Rata de bază la principalele operațiuni de politică monetară rămâne 2,65%

Valorile principalelor instrumente de politică monetară se mențin la nivelul actual. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei. Astfel, rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt este de 2,65% anual, transmite IPN.

La fel, se mențin ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight – 5,15% și, respectiv, 0,15% anual.

Normele rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă au fost diminuate cu două puncte procentuale până la 30% sută din baza de calcul.

Decizia vizează crearea condițiilor monetare care să contribuie la readucerea inflației în intervalul de variație de ± 1,5 puncte procentuale de la ținta de 5%. Potrivit BNM, aceasta vine în continuarea măsurilor stimulative de politică monetară adoptate în a doua jumătate a anului precedent.

„Astfel, decizia își propune să susțină relansarea activității economice, urmărind menținerea unei suficiențe de lichidități adecvate și, în special, a trendului ascendent al activității de creditare a economiei reale, precum și de diminuare a costului creditelor bancare. De asemenea, hotărârea este orientată spre atenuarea riscurilor asociate unui impuls fiscal negativ in contextul intensificării incertitudinii politice. Această decizie corespunde scopului strategic de echilibrare a condițiilor de intermediere financiară în monedă națională și valută”, se menționează într-un comunicat de presă al instituției.

Banca Națională subliniază că va monitoriza în continuare situația macroeconomică internă și cea externă și, la momentul oportun, fără a prejudicia obiectivul său fundamental de asigurare a stabilității prețurilor, va veni cu măsuri pentru menținerea nivelului suficient de lichiditate a băncilor licențiate, în susținerea unui sistem bancar viabil și stabil.

Următoarea ședință de promovare a politicii monetare este programată pentru 30 aprilie 2021.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.