intermediul celor cinci bănci participante la program, au fost acordate credite în valoare de 662 de milioane de lei, iar suma garanțiilor oferite de stat este de aproape 331 de milioane de lei.

Suprafața unui apartament procurat este în medie de 59 de metri pătrați, cu o valoare de 564 de mii de lei. 1284 de locuințe au fost cumpărate în orașe, iar 91 – în sate. Vârsta medie a beneficiarilor este de 31 de ani.

În acest an urmează să fie acordate încă 3000 de credite în cadrul programului Prima Casă. Statul acoperă 10% din prețul apartamentului pentru familiile cu un copil, 25% – pentru familiile cu doi, 50% – pentru familiile cu trei copii, iar pentru cele cu patru și mai mulți copii statul achită integral suma, beneficiarii plătind doar dobânzile.