Moldova invită la Sărbătoarea Vinului

În premieră pentru Moldova, cea de-a 13-a ediţie a Zilei Naţionale a Vinului este prezentată sub brandul unic de ţară „Vinul Moldovei. O Legendă Vie”. În zilele de 4 şi 5 octombrie, centrul capitalei va găzdui sărbătoarea vinului, unde repezentanţii sectorului vitivinicol al Moldovei, alături de oaspeţii din ţară şi de peste hotare, vor celebra produsul naţional, transmite IPN.

La Ziua Naţională a Vinului vor fi prezentate spectacole tematice şi concerte. În deschiderea sărbătorii, organizatorii şi-au propus să aducă în scenă legendele muzicii populare, iar showul de seară va fi animat de Zdob şi Zdub, Alex Calancea Band, Nelly Ciobanu, Natalia Barbu şi alţii.

Prin desfăşurarea Zilei Naţionale a Vinului autorităţile îşi propun să promoveze cultura milenară a poporului moldovenesc de creare şi consum a vinului de calitate şi promovarea consumului conştient şi moderat de vin prin educare. În Piaţa Marii Adunări Naţionale, în Zona meşteşugarilor, va fi amenajată ca o curte tradiţională ţărănească. Aici meşterii populari îşi vor expune lucrările cu motive inspirate din struguri, vin, vie, tradiţii, dar şi vor oferi vizitatorilor master-class-uri de meşteşuguri tematice – confecţionarea butoaielor, olărit, împletit din nuiele etc.

În Zona de creaţie, timp de 2 zile, pictorii moldoveni apreciaţi în ţară şi peste hotare vor picta 4 sticle gigantice de vin, prezentând 4 viziuni artistice distincte asupra tradiţiilor moldoveneşti de vinificaţie. În Zona gustului – mai multe personalităţi vor fi invitate să-şi demonstreze aptitudinile culinare, iar vizitatorii - să guste din bucatele tradiţionale şi vinurile autohtone.

În Zona educaţională vizitatorii vor asista la toate etapele procesului de preparare a vinului, vor învăţa arta de a degusta şi a consuma vinurile de calitate la Şcoala Vinului, vor admira expoziţiile de struguri şi butaşi, vor juriza marele concurs al fanfarelor din diverse regiuni ale ţării şi vor încinge o horă uriaşă.

Deschiderea oficială a sărbătorii va avea loc la ora 11.00. Între orele 12.20 – 12.30,   se va înmâna Marele Premiu „Pentru merite deosebite în domeniul vitivinicol” şi  Premiului „Polobocul de Aur”. Până la ora 19.00, vor avea loc diferite activităţi interactive şi concursuri, care vor fi urmate de spectacolul „Bun e vinul ghiurghiuliu”. La ora 21.40 va începe spectacolul de lumini, iar la ora 22.00 va cânta trupa Zdob şi Zdub.

În acest an, Ziua Naţionala a Vinului este organizată de către Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vin, cu susţinerea proiectului USAID CEED II.