Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 8 august 2019

Imagini din localitățile din Georgia, afectate de războiul din 2008, au fost prezentate în cadrul unei expoziții inaugurate la Biroul de Relații Interetnice. Potrivit ambasadorului Merab Antadze, atunci când în august 2008 au început operațiunile militare și deschiderea focului peste satele georgiene, dacă nu exista pregătirea militarilor georgieni, Rusia ajungea până în capitala Georgiei, Tbilisi. Unul dintre scopuri era răsturnarea guvernului de atunci, care era incomod pentru că a reușit să obțină rezultate în plan economic, politic etc. Diplomatul mai spune că atunci a contat foarte mult sprijinul partenerilor occidentali, inclusiv SUA. Merab Antadze a menționat că, spre regret, și astăzi ocupația teritoriilor continuă, precum continuă mișcarea așa-ziselor hotare, iar populația din acele teritorii rămâne să locuiască în condiții extrem de dificile. „Practic, este o catastrofă umanitară. Oamenii sunt răpiți, omorâți. Spre regret, toate acestea continuă și noi mizăm foarte mult pe sprijinul partenerilor noștri, astfel încât acest subiect să fie permanent pe ordinea de zi”, a mai spus ambasadorul.

Socialiștii vor insista pe semnarea de urgență, săptămâna viitoare, a unui acord politic între PSRM și Blocul ACUM, „unde vor fi trasate clar obiectivele politicii interne și externe ale țării, pentru a exclude situațiile care expun unor riscuri majore întregul proces de guvernare”. Potrivit deputatului Vlad Batncea, în pofida acordurilor agreate dintre PSRM și blocul ACUM, în ultima perioadă se atestă o intensificare a mesajelor cu caracter geopolitic. „Ne expunem nedumerirea și regretul asupra faptului ca unii deputați și miniștri exponenți ai blocului ACUM vin cu declarații și mesaje cu tentă geopolitică și ideologică care riscă să afecteze enorm eforturile noastre de consolidare a societății și de echilibrare a politicii externe promovate de statul nostru”, a scris Vlad Batrîncea pe Facebook.

Premierul Maia Sandu, co-președinta Blocului ACUM, îi îndeamnă pe colegii confuzi din formațiune să nu încurce libertatea de exprimare cu vorba goală. „Aveți de ales – fie participați la schimbare și vă asumați o muncă extrem de dificilă, fie continuați să nu faceți nimic și să inflamați societatea cu nevoile propriului ego”, menționează Maia Sandu într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook. Aceasta își îndeamnă colegii să aloce mai puțin timp pentru declarații înfierbântate și mai mult pentru lucru.

Potrivit ministrei Onofrei-Nicolaescu, procesul de evaluare a candidaților la concursurile manageriale este foarte greu, în contextul în care Republica Moldova este nu prea mare și majoritatea evaluatorilor se cunosc reciproc cu pretendenții la funcții. Regulamentele și prevederile din Codul Educației cu privire la concursurile pentru funcțiile manageriale în instituțiile de învățământ au fost „alterate”, imediat după anul 2015. În consecință, a existat probabilitatea ca în funcții de conducere să ajungă persoane numite pe criterii politice. Ministra a explicat că numirea Elenei Belei în funcție, chiar dacă a deținut funcții pe timpul fostei guvernări și fost surprinsă în activități de partid desfășurate de fosta guvernare, s-a făcut pe criterii de profesionalism.

Proiectul lansării unor linii de troleibuz care să conecteze mai multe atracții turistice din Chișinău a intrat pe linie moartă. Inițiativa a fost anunțată în luna mai, de către Asociația Națională pentru Turism Receptor, și urma să fie implementată din iulie. În zile de odihnă, troleibuzele turistice, cu ghizi la bord, urmau să pornească de la Aeroport și să se deplaseze pe un itinerar cu monumente arhitecturale și alte destinații turistice. „Vânzarea de bilete pentru turiști nu este posibilă în acest  moment. Există taxa de călătorie cu troleibuzul, care este doi lei, și sunt categoriile de oameni care beneficiază de călătorii gratuite. Altceva nu e prevăzut”, a explicat Natalia Țurcanu, directorul executiv al Asociației Naționale pentru Turism Receptor.

Procuratura Generală supune verificării, în cadrul a trei procese penale, legalitatea, temeinicia și oportunitatea dispunerii interceptărilor în perioada 2017–2019. În comunicat se specifică că au fost constatate mai multe omisiuni de ordin procesual, care au dus la ingerințe în dreptul la viața personală și de familie. Procuratura Generală urmează să decidă asupra acțiunilor persoanelor responsabile, sub aspect penal.

Președintele Confederației Naționale a Patronatului din Moldova Leonid Cerescu susține că noua guvernare, la fel ca și cea veche, a promovat mai multe inițiative de modificare a cadrului legal, fără a fi consultate asociațiile de business și partenerii sociali. Și exemple în acest sens sunt anularea tichetelor de masă, revenirea la TVA 20% pentru HoReCa și altele. „Solicităm factorilor de decizie să revină la respectarea cadrului legal prevăzut de Legea 245 din 27.07.2006 privind organizarea și funcționarea Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, a comisiilor la nivel de ramură și la nivel teritorial”, a mai spus președintele CNPM. În opinia vicepreședintelui Igor Crapivca, autoritățile trebuie să înțeleagă că principala sursă pentru creșterea contribuțiilor în bugetul public ar fi legalizarea economiei tenebre, nu și în sporirea ratei impozitării. Or, o politică fiscală predictibilă și transparentă ar da posibilitatea businessului legal să-l învingă pe cel ilegal. Vladislav Caminschi, director executiv al Confederației, este de părere că negocierile cu partenerii de dezvoltare, cum ar fi și Fondul Monetar Internațional, trebuie să aibă loc și cu implicarea mediului de afaceri.

Partidul Unității Naționale (PUN) a depus un denunț la Procuratura Generală, în care cere anchetarea președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Într-o conferință de presă la IPN, Anatol Şalaru, președinte executiv al formațiunii, a spus că la baza denunțului a stat o înregistrare video apărută în presă unde Igor Dodon îi vorbește fostului lider al PDM, Vlad Plahotniuc, despre faptul că primește lunar bani din Rusia pentru Partidul Socialiștilor, pe care l-a condus până să fie ales președinte. „Declanșarea procedurii de urmărire penală sau nedeclanșarea ei va fi hârtia de turnesol a imparțialității și a mult doritei depolitizări a justiției”, a spus Anatol Şalaru.

În Parlamentul Republicii Moldova a fost înregistrată o inițiativă legislativă care va permite schimbarea conducerii Curții de Conturi. Marian Lupu a fost numit președinte al Curții de Conturi pe 7 februarie anul curent, fiind singurul candidat la conducerea instituției. Alături de Marian Lupu, crede deputatul Dumitru Alaiba trebuie să plece și Viorel Chetraru, vicepreședintele Curții de Conturi, ambii fiind responsabili de verificarea modului în care „guvernarea Plahotniuc a cheltuit banii” și aflându-se, astfel, în conflict de interese.

Amănunte pe IPN!