Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 20 august 2019

Toți profesorii și personalul auxiliar angajați la Liceul „Prometeu-Prim” au demisionat in corpore. Începând cu 3 septembrie dânșii vor fi angajați la Liceul „Prometeu Pro-Talent” – o nouă entitate creată de Aurelian Silvestru ca alternativă la Liceul „Prometeu-Prim”. Declarații în acest sens au fost făcute de Aurelian Silvestru, demis din funcția de director la începutul lunii iulie, de cei doi asociați ai săi. Părinții și profesorii au votat practic unanim un demers prin care adoptă noul statut al liceului, prin care se solidarizează cu Aurelian Silvestru și condamnă acțiunile celorlalți doi fondatori.

În Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” și în scuarul Bisericii Mitropolitane nu ai unde să mergi la WC. Toaletele publice care au existat pe vremuri sunt închise, spațiile fiind atribuite unor agenți economici. „Cele două veceuri sunt în arendă și arenda nu e finalizată”, a declarat, contactat de IPN, Vasile Efros, șeful Secției amenajare și salubrizare DGLCA. El a mai spus că se vor face demersuri pentru a include aceste toalete pe lista obiectivelor care intră în reparație anul viitor. În aprilie, Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare anunța construcția a opt veceuri noi în cinci parcuri din capitală, cu un buget estimat la cinci milioane de lei. Cele două parcuri din centrul capitalei nu fac parte din acest proiect.

Vicepremierul și ministrul afacerilor interne, Andrei Năstase, a declarat că în cazul lui Iurii Luncașu, găsit împușcat în cap, „a fost intentat un dosar penal în baza articolului 145 al Codului Penal, astfel încât permite examinarea sub toate aspectele a acestui caz, care, bineînțeles, ridică foarte multe semne de întrebare, iarăși prin prisma faptului că nu este un personaj oarecare, este un personaj din imediata apropiere a lui Vladimir Plahotniuc și a grupării sale criminale”, a declarat Andrei Năstase pentru Radio Europa Liberă.

Sergiu Cebotari, fost șef-adjunct la „Poșta Moldovei”, a fost achitat de către Curtea de Apel Chișinău. Sergiu Cebotari declara anterior că a sesizat organele de drept despre schemele de contrabandă cu anabolizante, însă până la urmă a ajuns să fie el persecutat, fiind arestat chiar în timp ce mergea spre Parlament să prezinte probele. El a fost condamnat la opt la ani de închisoare pe mai multe capete de acuzare, printre care escrocherie și muncă forțată la care au fost supuși mai mulți oameni. Prin aceeași sentință, Cebotari a fost privat de dreptul de a ocupa funcții de administrare și de a desfășura activitate de întreprinzător pe un termen de patru ani. De asemenea, urma să achite părților vătămate aproape 308 mii de lei.

Republica Moldova nu a putut beneficia până acum de un nou program financiar de la Millennium Challenge Corporation din cauza corupției care a devenit din ce în ce mai prezentă. Despre aceasta scrie pe Facebook ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Nicu Popescu, după ce a avut întrevede cu Dereck J. Hogan, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, care a asigurat autoritățile de la Chișinău de tot sprijinul pentru ca țara să poată beneficia de un nou program al acestei corporații. Dar una dintre precondiții este ca Republica Moldova să intensifice cu toată puterea lupta împotriva corupției.

Procuratura Generală dispune de ieri, 20 august, de un set de programe soft și echipament IT de ultimă generație. Donația, care valorează un milion de lei, a fost făcută de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău. Potrivit procurorului general interimar, Dumitru Robu, cu ajutorul respectivei tehnici Procuratura Generală își va alinia posibilitățile de investigare la cele mai bune practici mondiale. „Donația este binevenită și așteptată nu doar de procurori, dar și de întreaga societate, care așteaptă răspuns la multe întrebări”, a spus procurorul

Întoarcerea Aeroportului Internațional Chișinău în gestiunea statului reprezintă un punct important pe agenda Guvernului Republicii Moldova. Într-o conferință de presă, Vadim Brînzan, ministru al economiei și infrastructurii, a specificat că întoarcerea aeroportului în gestiunea statului este o procedură foarte complexă, care poate să dureze ani de zile. „Cât statul se va judeca să repare frauda concesionării aeroportului, noii proprietari vor continua să facă bani pe spatele cetățenilor, prin taxa de 9 euro plătită de fiecare pasager la plecare”, a declarat ministrul. În prezent, Autoritatea Aeronautică primește 1,75 euro din cei 9 euro”, a precizat Vadim Brînzan. Guvernul vrea să renegocieze și investițiile pe care noul proprietar este obligat să le facă în modernizarea aeroportului.

Situația de la Curtea Constituțională reprezintă, în opinia Uniunii Avocaților, „un semnal alarmant, care întâi de toate va dezbina societatea, va spori nesiguranța și va știrbi total încrederea în sistemul de drept din Republica Moldova”. Potrivit avocaților, jocurile de culise, care sunt inadmisibile într-un stat de drept, aduc cu sine nenumărate semne de întrebare. „Actualele reforme în domeniul judiciar, asumate de forța politică actuală a trezit discuții și scenarii în rândul oamenilor și a persoanelor care nemijlocit fac parte din sistem sau sunt factori de înfăptuire a justiției”, se mai arată în document.

Domnica Manole cere revizuirea hotărârii privind alegerea președintelui CC. În cererea sa, Domnica Manole menționează că, ulterior procedurii de adoptare a hotărârii, au devenit cunoscute parțial rezultatele manifestării votului secret la alegerea președintelui CC și că există o suspiciune rezonabilă că rezultatele votării secrete au fost trucate. Pe Facebook magistrata a scris că Legea cu privire la Curtea Constituțională impune judecătorii să nu divulge secretul deliberării, dar face publică informația dată reieșind din interesul societății, dar și din declarațiile unor colegi făcute public, față de cele întâmplate atunci când a fost ales Vladimir Țurcan, președinte al CC.

Președintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor devalizării sistemului bancar și investigării fraudei bancare, Alexandru Slusari, spune că există bănuieli rezonabile că în 2013 acțiunile de la BEM au fost procurate de către companiile fostului lider al PDM Vlad Plahotniuc, după ce statul a fost deposedat de pachetul de control. Ținând cont de concluziile Comisiei, s-a solicitat pornirea urmăririi penale pentru neglijența în serviciu în privința fostului premier, Iurie Leancă, ex-guvernatorului BNM, Dorin Drăguțanu, fostului președinte al Parlamentului, Andrian Candu și a fostului ministru al finanțatelor, Anatol Arapu.

Fostul director MoldAtsa Sorin Stati spune că actualul vicepreședinte al Curții de Conturi, „Viorel Chetraru minte că nu ne cunoaștem, precum a mințit și în fața Parlamentului când vorbea despre beletristica de la Kroll în legătură cu furtul miliardului”, a precizat Sorin Stati. Din captura de ecran prezentată de Sorin Stati reiese că, în 17 septembrie 2014, i-a solicitat audiență lui Viorel Chetraru, pe atunci director CNA, iar acesta a confirmat. „Nu am apelat la secretariat sau la alt serviciu de la CNA, dar l-am contactat direct, așa cum o făceam permanent”, a precizat Sorin Stati.

Cuantumul maxim de despăgubire în cazul aplicării procedurii de constatare amiabilă a accidentului va fi în mărime de zece mii de lei. Procedura de constatare amiabilă a accidentului poate fi aplicată pentru toate accidentele rutiere survenite pe teritoriul Republicii Moldova, în urma cărora au rezultat numai daune materiale nesemnificative și în care au fost implicate doar două autovehicule. Formularul conține două pagini autocopiative, cu desen de fon imprimat ofset, ambele având aceeași valoare juridică. Ambii conducători auto implicați în accident îl vor completa și semna. Ulterior, acesta va fi prezentat asigurătorului, nefiind necesară prezentarea șoferilor pentru documentarea accidentului la Poliție. Astfel, va fi exceptată și sancțiunea contravențională.

Amănunte pe IPN!