RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 8-14 iulie. Cele mai importante știri din fluxul IPN „Economie & Business”

● LUNI, 8 iulie

Licitația pentru taxarea electronică în transportul public din Chișinău, anulată


Licitația prin care urma să fie selectată compania care să implementeze sistemul de taxare electronică în transportul public din Chișinău a fost anulată. Informația apare pe site-ul achiziții.md, unde se precizează că motivul anulării are legătură cu „demisiile președintelui și vicepreședintelui grupului de lucru”. Licitația ar fi urmat să se încheie pe 9 iulie. Într-o conferință de presă susținută pe 8 iulie, liberalul Dorin Chirtoacă, fost primar de Chișinău, a solicitat anularea licitației, precizând că aceasta urma să fie făcută prin fraudă. Liberalul a precizat că între caietul de sarcini aprobat de Consiliul municipal Chișinău și cel adoptat de comisia de licitație sunt mari diferențe.

19 mii de pui au pierit la Comrat în urma vântului și a ploilor puternice

Circa 19 mii de pui au pierit, în urma ploilor și vântului puternic din 3 iulie, la o fermă din municipiul Comrat, scrie Gagauzinfo. Vântul puternic a smuls acoperișul, iar apa a inundat încăperile complexului fermier. Administrația întreprinderii urmează să prezinte Comisiei pentru situații excepționale estimarea pierderilor suportate. Cheltuielile se ridică la circa 100 de mii de lei, dacă se ia în calcul doar prețul de cost al puilor. Venitul ratat de agentul economic depășește însă 600 de mii de lei.

● MARȚI, 9 iulie

MAIB promite un milion de lei celor care au informații despre autorii jafului din 6 iulie

Consiliul Moldova Agroindbank a decis despăgubirea clienților care au suferit pierderi în urma jafului din 6 iulie. Fiecare client păgubit va fi despăgubit cu sume da bani care ajung până la 500 000 lei. De asemenea, instituția bancară promite un milion de lei pentru oricine poate furniza informații despre autorii jafului. Banca anunță un fond de recompensă de 1 000 000 de lei potențialilor informatori pentru furnizarea datelor care ar contribui la reținerea infractorilor şi recuperarea bunurilor furate. Informațiile pot fi furnizate la adresa urgente@maib.md sau la numerele de telefon mobil +373 69268348 ori +373 68093777, se arată în comunicat.

● MIERCURI, 10 iulie

Moldova ar putea beneficia de 46,5 milioane de dolari de la FMI


Misiunea Fondului Monetar Internațional și autoritățile de la Chișinău au ajuns la un acord la nivel de experți în cadrul celei de-a patra și celei de-a cincea evaluări ale programului economic susținut de Fondul Monetar Internațional. Experții FMI au susținut solicitarea autorităților de a extinde durata programului până în luna martie 2020, pentru a finaliza cu succes implementarea lui. După aprobarea acordului de astăzi, 10 iulie, de către conducerea FMI și Consiliul de Directori Executivi, Republica Moldova va putea beneficia de tranșa în valoare de circa 46,5 milioane dolari. Declarații în acest sens au fost făcute la finele vizitei echipei de experți FMI, care s-a aflat la Chișinău în perioada 26 iunie-10 iulie.

Comisia economie avizează amânarea cu un an a eliberării facturii electronice

Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului a avizat pozitiv amânarea cu un an, până la 1 iulie 2020, a termenului din care agenții economici vor fi obligați să elibereze factură fiscală în format electronic la efectuarea livrării impozabile în cadrul achizițiilor publice. Deputatul Igor Munteanu, președinte al comisiei, a spus în cadrul ședinței din 10 iulie că agenții economici nu sunt pregătiți să prezinte facturile fiscale în format electronic, iar intrarea în vigoare a legii la 1 iulie 2019, cum era stabilit, ar putea aduce daune mari bugetului național.

Maia Sandu: Guvernul este angajat să lupte cu toți cei care nu au plătit impozite

Guvernul precedent a majorat taxele pentru oamenii cu venituri mici și a micșorat taxele pentru oamenii cu venituri mari. Actualul guvern este determinat să facă invers – să majoreze treptat taxele și să se asigure că cei cu venituri mari plătesc aceste impozite, dar să micșoreze povara de pe umerii oamenilor cu venituri mici. O declarație în acest sens a fost făcută de premierul Maia Sandu. Într-o conferință de presă susținută alături șeful echipei de experți a Fondului Monetar Internațional, aflată la Chișinău, Maia Sandu a declarat că actualul Guvern, inclusiv prin memorandumul cu FMI, este angajat să lupte cu toți cei care trebuiau să plătească impozite și nu au plătit.

Peste 38 mii ha de suprafețe agricole au fost afectate de calamități

Peste 38 de mii de hectare de suprafețe agricole au fost afectate de calamitățile naturale produse de la începutul anului. Cele mai mari pagube au fost înregistrate în raionul Ungheni, unde au fost raportate pierderi de aproape 182 de milioane de lei. Datele au fost prezentate de către Iurie Ușurelu, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale, în Comisia agricultură și industrie alimentară a Parlamentului. De la începutul anului, a fost și vânt, și ploi abundente, și grindină, a spus Iurie Ușurelu.

● JOI, 11 iulie

Furnizorii de energie electrică înaintează un nou demers către ANRE de ajustare a tarifelor

Companiile Gas Natural Fenosa Furnizare Energie Electrică şi Furnizare Energie Electrică Nord au înaintat un nou demers către ANRE de ajustare a tarifelor la energia electrică. Pentru majoritatea categoriilor de consumatori, majorările solicitate sunt mai mari decât cele cerute în luna martie. Potrivit proiectelor supuse consultărilor publice, Gas Natural Fenosa Furnizare Energie Electrică solicită aplicarea, de la 1 august, a unui tarif de 143,71 bani/kWh pentru consumatorii cu instalațiile racordate la rețelele electrice de înaltă tensiune, față de 134,25 bani/kWh cât solicita în martie. Pentru consumatorii casnici, racordați la rețelele electrice de joasă tensiune, tariful solicitat de Gas Natural Fenosa Furnizare Energie Electrică este de 194,40 bani/kWh, față de 180,25 bani/kWh cât solicita în martie. Astfel, dacă ANRE va aproba majorările, consumatorii casnici vor plăti cu 15,40 bani/kWh mai mult ca în prezent.

BNM a aprobat cumpărarea pachetului de control al Mobiasbancă

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a aprobat, pe 10 iulie, achiziționarea de către OTP Bank Nyrt., Ungaria, a pachetului de control (mai mult de 50% acțiuni) din capitalul social al BC „Mobiasbancă – Groupe Societe Generale” SA. Într-un comunicat de presă al BMN se menționează că OTP Bank Nyrt. este o bancă universală cu sediul în Budapesta, listată la bursele de valori naționale și cele internaționale. Instituția este banca-mamă a unui grup financiar extins cu prezență în mai multe state europene. În Republica Moldova, OTP Bank Nyrt. își propune, în mod prioritar, să modernizeze produsele și serviciile pentru deponenții și clienții săi și să asigure o guvernanță corporativă transparentă și eficientă, se menționează în comunicat.

● VINERI, 12 iulie

Igor Dodon: Următorul primar de Chișinău va fi sau de la PSRM, sau de la ACUM

Următorul primar al municipiului Chișinău va fi sau candidatul Partidului Socialiștilor, sau candidatul blocului ACUM. Declarația a fost făcută de președintele Igor Dodon la emisiunea „Moldova în direct” de la postul public de televiziune Moldova 1. Potrivit lui, este important că în premieră campania electorală din municipiul Chișinău va fi fără geopolitică. „Important este să nu fie lupta cu tancurile rusești sau cu unioniștii, dar lupta de soluții, cum rezolvăm problemele oamenilor”, afirmă șeful statului. În opinia lui Igor Dodon, în premieră s-ar putea să existe o astfel de luptă electorală. Potrivit lui, pentru aceasta forțele de dreapta și cele de stânga trebuie să semneze un acord prin care să stabilească principiile de bază ale confruntării electorale. În altă ordine de idei, șeful statului spune că pe sectorul social nu vor exista probleme la achitarea pensiilor, salariilor. Mai mult ca atât, vor fi exista proiecte de majorări de salarii.

Premierul la Kiev: Am vrea să îmbunătățim relațiile bilaterale cu Ucraina

Premierul Maia Sandu a discutat în cadrul întrevederii de la Kiev cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, despre securitatea regională și integrarea europeană ca scop comun al celor două țări. Cei doi oficiali au mai discutat agenda bilaterală a Moldovei și Ucrainei, precum și eforturile de a construi instituții funcționale pentru cetățeni. „Susțin cu tărie integritatea teritorială a Ucrainei și aș vrea să-mi exprim cel mai profund respect pentru ucrainenii care și-au dat viața pentru a-și apăra țara, pentru a-i apăra suveranitatea și viitorul european”, a declarat Maia Sandu, în cadrul conferinţei de presă, susţinute după întrevedere.

Salariile și pensiile vor fi plătite integral și la timp, ministrul finanțelor

Salariile și pensiile vor fi plătite la timp și integral și după rectificarea bugetară pe care o plănuiește Ministerul Finanțelor. Declarația aparține ministrului finanțelor, Natalia Gavrilița, care, într-o conferință de presă desfășurată pe 12 iulie, a oferit detalii despre sursele principale de venit la bugetul de stat, dar și despre cheltuielile suplimentare pe care acesta trebuie să le suporte. Natalia Gavrilița a spus că, atunci când a venit la conducerea ministerului, a preluat un deficit bugetar de peste 4 miliarde de lei. „În bugetul pentru 2019, pe lângă taxe și impozite, au fost prevăzute granturi din partea UE, în valoare de un miliard și 200 de milioane de lei, bani care au fost blocați. De asemenea, legea salarizării a fost adoptată de guvernarea precedentă după ce autoritățile își făcuseră planificarea bugetară, ceea ce a dus la cheltuieli suplimentare de peste un miliard de lei”, a spus Natalia Gavrilița.

Leul moldovenesc are o evoluție contradictorie, expert economic

Evoluția leului moldovenesc este una contradictorie și fluctuează de la deprecieri abrupte la aprecieri semnificative. În prima jumătate a anului 2019, moneda națională s-a depreciat atât față de dolarul SUA, cât și față de moneda unică europeană cu aproape 6%, a constatat economistul Ion Tornea în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic”. Economistul a precizat că deprecierea este una dintre cele mai semnificative după cea din 2014-2015, determinate de frauda bancară, dar și după cea din anul 2009, determinată de criza economică-financiară regională. Potrivit economistului, cauzele principale ale deprecierii monedei naționale față de USD și EUR țin de evoluțiile cererii și ofertei interne de valută, amplificate și de criza politică de după alegerile parlamentare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.