Războiul din vecinătate: cronica IPN de ieri până azi, 2 august

Porumbul e produs alimentar, nu glonț și grenadă

Ministerul turc al Apărării a relatat că astăzi, după amiază, prima navă cu cereale ucrainene ajunge la Istanbul, unde va fi inspectată, în calea ei spre Tripoli, Liban.

Secretarul general al ONU, António Guterres, a felicitat plecarea navei cu 26 de mii de tone de porumb, menționând că aceasta este prima cursă comercială din Odesa de la începutul războiului cu Federația Rusă.

Potrivit oficialului, ONU va continua să lucreze pentru a preveni o criză alimentară globală. „ONU lucrează zilnic pentru a oferi asistență poporului Ucrainei și celor care suferă de consecințele conflictului din întreaga lume”, a transmis serviciul de presă al organizației mesajul secretarului general.

În porturile din regiunea Odesa, alte 16 nave își așteaptă deja rândul. Acestea sunt navele care au fost blocate de la începutul invaziei ruse la scară largă. „În paralel, vom primi cereri de noi vase pentru încărcarea produselor agricole. Acestea sunt așteptate în Ucraina spre sfârșitul săptămânii, a declarat ministrul ucrainean al infrastructurii Oleksandr Kubrakov: „Primele două porturi - Odesa și Ciornomorsk - sunt gata. În această săptămână vom expedia din aceste porturi două nave”. Ministrul a adăugat că navele ar putea să utilizeze portul Iujnîi de la începutul săptămânii viitoare, iar portul Nikolaev ar putea fi, de asemenea, conectat la „coridorul de cereale”.

Evacuați, pentru a nu nimeri între focuri?
 
Autoritățile intenționează să evacueze peste 50.000 de copii și 200.000 de adulți din regiunea Donețk, a spus ministra ucraineană pentru reintegrare Irina Vereșciuk: "Pentru a fi evacuate, persoanele trebuie să sune la administrație, să se adreseze online. Toți vor fi luați în evidență. La acești oameni se va veni, ei vor fi transportați la punctul de evacuare cu autobuzul sau cu trenul”.

Kievul, în pregătiri de a face față unor noi încercări

La Kiev, transportul public terestru se va opri pe durata alertei de raid aerian, potrivit administrației orașului Kiev.

Toate transporturile terestre, inclusiv transportatorii privați, în timpul unui raid aerian trebuie să stopeze într-un loc sigur în conformitate cu regulile rutiere. Pasagerii trebuie să părăsească cabina și să meargă la cel mai apropiat adăpost. Metroul va întrerupe deplasarea, dacă este prins pe tronsoane terestre în timpul raidului aerian și va opri funcționarea stațiilor de tip deschis.

Se va ține minte rezultatul sau scopul scuză mijloacele

Andriy Melnik, care părăsește postul de ambasador al Ucrainei în Germania, a declarat într-un comentariu pentru Financial Times că nu vede nicio alternativă „diplomației de șoc”, pe care a aplicat-o Berlinului.

Abordarea uneori nediplomatică, a spus el, i-a trezit pe oficialii germani, dintre care mulți doresc în continuare să reaprindă o „relație specială” cu Kremlinul și să continue să cumpere gaz rusesc. „Dar va trebui să renunțe la aceste fantezii”, a spus Melnik.

„Rusia are doar doi aliați - armata și marina sa” (țarul Alexandr III)

”Rusia vrea să atenteze la dominația Statelor Unite în oceane, în timp ce marina rusă suferă pierderi în războiul cu Ucraina, care de fapt nu are nave de război”, a scris pe Twitter Mihail Podoliak, consilierul Președinției ucrainene, comentând noua doctrină maritimă rusă, aprobată de președintele Vladimir Putin.

Aceasta stabilește că principala amenințare pentru Rusia, în special, va rămâne „cursul strategic al SUA pentru dominația în oceane”. Rusia, în cadrul acestei doctrine, intenționează să creeze puncte de sprijin pentru marina rusă în Marea Roșie și în Oceanul Indian. „Granițele și zonele intereselor naționale ale țării” indicate în doctrină sunt, în primul rând, Marea Arctică, Marea Neagră, Marea Ohotsk și Marea Bering.

„O țară căreia îi este frică să organizeze o paradă în Marea Neagră, anunță un curs de dominație în oceane?” Consilierul administrației prezidențiale a amintit că, din 24 februarie, Rusia, care a declanșat un război împotriva Ucrainei, a pierdut 15 nave, inclusiv „groaznicul” crucișător Moskva. Și asta în ciuda faptului că Ucraina „practic, nu are flotă”. „Poate că este mai bine să ne îndreptăm imediat spre „eliberarea Atlantidei”?”, a amintit Podoliak de legendara urbe înghițită de ape.

Nimeni nu vrea să stea alături de teroriști

Președintele ucrainean Volodymiyr Zelenski a explicat de ce Rusia ar trebui să fie recunoscută ca stat terorist: „Recunoașterea legală formală a Rusiei ca stat terorist, în special recunoașterea din partea Departamentului de Stat al Statelor Unite, este necesară nu ca un gest politic, ci ca o apărare eficientă a lumii libere. O astfel de decizie va complica automat existența unui stat terorist, va rupe automat diverse legături politice și de afaceri pe care, în caz contrar, Rusia le va menține.

Lucrurile acestea se vor întâmpla sută la sută. Dar trebuie de făcut - singura întrebare este când și în ce format se va lua decizia. Și cu cât mai devreme se va produce, cu atât mai puțin timp va avea Rusia pentru a face rău”.

Tot ce se cumpără, se și vinde

Administrațiile rusești din teritoriile ocupate recurg la amenințări pentru a grăbi introducerea rublei, obligându-i pe localnici să plătească facturile de utilități „autorităților” ocupante.

Potrivit Centrului de Rezistență Națională, la Herson, invadatorii i-au adunat pe șefii asociațiilor de locatari și i-au amenințat cu „măsuri preventive”, dacă locuitorii caselor nu plătesc „în interesul Federației Ruse”. Cu toate acestea, întâlnirile în cauză nu au dat niciun rezultat.

Centrul mai informează că doar aproximativ 10.000 de locuitori din regiunile ocupate Herson și Zaporojie, adică aproximativ 1% din populația adultă, au primit până în prezent pașapoarte rusești. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că la eliberarea unui pașaport rusesc titularul primește 10 mii de ruble.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE