Regiunea separatistă transnistreană vrea un contract separat cu Rusia privind livrarea gazelor

Transnistria ar putea încheia un acord separat cu compania rusă „Gazprom” privind livrarea gazelor naturale, transmite Info-Prim Neo citând Agenţia Itar-Tass. Anunţul a fost făcut de Igor Smirnov, liderul autoproclamatei republici transnistrene, după o întâlnire cu reprezentanţii guvernului de la Moscova. Potrivit sursei citate, o delegaţie rusă s-a deplasat la Tiraspol pentru a evalua situaţia economică şi socială a regiunii, după ce Ucraina a adoptat un nou regim vamal faţă de Transnistria, la solicitarea R. Moldova. Liderii de la Tiraspol au catalogat noul regim vamal drept o „blocadă economică“ şi a cerut sprijinul Rusiei. După întâlnirea cu delegaţia guvernului de la Moscova, Smirnov a declarat ca protocolul semnat luna trecută cu vicepremierul Rusiei, Alexandr Jukov, permite Transnistriei să semneze acorduri de colaborare şi comerciale, inclusiv în ceea ce priveşte importul de gaze. Liderul de la Tiraspol, citat de Itar-Tass, a precizat că, în acest fel, Transnistria va putea lucra direct cu „Gazprom”, evitând un intermediar ca „Moldova-Gaz”, în care, spune acesta, „nu se poate avea încredere”. În martie anul trecut, autorităţile transnistrene au anunţat că renunţă la cele 13 procente din acţiunile pe care le deţin la compania „Moldova-Gaz” în favoarea „Gazprom”. Deşi operaţiunea nu a fost înregistrată juridic, pachetul de acţiuni a intrat deja în portofoliul concernului rus, potrivit sursei citate. În anul 2005, „Gazprom” a livrat RM 2,82 mlrd. metri cubi de gaze naturale. Datoria consumatorilor moldoveni pentru gazul livrat în anii trecuţi (fără sancţiuni şi penalităţi) constituie 687,13 mil. dolari, dintre care regiunii transnistrene îi revin 565,3 mil. dolari.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE