Redirecționarea unei părți din profitul BNM ar putea fi o nouă schemă de furt, opinie

Anunțul făcut de președintele Igor Dodon că o parte din profitul Băncii Naționale va fi direcționat în bugetul de stat pentru a compensa mijloacele pe care trebuie să le plătească cetățenii în urma așa numitei „legi a miliarului” a provocat discuții aprinse. În timp ce unii participanți la discuțiile organizate de Jurnal TV cred că acești bani vor fi transferați dintr-un buzunar al statului în altul, fără a schimba esențial situația, alții sunt de părere că aceasta ar putea fi o nouă schemă de furt a mijloacelor financiare, transmite IPN.

Vicepreședintele Parlamentului Alexandru Slusari, deputat PPPDA, susține că prin acest anunț președintele Igor Dodon manipulează opinia publică. El consideră că actualmente singura soluție era aplicarea moratoriului, iar organele de forță trebuiau să caute banii, să-i recupereze de la cei care i-au furat, să-i încarcereze pe cei vinovați și după epuizarea tuturor căilor pe linia organelor de forță, să se revină la această lege. „Ceea ce propune Igor Dodon sugerează că noi putem să așteptăm încă cinci ani recuperarea banilor și tragerea la răspundere a celor vinovați. Asta înseamnă că Igor Dodon nu vrea, nu crede că este de făcut ceva cu furtul miliardului și vine numai cu o soluție electorală care aparent să arate că el totuși a făcut ceva”, spune deputatul.

Directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, Vlad Kulminski, susține că toată lumea trebuie să înțeleagă că Igor Dodon ia bani publici de la Banca Națională, care sunt câștigați pe anumite plasări în străinătate în alte bănci. „Și domnul Dodon ne spune că el va lua acești bani și o să îi cheltuie așa cum crede el că e bine. Există un raționament electoral, politic și eu cred că el este destul de pronunțat”, a afirmat Vlad Kulminski. El spune că nu există nicio siguranță că acești bani nu vor fi furați. „Noi nu putem să fim siguri cum vor fi cheltuiți acești bani. Cel puțin când ei se află la BNM și sunt profitul BNM, este destul de dificil să furi acești bani fără anumite scheme. Eu cred că ceea ce noi vedem acum este pur și simplu o schemă”, a notat Kulminski.

Juristul Pavel Midrigan este de părere că Banca Națională a Moldovei este un complice în frauda bancară și statul nu trebuie să-i întoarcă nimic. „BNM este complice pentru că asemenea bani nici nu trebuiau acordați băncilor. Unde scria că trebuiau să acorde atâția bani. Însăși BNM trebuie să pună umărul pentru că este complice. Și trebuie să treacă prin dosar penal fostul guvernator și alții. Trebuie de refuzat de a întoarce BNM-ului măcar vreun bănuț”, a explicat juristul.

Comentatorul politic Victor Ciobanu explică inițiativa președintelui ca fiind un „artificiu”. „Statul are două buzunare convenționale: unul se numește bugetul de stat, al doilea buzunar se numește rezerva Băncii Naționale. Ceea ce propune Dodon este să modifice legea în așa mod că o parte din profitul BNM, care este o rezervă strategică, să treacă în celălalt buzunar numit buget după care să fie întors înapoi la BNM. Fizic, e vorba despre o operație contabilă. Banii puteau nici să nu circule. Iar miliardul cum s-a dus în „țările calde” așa și o să stea acolo pentru că nimeni nu s-a obosit să-l caute și să-l restituie BNM”, a afirmat comentatorul.

Luni, 10 februarie, Igor Dodon a anunțat că o parte din profitul Băncii Naționale va fi direcționat în bugetul de stat pentru a compensa mijloacele pe care trebuie să le plătească cetățenii Republicii Moldova în urma așa numitei „legi a miliarului”. Potrivit președintelui țării, măsura se regăsește într-un proiect de lege care prevede „micșorarea poverii asupra cetățenilor”. Proiectul va fi examinat săptămâna aceasta la Guvern și va fi prezentat Parlamentului spre adoptare.

Vezi și:
Proiectul prin care BNM va redirecționa o parte din profit va fi examinat miercuri
Expert-Grup: Inițiativa anunțată de Igor Dodon atentează la independența BNM
MF: Redirecționarea profitului BNM a fost discutată cu experți internaționali
BNM: Distribuirea parțială a profiturilor e posibilă cu o condiție
O parte din profitul BNM va fi direcționat în bugetul de stat, Igor Dodon

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.