Serghei Toma: Trebuie să avem o lege a denunțătorului

Independența justiției și combaterea corupției poate fi asigurată prin implementarea dosarului electronic și prin încurajarea fenomenului denunțului. O spune liderul Partidului Oamenilor Muncii, Serghei Toma. Potrivit candidatului la funcția de deputat, subalternii ar trebui să fie motivați să-și denunțe șefii, în eventualitatea în care sunt comise abuzuri, iar denunțătorii trebuie să fie protejați de lege, notează IPN

În cadrul
dezbaterii electorale organizate de IPN, liderul Partidului Oamenilor Muncii a menționat că redresarea economică a Republicii Moldova poate avea loc prin oferirea unui climat favorabil marilor investitori. Investițiile în Republica Moldova vor opri exodul masiv al populației, oferindu-le oamenilor locuri de muncă bine remunerate acasă, spune Toma.

„În primul rând, trebuie să întoarcem lumea în țară. Trebuie să creăm condiții pentru marii investitori. Să creăm un fel de City Chișinău care să vină cu clădiri frumoase și să le ofere marilor de companii care vor să vină în Republica Moldova, inclusiv Amazon, Google, trebuie să le oferim infrastructura necesară, abia atunci vom avea locuri de muncă și salarii decente”, a spus Serghei Toma, candidat la funcția de deputat pe lista Partidului Oamenilor Muncii.

Candidatul spune că odată ajunsă în Parlament, formațiunea sa va veni cu mai multe inițiative legislative care vor asigura independența justiției. Serghei Toma spune că existența unui dosar electronic va exclude posibilitatea extragerii, contra cost, a unor probe din dosar.

„Trebuie să avem un dosar electronic, de la deschiderea dosarului până la judecată. Să nu existe permisiunea ca un singur procuror să deschidă un dosar penal, trebuie să fie 4 semnături a 4 procurori, iar cel mai important aspect este încurajarea denunțurilor. Un subaltern să aibă posibilitatea să spună despre un ministru că a furat sau a făcut combinații. Să existe o lege a denunțătorului, astfel încât cei care-i denunță pe cei de sus să nu fie pedepsiți”, a spus Serghei Toma.

El a criticat activitatea Autorității Naționale de Integritate, calificând-o drept o instituție complet ineficientă.

„ANI are randament zero, inclusiv noi le-am scris despre oameni pe activitatea cărora ar trebui să fie inițiate controale. Este o instituție capturată până în ziua de astăzi. De mai mulți ani există această instituție și nimeni nu face nimic acolo. Nu oferă statului niciun beneficiu, dar cheltuie peste 30 de milioane”, a mai spus Toma.

La alegerile parlamentare din 11 iulie, Partidul Oamenilor Muncii va fi pe buletinul de vot cu numărul 22.

La cea de-a șaptea dezbatere electorală din seria „Analizăm Cererea și Oferta electorală – 2021” au mai participat reprezentantul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr și reprezentantul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei.

La cea de a opta dezbatere electorală IPN, care va avea loc joi, 8 iulie, cu începere de la ora 11:15, au fost invitați concurenții electorali: Partidul Democrat din Moldova, Partidul Unității Naționale și Mișcarea Profesioniștilor Speranța –
Надежда.

Agenția IPN desfășoară dezbaterile electorale cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE