S-a încheiat Recensământul de probă al populației și locuințelor

Recensământul de probă al populației și locuințelor în Republica Moldova s-a încheiat pe 10 octombrie. Activitatea statistică a ajutat la înțelegerea mai bună a provocărilor și obstacolelor posibile și va permite identificarea soluțiilor pentru îmbunătățirea și eficientizarea procesului de desfășurare a recensământului din anul viitor, potrivit Biroului Național de Statistică, transmite IPN.

Recensământul de probă a avut loc în perioada 28 august – 10 octombrie 2023 și a cuprins 11 localități/sectoare de localități din țară. Acesta a servit la testarea chestionarelor de recensământ, a instrumentelor de colectare a datelor (tabletelor), a sarcinii care revine unui recenzor și a timpului necesar pentru desfășurarea interviului, precum și a diverselor aspecte privind modul de organizare a recenzării.

În cadrul activității statistice au fost colectate date din chestionarele de recensământ despre: persoanele cu reședință obișnuită în Republica Moldova la data de referință a recensământului de probă, a celor cu domiciliul în Moldova aflate peste hotare pe un termen de până la 12 luni la muncă, la studii și în alte scopuri, clădirile de locuit (ocupate sau neocupate), precum și cele cu altă destinație decât cea de locuit, dacă există cel puțin o locuință în acestea, locuințele situate în orice clădire, indiferent dacă sunt locuite sau nu la data de referință a recensământului.

La recensământul de probă, pentru prima dată a fost aplicată o metodă de recenzare inovativă care a constat în înregistrarea datelor pe dispozitive portabile electronice – a tabletelor, recunoscută sub denumirea CAPI (interviu personal asistat de computer), fiind o alternativă modernă a tradiționalei colectări de date statistice pe hârtie. Personalul temporar de recensământ antrenat la activitatea statistică a fost de circa 160 de persoane.

Recensământul de probă încheiat a reprezentat o etapă obligatorie de pregătire a recensământului populației și locuințelor planificat pentru anul 2024 în vederea implementării Legii privind recensământul populației și locuințelor și a Hotărârii Guvernului cu privire la organizarea și efectuarea recensământului populației și locuințelor din Republica Moldova în anul 2024, precum și înscrierii Republicii Moldova în runda mondială a recensămintelor 2020.

Desfășurarea recensământului de probă al populației și locuințelor are loc cu susținerea proiectului „Sprijin pentru Biroul Național de Statistică în desfășurarea Recensământului populației și locuințelor din 2024”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE