Instituțiile de învățământ au fost somate să renunțe la supravegherea video

Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) a somat instituțiile de învățământ din țară să renunțe la instalarea mijloacelor de supraveghere video în sălile de studii, acordându-le 30 de zile pentru racordarea la aceste reguli.

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, citat de IPN, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a fost informat despre decizia luată. Și instituțiile de învățământ au fost informate despre caracterul neconform al instalării mijloacelor de supraveghere video în sălile de curs.

CNPDCP face referire la o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, emisă recent, în cazul a doi profesori universitari din Muntenegru, care au înaintat o cerere în atenția Curții prin care au susținut că supravegherea video din sălile de curs încalcă dreptul la viața privată și protecția datelor cu caracter personal. Astfel, CEDO a emis o hotărâre prin care a constatat încălcarea articolului din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la respectarea vieții private și de familie.

CNPDCP va consulta și practica europeană pe partea ce ține de instalarea camerelor video în sălile de BAC. O concluzie finală va fi avansată în primăvară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE