Principalul, scurt pe doi – Sinteza IPN din 18 iulie 2019

Copilul diagnosticat cu rabie a decedat la spital. În cazul de rabie s-a autosesizat și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Specialiștii, împreună cu autoritățile locale și alte subdiviziuni, fac investigații pentru a stabili dacă există suspiciuni de boală sau animale bolnave în zona unde s-a infectat copilul.

Potrivit unui comunicat al Comisiei economie, buget și finanțe, în ședința din 18 iulie au fost examinate informații provenite din investigații jurnalistice cu rezonanță sporită în societate și au fost aprobate pentru examinare și analiză un număr de patru contracte. Acestea sunt contractul de vânzare-cumpărare a acțiunilor statului din Sa „Tutun CTC”, contractul de parteneriat public-privat „Concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău”, contractul de privatizare a ÎS Compania Aeriană „Air Moldova” și contractul de parteneriat public „Privind modernizarea și eficientizarea activității ÎS „Gările și Stațiile Auto”. Prin proiectul de hotărâre se solicită Curții de Conturi prezentarea Parlamentului, în termen de 60 zile, a Raportului auditului conformității privind deetatizarea proprietății publice și a privatizării pe anii 2013-2019.

Într-un briefing de presă, Alexandru Slusari, președintele Comisiei de anchetă pentru investigarea fraudei bancare, a precizat că la audierile de ieri ale comisiei a fost prezent Oleg Reidman, care în 2013 a prezidat Comisia de anchetă a modului de administrare ale acțiunilor statului deținute la BEM. „Puzzle-ul este complet în ce privește modul în care statul a fost deposedat de pachetul de control la BEM. Putem vorbi despre un cinism cras, atât în Parlament, cât și la Guvern”, a spus Alexandru Slusari. Alexandru Slusari a mai declarat că, potrivit altui audiat, Viorel Bîrcă, deciziile de acordare a creditelor la BEM au fost luate de Ilan Șor, președintele BEM, Ivan Ursu, pe atunci consilier pe teme de securitate, și juristul Stanislav Budza. „Aceste trei persoane au devalizat în câteva zile Banca de Economii”, a spus Alexandru Slusari.

Vânzarea companiei de asigurări Moldasig a fost sistată. Potrivit președintelui Igor Dodon, statul va rămâne în continuare proprietarul acesteia, o va reevalua, după care o va vinde. Banii obținuți vor folosiți pentru recuperarea miliardului din sistemul bancar. Președintele susține că vânzarea companiei urma să aibă loc în următoarele zile, cu 15 milioane de lei, pe când activele ei se ridică la peste jumătate de miliard de lei.

La Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică zilnic parvin materiale care confirmă faptul că în Republica Moldova au fost create, pe parcursul ultimilor ani, în special când s-a aflat la guvernare PDM, o sumedenie de scheme de contrabandă. Potrivit președintelui comisiei,  Chiril Moţpan, care a făcut o totalizare a activității de până acum a comisiei pe care o conduce, în aceste scheme au fost îngemănate interesele criminale ale unor grupuri, cu cele ale unor demnitari din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Serviciul Vamal etc. Informațiile primite confirmă, cu nume, implicarea concretă a unor demnitari, unii dintre care se află încă și azi în instituții de stat și Parlament.

D
upă ședința Consiliului Suprem de Securitate, președintele Igor Dodon a declarat că Procuratura generală ar putea veni în timpul apropiat cu inițiative de ridicare a imunității, inclusiv parlamentare, dacă va acumula informații necesare pentru acest lucru, legate de frauda bancară. Au fost inițiate mai multe acțiuni de punere de sechestru pe unele active ale unor persoane care ar putea fi implicate în fraudă. Este vorba de sechestre pe activele „Gemenii”, „Prime” etc. Totodată, mai multe cauze penale pe frauda bancară sunt pe rol la această etapă.

Maia Sandu a felicitat instituțiile statului care au reușit să convingă Comisia Europeană, Uniunea Europeană să deburseze primele 14,54 milioane de euro, astfel fiind deblocată finanțarea externă pentru Republica Moldova. „Să fie clar pentru toată lumea: e vorba de grant, de donație. Acești bani nu sunt rambursabili și de-acum încolo avem de muncit și mai mult”, a declarat prim-ministrul în debutul ședinței de Guvern.

Arena Chișinău, construită în proporție de 70%, va fi definitivată, doar că nu e clar în ce mod și de către cine. Potrivit președintelui Igor Dodon, fie statul va investi banii necesari pentru finalizarea acesteia, iar dacă statul va avea alte priorități, va fi găsit un investitor. Există deja o comisie de anchetă separată care se va clarifica în ce condiții a fost organizat concursul pentru această construcție și de către cine. Potrivit lui Igor Dodon, în privința Arenei s-au luat multe decizii suspecte și netransparente.

Eliberarea certificatului de urbanism se va face doar cu acordul tuturor coproprietarilor, dar și a vecinilor de imobil/teren. Modificările propuse de guvern  pledează pentru un mecanism transparent de lansare a construcțiilor noi și a solicitat legislatorului să precizeze categoriile de interese sau drepturi ale vecinilor care trebuie respectate atunci când se planifică o nouă construcție. De exemplu, dacă noua construcție limitează accesul la lumina solară sau alte aspecte.

Licența pentru activitatea magazinelor Duty Free de pe teritoriul regiunii transnistrene a fost suspendată. Președintele Igor Dodon a declarat, într-o conferință de presă, că, până zilele trecute, „a existat o chemă de contrabandă prin magazinele Duty Free din Transnistria”. (Într-o notă informativă primită de la organele de anchetă privind activitatea magazinelor Duty Free, desecretizată de către prim-ministra Maia Sandu, se arată că mai multe produse care se vând în magazine ajung ilegal pe teritoriul țării. Tot acolo se menționează despre scheme organizate în regiunea transnistreană cu țigări cumpărate din magazinele Duty Free, care ajungeau prin contrabandă în UE, precum și despre prejudiciile aduse statului din cauza impozitelor prea mici plătite).

Potrivit președintelui Igor Dodon, programul de dobândire a cetățeniei prin investiții va fi suspendat până se vor clarifica mai multe detalii privind desfășurarea acestuia. „Sunt întrebări referitor la companiile care sunt implicate. Există o companie internațională, cu bun nume, care a fost atrasă în acest proiect, dar sunt și câteva companii mai mici, inclusiv moldovenești, cu proprietari dubioși”, a spus Igor Dodon.

Departamentul Trupelor de Carabinieri va fi reorganizat, prin transformare, în Inspectoratul General de Carabinieri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Până în anul 2020, urmează să fie realizată o înlocuire progresivă a militarilor în termen cu personal profesionalizat, angajat în bază de contract. Misiunea Inspectoratului este de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, prin executarea atribuţiilor de menținere, asigurare şi restabilire a ordinii publice, de prevenire şi descoperire a infracţiunilor şi contravenţiilor, de protecţie a obiectivelor de importanță deosebită, de prevenire și combatere a terorismului,  de asigurare a liniștei în colectivitate.

Amănunte pe IPN!