O femeie cu surditate își poate pierde casa după ce a semnat acte pe care nu le-a înțeles

Vera Cebotari, o locuitoare a municipiului Chișinău care comunică exclusiv în limbajul mimico-gestual, nu a putut să-și susțină cauza în fața instanței de judecată pe motiv că nu i s-a asigurat un interpret la nicio etapă a procesului, iar ca rezultat riscă să-și piardă locuința. Cauza i-a fost prezentată într-o conferință de presă la IPN de către specialiștii Centrului de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități (CAJPD), care spun că astfel de încălcări sunt frecvente.

Potrivit juristei Elena Stăjilă, femeia s-a pomenit cu executorul judecătoresc la ușă, care i-a cerut să părăsească apartamentul în care locuia, cu scopul de a-l scoate la vânzare pentru stingerea unei datorii. Totul a început cu semnarea unor documente conținutul cărora Vera Cebotari nu l-a înțeles foarte bine. La etapa avizării notariale, văzând că femeia nu aude, notarul, deși trebuia să solicite prezența unui interpret autorizat, pentru a exclude orice conflict de interese sau abuz de drept, nu a făcut-o, acceptând să fie intermediar în comunicare persoana care avea procură pentru a pune apartamentul în gaj și care cunoștea limbajul semnelor.

Femeia nu a avut parte de interpret nici în instanța de judecată, la nicio etapă a procesului. Avocatul Alexandru Cebănaș spune că din 2014 există o decizie definitivă și irevocabilă prin care femeia este deposedată de apartament. Au fost depuse mai multe cereri în diferite instanțe, inclusiv la Procuratură, pentru a documenta legalitatea actorilor implicați în acest caz. La fel, s-a depus o cerere de revizuire hotărârii din 2014 pentru a solicita instanței repunerea femeii în drepturi. Instanța de fond a respins cererea, iar acum urmează Curtea de Apel să se expună.

„Și procedura de executare a avut loc fără translatorul de semne, în final a fost anulată procedura de licitație, tot din cauza lipsei de interpret. La moment suntem în proces de judecată prin care cerem anularea mai multor acte, verificarea a mai mulți actori implicați în cazul respectiv”, a spus avocatul.

Ala Bargan, specialist al Asociației Surzilor din Republica Moldova, menționează că persoanelor cu deficiențe de auz deseori le este încălcat dreptul de acces la justiție, prin neasigurarea participării la proces a unui interpret în limbajul semnelor. Specialista a mai spus că pentru a citi un document juridic și a-l înțelege, persoanele cu surditate trebuie neapărat să fie asistate de un interpret, lucru care nu se întâmplă de fiecare dată, iar ca rezultat le sunt încălcate drepturile.

  • elena stajila despre asigurarea de catre notar a interpretilor.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.