Situaţia epidemiologică la tuberculoză în Chişinău se agravează în permanenţă

Situaţia epidemiologică la tuberculoză în municipiul Chişinău este una din categoria celor care se agravează în permanenţă, susţine şeful Direcţiei Sănătăţii,Victor Savin, citat de Info-Prim Neo. Astfel, indicii morbidităţii prin tuberculoză au sporit de la 105,6 în anul 2004, la 100000 populaţie, până la 117,7 în 2005. Media pe R. Moldova a constituit în anul trecut 105,8 la o sută de mii de oameni. Victor Savin spune că incidenţa generală a tuberculozei a sporit din contul suburbiilor capitalei, unde s-au înregistrat cei mai sporiţi indici. Astfel, incidenţa tuberculozei în com.Ghidighici constituie 360 de cazuri la suta de mii de oameni, comparativ cu 180 în anul 2004, în or.Vadul lui Vodă – 327 în comparaţie cu 143 în 2004, în or. Vatra – 265 comparativ cu 89 în anul precedent. Mai mult de 2,5 ori s-a majorat numărul îmbolnăvirilor în com. Truşeni, de 2 ori în com.Băcioi. Potrivit lui Victor Savin, este în creştere şi incidenţa formelor bacilifere şi distructive printre bolnavii cu tuberculoză depistaţi, care constituie 37,4 şi, respectiv, 43,2 în anul 2005 faţă de 34,5 şi, respectiv, 34,7 în anul 2004 la 100000 populaţie. În acelaşi timp, a înregistrat o tendinţă uşoară de descreştere dinamica morbidităţii tuberculozei la copii în vârstă până la 18 ani. Aceasta a scăzut în anul 2005 până la 70,3 comparativ cu 87,7 la 100000 populaţie infantilă în anul 2004. În R. Moldova incidenţa tuberculozei la copii constituie 29,5.