Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 6 septembrie 2019

Economostul Veaceslav Ioniță susține că la capitolul populație, Moldova s-a întors înapoi cu 57 de ani, la nivelul anului 1962, când avea 3,1 milioane de cetățeni. În 1992, Moldova număra 4,4 milioane de locuitori.

Au început Zilele Americii. Moldovenii au putut afla mai multe despre cultura, bucătăria, sportul american, dar și despre filmele și proiectele pe care le susține SUA în Moldova, la America Days (Zilele Americii), care au avut loc astăzi, 6 septembrie, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Evenimentul este organizat de Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, iar până pe 15 septembrie acesta va continua în alte cinci orașe din țară.

Casa Națională de Asigurări Sociale informează beneficiarii care nu au ridicat încă suportul unic de 600 de lei că acești bani pot fi solicitați în continuare de la oficiile poștale, până la sfârșitul anului. Potrivit datelor CNAS, banii nu au fost încă ridicați de 1596 de beneficiari de pensii și 562 de beneficiari de alocații sociale de stat.

Președintele Igor Dodon a relatat la Bruxelles că, în contextul disputei dintre Rusia și Ucraina, aprovizionarea cu gaze a Republicii Moldova reprezintă una dintre cele mai importante preocupări ale Guvernului. la Bruxelles Igor Dodon s-a întîlnit cu David McAllister, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO, Federica Mogherini, înalt reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, David-Maria Sassoli președintele Parlamentului European, dl. Johannes Hahn, Comisarul European pentru politica de vecinătate și negocieri de extindere, Sabine Laruelle, președintele Senatului Belgiei.

Republica Moldova intenționează să solicite un credit de urgență pentru achiziționarea și stocarea a aproape 400 de milioane de metri cubi de gaze în lunile ianuarie și februarie 2020. Despre aceasta a discutat ministrul economiei și infrastructurii, Vadim Brînzan, cu directorul general adjunct pentru politica europeană de vecinătate și negocieri pentru extindere, Katarina Mathernová, în timpul vizitei președintelui Republicii Moldova Igor Dodon, la Bruxelles. Părțile au vorbit despre construcția stației back-to-back în Vulcănești, a unei linii de transport de 400 kV între Vulcănești și Chișinău, precum și extinderea stațiilor de transformare Chișinău-Vulcănești.

Prim-ministra Maia Sandu spune că există riscul ca de la 1 ianuarie 2020 Republica Moldova să rămână fără gazul rusesc, dacă Ucraina va interzice tranzitarea acestuia pe teritoriul său. „Avem soluțiile cum să asigurăm țara cu gaze naturale. Una dintre ele este să depozităm gaze naturale în Ucraina, să le cumpărăm mai devreme, la un preț mai mic pentru că în iarnă va fi mai mare. Discutăm inclusiv identificarea resurselor financiare pentru că va fi nevoie de resurse financiare substanțiale ca să facem acest lucru”, a afirmat Maia Sandu. Potrivit ei, mai există și alte opțiuni, dar acestea depind de faptul dacă celelalte țări care trebuie să finalizeze anumite proiecte vor reuși până la sfârșitul anului.

Președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr și actualul ministru al afacerilor interne, Andrei Năstase, spune că blocul ACUM va merge unit la alegerile locale în municipiul Chișinău și este decis să câștige din nou fotoliul de edil al capitalei, așa cum s-a întâmplat în alegerile locale din anul 2018.Dacă socialiștii mai câștigă și capitala, Republica Moldova e sortită eșecului. De asta, absolut toți trebuie să înțeleagă că scrutinul din 20 octombrie este vital pentru capitală și pentru Republica Moldova”, spune șeful MAI.

Finalitatea anchetei privind privatizarea Air Moldova este întoarcerea în proprietatea statului,a declarat deputatul socialist Petru Burduja. „Mai departe, statul va decide: fie îmbunătățirea activității economice a acestei întreprinderi sub jurisdicția statului, fie, în cazul în care se poate obține cel mai bun efect de la privatizare, de ce nu?! Dar acest lucru să fi făcut public, să fie mediatizat într-atât încât să fie informați absolut toți investitorii care ar putea să ofere prețul maximal pentru un asemenea bun”, a declarat deputatul socialist Petru Burduja.

14 persoane au fost reținute în urma a 145 de percheziții desfășurate într-o operațiune de amploare antidrog, pe parcursul a două zile, în 26 de raioane ale Republicii Moldova. Într-un comunicat de presă al Poliției capitalei se menționează că operațiunea a fost derulată în zilele de 5 și 6 septembrie și a dus la confiscarea a peste 7 kg de marijuană, 50 gr de heroină, 10 gr de metadonă uscată și alte droguri.

Șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a declarat că în cele două luni de când a preluat conducerea IGPF a depistat mai multe nereguli în activitatea Poliției de Frontieră la punctul de trecere a frontierei de stat Chișinău-Aeroport. Potrivit lui Rosian Vasiloi, Poliția de Frontieră de la Aeroport și-a asumat numai activități legate de controlul trecerii frontierei de stat, pe când trebuia să verifice și aeronavele, și alte mijloace de transport în acest punct de trecere. Rosian Vasiloi a dispus, din 19 iulie, reanimarea patrulelor poliției de frontieră care asigură controlul mijloacelor de transport, inclusiv al aeronavelor. De comun acord cu Serviciul Vamal, Serviciul de Informații și Securitate, agentul economic care gestionează aeroportul s-a convenit ca legislația cu privire la frontieră de stat, cea cu privire la aeronautica civilă și securitatea aeroportuară să fie realizată de deplin, fără indicații de sus, așa cum se întâmpla anterior.

Administrația Liceului Teoretic Orizon menționează, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook, că „în dimineața zilei de 6 septembrie 2018, în Republica Moldova a avut loc un act fără precedent – răpirea oamenilor”. Cinci dintre cei șapte profesori au avut statut de solicitant de azil, care, conform Convenției de la Geneva, trebuia să le acorde protecția statutului, precizează administrația liceului. „Republica Moldova nu a trecut acest examen, nu am putut demonstra că suntem un stat de drept”, se mai spune în mesaj. Echipa Orizont precizează că „solicitanții de azil, în mod arbitrar, dimineața, au fost ridicați din case, din drumul spre lucru și duși direct la aeroport, fără acte de identitate, fără control de frontieră, fără explicații, fără acces la justiție și trimiși în Turcia cu un avion fără informații de rută, închiriat și achitat din banii publici”.

Unul din foștii directori adjuncți ai Serviciului de Informații și Securitate a fost reținut și pus sub învinuire pentru depășirea atribuțiilor de serviciu soldate cu urmări grave în dosarul privind expulzarea, la 6 septembrie 2018, a șapte cetățeni turci, profesori ai rețelei de licee Orizont din Republica Moldova. Procuratura Generală informează în cadrul aceleiași cauze penale, directorul Biroului Migrație și Azil a fost pus sub învinuire pentru depășirea atribuțiilor de serviciu soldate cu urmări grave, fiindu-i interzisă părăsirea țării. Procurorii au solicitat Ministerului Afacerilor Interne suspendarea directorului din funcție.

Amănunte pe IPN!