Fiodor Ghelici spune cine e de vină pentru desființarea comisiei pe care o prezida

Comisia pentru controlul public din cadrul Consiliului Societății Civile pe lângă președintele Republicii Moldova a fost desființată de către Igor Dodon în urma unei campanii de dezinformare inițiate de către consilierul municipal din partea PSRM Ion Ceban. Despre aceasta a vorbit fostul președinte al Comisiei, activistul Fiodor Ghelici.

Într-o conferință de presă la IPN, Fiodor Ghelici, a spus că totul a început în octombrie, când a avut un conflict cu mama lui Ion Ceban, Eugenia Ceban, și ea consilier municipal. Fiodor Ghelici spune că Eugenia Ceban i-a lezat onoarea și demnitatea. De aceea, a mers la sediul PSRM pentru a-i cere să-i prezinte scuze publice, după care a semnat și o petiție la adresa municipalității, cerând sancționarea Eugeniei Ceban.

Fiodor Ghelici a mai spus că Igor Dodon este un președinte care poate conduce țara, dar trebuie să scape de cei care îl discreditează. „Principalul om care trebuie scos de acolo este Ion Ceban, iar din Primărie – mama acestuia, Eugenia Ceban, care le bea sângele angajaților Primăriei și îi umilește pe toți”, a spus Fiodor Ghelici.

Potrivit activistului, cât timp a fost președinte al comisiei respective, l-a ținut la curent pe șeful statului despre cazurile de corupție, în care ar fi fost implicați și reprezentanți ai PSRM, partid pe care Igor Dodon l-a condus până să fie ales președinte. Ghelici susține că deține documente confirmative în acest sens.

Timp de trei luni, Comisia a activat pe bază de voluntariat, fără să li se creeze condiții de muncă membrilor. Cu toate acestea, Fiodor Ghelici spune că nu s-a supărat pe președinte și este gata să-l ajute în continuare cu experiența pe care o deține.

  • fiodor ghelici despre cauza lichidarii comisiei pentru controlul public.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.