Proprietarii auto au dreptul la despăgubiri pentru daunele cauzate de gropile de pe drumuri

Pprprietarii auto, care au pătimit din cauza multiplelor gropi de pe drumuri, au dreptul să ceară gestionarului drumurilor despăgubiri pentru piesele deteriorate. Astfel de declaraţii a făcut pentru Info-Prim Neo preşedintele Ligii pentru apărarea drepturilor consumatorilor, avocatul Roman Mihăieş. Potrivit lui Mihăieş, şoferii au tot dreptul legal să atace în instanţă administraţia publică a capitalei sau a oricărei alte localităţi pentru deteriorări însemnate ale autoturismelor din cauza gropilor adânci de pe drumuri. Pentru aceasta, spune sursa citată, este nevoie de a demonstra prejudiciul printr-un proces-verbal şi actul de expertiză întocmite de inspectorul rutier, prin constatarea tehnică efectuată de serviciile de asigurare auto. Solicitaţi de Info-Prim Neo, câţiva proprietari ai vulcanizărilor din capitală au declarat că în ultimele zile activitatea lor s-a dublat şi chiar s-a triplat. Posesorii auto se plâng, în special, de discurile fărâmate ale roţilor. Îndreptarea unui disc din titan cu eventuala balansare a roţilor îl costă pe un şofer în jur de 150 de lei, iar în cazul în care discul nu poate fi restabilit, conducătorii auto sunt nevoiţi să achite peste o sută de dolari pentru procurarea acestuia, spun sursele citate. Anterior, primarul interimar al capitalei, Vasile Ursu, a declarat că în acest an, în scopul economisirii banilor publici, nu va fi efectuată plombarea străzilor, procedându-se la schimbarea învelişului în întregime. Şeful Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţii, Veaceslav Ţerna a declarat în cadrul şedinţei operative de luni de la Primărie, că plombările sunt absolut necesare, fiindcă este imposibil de a repara capital toată suprafaţa deteriorată a asfaltului după 15 cicluri de îngheţare-dezgheţare din iarna curentă. Această declaraţie l-a determinat pe Ursu să precizeze că plombarea „provizorie” a gropilor va fi practicată până la stabilirea timpului cald când drumurile vor fi reparate capital. Conform lui Veaceslav Ţerna, deocamdată, nu a fost făcută estimarea suprafeţei deteriorate a carosabilului, ea urmând a fi efectuată în săptămâna curentă. El susţine că ar putea fi vorba de circa 400 mii de metri pătraţi de carosabil.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE