Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 20 septembrie 2019

În raportul Kroll, numele lui Vlad Plahotniuc figurează ca principalul beneficiar al furtului miliardului, afirmă Alexandru Slusari, președintele Comisiei de anchetă pentru investigarea fraudei bancare. Un alt beneficiar menționat de parlamentar este fostul premier Vlad Filat și persoane din anturajul acestuia, dar și Ilan Șor, Marina Tauber, Reghina Apostolova, Iurie Fotescu, Petru Lucinschi, Gabriel Stati și Olga Bondarciuc, notară care a prestat servicii pentru ex-liderul PDM Vlad Plahotniuc. Lista beneficiarilor fraudei bancare care apar în raportul Kroll a fost pusă la dispoziția membrilor comisiei de Banca Națională, iar membrii comisiei au semnat o declarație de confidențialitate, conform căreia documentul nu trebuie publicat și niciun nume nu trebuie pronunțat în spațiu public.Noi ne asumăm răspunderea politică pentru rostirea acestor nume”, a declarat Alexandru Slusari.

Președintele Igor Dodon a anunțat în cadrul emisiunii „Moldova în direct” despre promulgarea modificărilor la Legea cu privire la Procuratură. Astfel, candidatul la funcția de procuror general va fi selectat de către Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) în baza unei liste propuse de Ministerul Justiției. Președintele spune că există riscuri că legea privind Procuratura va fi atacată la Curtea Constituțională. „Unii experți spun că unele prevederi ar fi anticonstituționale, dar ne-am asumat împreună cu colegii că mergem pe acest proiect. Vom apăra poziția noastră în continuare, dacă va fi necesar și la Curtea Constituțională.

Judecătorul român Cristi Danileț este de părere că Legea privind Procuratura poate fi completată. În opinia lui, în varianta actuală, ea se oprește la jumătate. „Obiecțiunea mea este legată de aducerea unui om din afara sistemului. Chiar avem încredere că mâine poate fi adus un polițist, un avocat sau cineva de la un organ de urmărire penală și pus șef la Procuratură?”, comentează Cristi Danileț. În opinia lui, aceasta este o greșeală. Mihai Popșoi, deputat din fracțiunea PAS, blocul ACUM, susține că ridicările de imunitate care au avut loc în ultimele zile în Parlament nu înseamnă nimic ieșit din comun, doar că justiția a început să-și facă treaba. Potrivit lui, lucrurile nu puteau să aibă loc mai devreme. „Nu cred că-și imagina cineva că procurorul Harunjen ar fi venit să ridice imunitatea lui Cebotari sau Șor. A fost nevoie să fie un procuror nou, iar acesta a avut nevoie de ceva timp ca să pună cap la cap o multitudine de dosare. E o puzderie de dosare pe care grupul de procurori a trebuit să le pună cap la cap pentru a vedea tot puzzle-ul”, menționează Mihai Popșoi.Ion Guzun, consilierul juridic la Centrul de Resurse Juridice, este de părere că Procuratura nu poate fi văzută separată de politic. „E normal să comunice, să relaționeze între ei. Întrebarea este referitor la liniile roșii”, spune Ion Guzun.

Alegerile din 20 octombrie sunt un test important, poate mai important decât multe altele de până acum, pentru clasa politică moldovenească, dar și pentru societatea moldovenească, în ansamblu. Poate chiar este vorba despre o importanță dublă a viitorului scrutin, care, pe de o parte, va configura soarta de patru ani înainte a fiecărei localități și a fiecărei persoane sau familii care locuiește în ea, dar, pe de altă parte, și a clasei politice și a societății moldovenești în ansamblu. Aceasta pentru că forțele politice care vor ieși învingătoare în această cursă locală, vor obține legitimitatea, morală, mai degrabă, să continue sau nu transformările mari, anunțate și începute parțial de noua guvernare la nivelul întregii țări. Subiectul a fost discutat la dezbaterile publice cu tema: „Trăsăturile caracteristice ale alegerilor din 20 octombrie 2019”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova. „Ceea ce contează în aceste alegeri este contextul. Cumva am anticipat spunând că am fi putut avea alegeri parlamentare anticipate. Dar iată că s-a întâmplat că avem o coaliție care guvernează actualmente țara. Și lucrurile care se întâmplă odată cu venirea la guvernare a acestei coaliții sunt interesante și își lasă amprenta”, a notat expertul. Potrivit lui Igor Boțan, actuala campanie electorală a început anemic, partidele nu prea s-au grăbit să-și înregistreze candidații. Totodată, există un partid care este campion la activismul politic în această campanie. Este vorba despre Partidul Socialiștilor, care are candidați la funcția de primar în mai mult circa 80% din localitățile țării, practic, în toate consiliile. Celelalte formațiuni se comportă anemic”, a spus Igor Boțan. Totodată, Anatol Țăranu crede că rezultatul alegerilor locale va arăta potențialul partidelor din blocul ACUM, iar Mihail Sirkeli consideră că la alegerile locale oamenii îi votează pe cei care au reușit să-i convingă, iar politologul Dionis Cenușa afirmă că geopolitica va fi prezentă și la alegerile locale sub o formă de pulverizare în tot felul de proiecte cu tentă economică și socială.

Liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, viceprim-ministru și ministru al afacerilor interne, spune că dacă Primăria Chișinău va ajunge pe mâinile socialiștilor, atunci în capitală va fi dezastru. „Eu merg în aceste alegeri pentru a câștiga pentru că este esențial ca Primăria Chișinău să aibă un primar competent, un primar care și-a demonstrat calitățile, un primar care nu vorbește despre proiecte de scurtă durată, dar de lungă durată, un primar capabil să asigure finanțare pentru proiecte de lungă durată în beneficiul cetățenilor”, a declarat Andrei Năstase. Andrei Năstase a notat faptul că acordul semnat acum câteva zile este o înțelegere la nivel instituțional, nu la nivel de partide. Potrivit lui, un acord politic s-a semnat în luna iunie, atunci când nu existau instituții funcționale. „Îmi doresc realizarea obiectivelor asumate”, spune el.

În cadrul întâlnirii cu prim-ministrul Maia Sandu, aflată într-o vizită la Washington, Mike Pence a subliniat că SUA a susținut transmiterea pașnică a puterii și va continua să fie un susținător fidel al transformării democratice a Moldovei. Maia Sandu a reiterat că un stat funcțional, în interesul cetățenilor și demontarea sistemului corupt vor fi sarcini de bază ale executivului. Premierul a solicitat sprijinul autorităților americane, inclusiv FBI, CIA și al Departamentului de Justiție în investigarea dosarului furtului bancar, precum și înghețarea activelor de pe teritoriul SUA ale persoanelor implicate în furt. Maia Sandu a subliniat că integrarea europeana rămâne obiectivul de baza al executivului, iar cooperarea cu SUA, în mai multe domenii, inclusiv în sectorul apărării și al securității, este o prioritate strategică pentru Moldova. De asemenea, premierul a declarat că la etapa actuală nu există condiții propice pentru soluționarea politică a conflictului transnistrean, iar o soluție nepotrivită ar putea dăuna intereselor Republicii Moldova.

Progresele înregistrate de SA „Termoelectrica” în cadrul Proiectului Îmbunătățirea Eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică au fost evaluate pozitiv de către o echipă de experți ai Băncii Mondiale. La rândul lor, experții Băncii Mondiale și-au exprimat disponibilitatea de a susține și în continuare procesul de modernizare a infrastructurii întreprinderii. „Suntem norocoși să lucrăm cu astfel de instituții ca „Termoelectrica”. Este într-adevăr este un proiect de succes despre care se merită de vorbit, pentru că a avut un impact important atât pentru oameni, care într-un final beneficiază de servicii mult mai durabile, cât și pentru activitatea eficientă a companiei”, a menționat managerul de țară pentru Moldova, Anna Akhalkatsi, citată într-un comunicat de presă al „Termoelectrica”.

Fostul viceprimar al Capitalei Nistor Grozavu  este cercetat de procurori într-un dosar care are legătură cu înstrăinarea unor loturi de teren care aparțin Primăriei municipiului Chișinău. Urmărirea penală are loc în legătură cu informațiile difuzate de Procuratura Generală pe 9 septembrie. În această dată Procuratura anunțase despre efectuarea a 21 de percheziții și pornirea a trei cauze penale pe faptul creării unei scheme infracționale de obținere ilegală a loturilor de pământ pentru construcție, prin încheierea contractelor de arendă. „În privința lui Nistor Grozavu se efectuează la această etapă acțiuni de urmărire penală cu participarea altor figuranți. În funcție de aceste acțiuni de urmărire penală se va decide oportunitatea aplicării sau nu a unor acțiuni preventive”, a spus Emil Gaitur.

Pacienții din regiunea de sud a țării au acces la servicii moderne de dializă în cadrul unui centru performant, inaugurat la Cahul. Centrul de Dializă din Cahul este al patrulea deschis în cadrul proiectului de parteneriat public privat, astfel fiind asigurat accesul la serviciul de dializă de înaltă calitate la nivel național. Serviciile medicale prestate în Centrul „BB-Dializă” din Cahul. „Sunt convins, că exemplu nostru în parteneriatul public privat în domeniu dializei este un exemplu de succes, este un exemplu de colaborare constructivă dintre mediul privat și statul pentru a obține rezultatele principale, cum ar fi – satisfacția pacientului, siguranța și calitatea actului medical, sănătatea cetățenilor Republicii Moldova. Este un adevărat „Parteneriat pentru viață”, a declarat Igor Curov, vicedirector medical al Institutului de Medicină Urgentă, reprezentant al partenerului public, citat într-un comunicat presă.

Amănunte pe IPN!