Societatea civilă îndeamnă femeile deputate la solidaritate în asigurarea egalităţii de gen

Lideri ai mai multor platforme şi organizaţii ale societăţii civile, precum şi reprezentanţi marcanţi ai sectorului neguvernamental se adresează într-o scrisoare către femeile deputate în Parlament îndemnându-le să devină vocea solidară şi curajoasă în favoarea egalităţii de gen în Republica Moldova, transmite IPN.

În scrisoare se menţionează că, potrivit Acordului de Asociere cu UE, semnat în 2014, şi Declaraţiei Mileniului, semnată în 2000, şi conform Convenţiei ONU cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei, Moldova s-a angajat să asigure egalitatea de gen în politică. Actualmente, gradul de reprezentare al femeilor în Parlament şi Guvern este mai mic decât media la nivel internaţional, în acest context impunându-se necesitatea stringentă de a adopta măsuri de asigurare a egalităţii de gen în politică.

„Dumneavoastră, în calitate de deputate în Parlamentul Republicii Moldova, aveţi obligaţia morală de a acţiona pentru a îmbunătăţi situaţia femeilor din Republica Moldova şi pentru a transforma egalitatea de gen dintr-un deziderat politic într-o realitate cotidiană. Este important ca femeile neimplicate în politică să vadă în dumneavoastră modele feminine politice demne de urmat, iar egalitatea de gen nu are culoare politică. Prin urmare, este important să vă uniţi forţele şi să deveniţi o voce comună în susţinerea votării cotei de gen ca măsură specială temporară”, scriu semnatarii scrisorii.

Adoptarea unei atitudini şi poziţii clare şi comune din partea deputatelor, cu privire la necesitatea votării cotei de gen, ar avea ca efect diminuarea stereotipurilor despre femei în politică, dar şi consolidarea imaginii pozitive a femeilor deputate în Parlamentul Republicii Moldova. „Vă îndemnăm să cereţi colegilor dumneavoastră, bărbaţilor deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, să adoptaţi, neîntârziat proiectul de lege cu privire la cota minimă de reprezentare de 40% pentru ambele genuri”, se menţionează în scrisoare.

Semnatarii consideră că deputatele pot fi catalizatorul voinţei politice prin condiţionarea adoptării măsurilor speciale temporare pentru asigurarea egalităţii de facto în organele elective decizionale ale ţării. „Or, fără votul dumneavoastră, nu poate fi învestit noul Guvern şi nu pot fi aprobate alte acte normative şi documente de politici, care sunt la fel de importante pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova”, se menţionează în scrisoarea adresată deputatelor în Parlamentul Republicii Moldova.

Scrisoarea a fost semnată de Valentina Bodrug-Lungu, Preşedinta Platformei pentru Egalitate de Gen, Preşedinta „Gender-Centru”; Victoria Apostol, Vicepreşedinta Platformei pentru Egalitate de Gen; Catinca Mardarovici, Preşedinta Consiliului ONG, Directoare a Clubul Politic al Femeilor 50/50; Ghenadie Ţurcanu, Vicepreşedintele Consiliului ONG, Coordonator de Programe la Centrul PAS; Antoniţa Fonari, Secretar General al Consiliului ONG, Membră a Platformei pentru Egalitate de Gen; Andrei Brighidin, Director Dezvoltare, Monitorizare şi Evaluare, Fundaţia Est Europeană (FEE); Nina Lozinschi, Secretar General al Platformei pentru Egalitate de Gen; Sergiu Ostaf, Directorul CReDO; Olga Bîtcă, Secretar General al Alianţei Anticorupţie; Alexei Buzu, Director Executiv CPD; Olga Nicolenco, Expertă gender, Membră a Platformei pentru Egalitate de Gen; Lilia Potîng, Juristă Promo-LEX, membră a Biroului Platformei pentru Egalitate de Gen; Tatiana Chebac, Coordonatoare TDV – Secretariatul Coaliţiei Voluntariat; Petru Macovei, Director executiv, Asociaţia Presei Independente (API); Alina Andronache, Politolog, Membră a Biroului Platformei pentru Egalitate de Gen, Sorina Macrinici, Consilieră Juridică, Centrul de Resurse Juridice din Moldova; Elena Leşanu,, Directoarea Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova; Ludmila Popovici, Directoare Executivă RCTV Memoria; Ilie Chirtoacă, Asistent Juridic, Centrul de Resurse Juridice din Moldova; Cristian Ciobanu, Coordonator de proiecte, CPD.


 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.